Domnul Neagu Djuvara este născut în 31 august. În această zi, în acest an, face fix 100 de ani. Îmi face mare plăcere să readuc în atenţia dumneavoastră un text (pe care l-am publicat în primăvara anului trecut pe Lapunkt) despre un gest remarcabil al domnului Djuvara. Nu înainte de a-i spune, încă o dată, La Mulţi Ani!, acestui om extraordinar.
Putem căuta în multe feluri ceea ce este extraordinar. Mai mult – putem găsi ceea ce este extraordinar, şi cred aceasta din ce în ce mai des în lumina experienţei mele directe, fără să căutăm în mod anume; fără să căutăm febril, crispat, ca şi cum am fi la o vînătoare.
Uneori, ceea ce este extraordinar este aşa de discret încît pare ceva banal. Banal, firesc, aproape de nebăgat în seamă şi de seamă. Înn fond însă, extraordinar.
Am fost de faţă – ceea ce, de fiecare dată, e echivalent cu un privilegiu – la multe momente publice, poate zeci, în care – fie de unul singur, fie alături de alţi invitaţi – domnul Neagu Djuvara a fost în centrul atenţiei. Mai mereu, cînd i-a venit rîndul să vorbească, Neagu Djuvara – Moş Neagu, aşa cum, cu tîlc, îi place chiar dumnealui să se alinte adesea – s-a ridicat în picioare şi a început să vorbească. Uneori a vorbit 10 min, alteori 20, alteori 30 de minute.
La cea mai recentă ieşire publică a domniei sale, de acum aproximativ o lună, de la librăria Humanitas de la Cişmigiu – a fost invitat al excelentei dezbateri lunare (între)ţinute de Horia-Roman Patapievici, „Înapoi la argument” – , după introducerea lui Horia-Roman Patapivici, cînd i-a venit rîndul, Neagu Djuvara s-a ridicat şi a cerut voie să vorbească în picioare. A şi spus două vorbe despre motivul pentru care preferă să vorbească din această poziţie – a spus, şugubăţ, între altele, că în felul acesta ideile îi vin mai uşor, îi curg mai lesne. Cred însă că a spus doar o parte din adevăr.
Odată îmi amintesc că a vorbit ceva mai mult despre asta. Acum cîţiva ani – nu mai mult de cinci, dar nu mai ţin minte exact – la un tîrg de carte în mod sigur. Cu lume puhoi în faţa standului de la Humanitas – acolo unde avea o lansare de carte. A spus atunci că, stînd în picioare – şi alege să facă asta de fiecare dată cînd are ocazia – , îşi vede mai bine publicului, îi priveşte mai atent pe oamenii care îşi fac timp să îi stea cîteva zeci d eminute alături, că e un fel, un gest minimal de a le arăta respectul pe care li-l poartă.
Cred că asta este extraordinar.
Cred că domnul Neagu Djuvara este extraordinar.
