Întâlnirea cu “ Breaking Bad” este asemeni coborârii cu un montagne-russe. Realitatea se deformează sub ochii tăi, corpul şi mintea îţi sunt supuse unei presiuni aproape insuportabile, peisajele pe care le credeai familiare capătă culoarea stranie a unui coşmar, viteza alternează cu momentele de acalmie ireală,universul se contractă şi se dilată, ochiul este conectat la o maşinărie din care ţâsneşte o materie halucinogenă şi stelară. Serialul creat de Vince Gilligan sfidează convenţii şi dinamitează lenea intelectuală. Infernul pe care îl edifică creşte din solul lumii pe care o locuim. Oroarea, nebunia, crima, sângele sunt ,permanent, în vecinătatea normalităţii înşelătoare.
“Breaking Bad “ este o tragedie americană, o fabulă a cărei morală este prea complicată spre a fi rezumată într-o pastilă comodă etic. Metamorfoza onorabilului ratat Walter White, ridicol profesor de chimie la un colegiu din îndepărtatul Albuquerque, în demonicul Heisenberg, maestru-bucătar al metamfetaminei şi creator de imperiu criminal, este varianta desfigurată şi atroce a “ visului american” însuşi. În Bryan Cranston, ( monumental în alunecarea sa către infern), Walter White îşi află întruparea în răspăr cu şabloanele genului. În Walter White, omul aparent fără însuşiri, se nasc, simultan, forţele care duc la ruina sa. Proliferarea celulelor canceroase activează un instinct feroce al supravieţuirii, expansiunii şi orgoliului. Tot ceea ce este refuzat de viaţă, până atunci, devine o şansă care nu mai poate fi refuzată. Vechiul Walter White se leapădă, treptat, de veştmintele vieţii sale trecute. Convertirea nu este doar profesională. Ea este intrarea în cuptorul alchimic care retopeşte elementele. Decorul ordonat al existenţei sale ajunge o carcasă golită, care se umple de povara crimelor şi a duplicităţii.
Geniul lui Vince Gilligan constă în abilitatea inventivă demonică de a recurge la o claviatură stilistică deconcertantă. Spaţiul narativ este atent stratificat. Viaţa dublă a lui Walter White este ancorată în această scindare schizofrenică. Profesorul de chimie nu este doar soţul ideal, tată de familie şi bolnav de cancer, luptându-se cu boala, dar şi partenerul la început bizar al unui nu mai puţin bizar traficant de droguri, el însuşi drogat, Jesse Pinkman, ( Aaron Paul). Ficţiunea serială a lui Vince Gilligan evocă geometria lui Lewis Carroll. Walter White alunecă în lumea pe care nu o bănuia niciodată. O umanitate întreagă colcăie în acest subteran dominat de lucirea stelară a cristalelor. Aventurile lui Walter şi ale lui Jessse parcurg ele însele tranziţia de la grotesc la atroce. Picarescul burlesc al debuturilor este înlocuit, pe măsura ce episoadele înaintează, cu tonul apăsător al carnagiului cotidian. Avocaţi, foşti poliţişti deveniţi infractori, traficanţi mexicani şi nazişti brutali, cu toţii populează iadul din care nu mai poate fi ieşire. Un iad luminat de astrul umorului negru.
Cronica americană a lui Walter White este inseparabilă de meditaţia însăşi în marginea definiţiei răului. Ridicarea şi prăbuşirea lui Heisenberg evocă cruzimea implacabilă a unei tragedii a răzbunării. Demonismul lui Walter White îşi construieşte un alibi moral infailibil- întregul său efort de creator de imperiu subteran nu este decât tentativa de a dărui familiei sale comfortul bogăţiei, dincolo de pragul morţii sale inevitabile. Walter White este un mort-viu:sentinţa dată de cancer poate fi amânată, dar niciodată înlăturată cu adevărat. Ordinea vieţii sale duble este asigurată de această auto-iluzionare etică. Siguranţa familiei sale justifică totul, nivelele de existenţă comunică armonios, în pofida nebuniei care se instalează, treptat.
“Breaking bad” înaintează, decis şi teribil, către acel capăt care elimină iluziile, lăsând în urma sa doar dezolare. Ficţiunea elaborată de Walter White se prăbuşeste. Familia sa însăşi este asediată de răul care emană din fiinţa sa, irepresibil. Fiul şi soţia sa urăsc pe monstrul care apare în faţa lor, cumnatul său, agent DEA, este ucis cu sălbăticie de către acoliţii săi de afaceri. Este ca şi cum insula sa magică, ordonată de creierul lui Heisenberg, se goleşte de farmecele ei, dezvăluind un peisaj la fel de aspru şi de brutal ca şi deşertul din New Mexico.
Sfârşitul lui Walter White, devenit acum un inamic public urmărit cu tenacitate, are alura cinematografică a unei confruntări de western urban. Walter White revine spre a înfrunta şi elimina adversarii săi, încercând, disperat, să mai privească o dată către viaţa sa trecută. Omul deja mort este eliberat de fricile comune şi are temeritatea de a recunoaşte, în cele din urmă, propriul său chip din oglindă. Alibiul moral este înlăturat.
Masca lui Heisenberg a fost revanşa lui Walter White, tentativa luciferică a unui cercetător cândva strălucit de a salva ceva din ruina vieţii sale. Creierul amoral al lui Heisenberg s-a ivit din saturaţia de frustrare şi de umilinţă a lui Walter White. Imperiul de cristal albastru este mausoleul în care alege să se zidească. Moartea sa în laboratorul pustiu de metamfetamină este epitaful pe care destinul îl scrie: Walter White este Heisenberg. ( Ioan Stanomir).
