Helen luă un mănunchi de iarbă. Privi la măcrişul, la tri¬foiul roşu, alb şi galben, la albăstrelele şi la narcisele albe şi la păiuşele din care era făcut. Îl ridică spre ochi.
— Sunt deja aromate ?
— Nu, doar uscate.
— Mâine vor avea şi aromă.
Helen zâmbi.
— Vai, Meg, eşti o figură, zise ea. Gândeşte te la zarva şi chinul de acum un an, pe vremea asta. Dar acum nu aş putea fi nefericită nici dacă aş încerca. Ce schimbare… şi totul cu ajutorul tău !
— Ei, ne am liniştit. Toată toamna şi iarna, tu şi Henry aţi învăţat să vă înţelegeţi unul pe celălalt şi să vă iertaţi.
— Da, dar cine ne a liniştit ?
Margaret nu îi răspunse. Începuse cositul şi îşi scosese lor¬nionul ca să privească.
— Tu ! a strigat Helen. Tu ai făcut totul, iubito, deşi eşti prea proastă ca să înţelegi. A fost planul tău să locuim aici… eu aveam nevoie de tine ; el avea nevoie de tine ; şi toată lumea a zis că este cu neputinţă, dar tu ai ştiut. Gândeşte te doar, Meg, ce ar fi fost vieţile noastre fără tine… eu şi bebeluşul, cu Monica, revoltată din principiu, Henry pasat între Dolly şi Evie. Dar tu ai adunat cioburile şi ne ai făcut un cămin. Nu te izbeşte, fie şi doar pentru o clipă, faptul că viaţa ta este eroică ? Nu ţi aminteşti cele două luni de după arestarea lui Charles, când ai început să acţionezi şi ai făcut totul ?
Colecția Biblioteca Polirom
Seria EsențialE. M. Forster
Howards End
Traducere din limba engleză de Cornelia Marinescu
— Pe vremea aceea eraţi amândoi bolnavi, zise Margaret. Am făcut ce era de făcut. Aveam doi bolnavi de îngrijit. Aici era o casă, gata mobilată şi goală. Era simplu. Nici eu nu am ştiut că se va transforma într un cămin permanent. Fără îndo¬ială că am făcut câte ceva ca să mai desfac din încâlceală, dar am fost ajutată de lucruri pe care nu le pot formula.
— Sper că va deveni permanent, a spus Helen, cu mintea dusă la alte gânduri.
— Aşa cred. Sunt momente când simt că Howards End este cu adevărat al nostru.
— Cu toate că Londra se insinuează.
Arătă peste pajişte – peste opt sau nouă pajişti, dar la capă¬tul lor se zărea o rugină roşietică.
— Acum vezi asta şi în Surrey, sau chiar în Hampshire, a continuat ea. Se vede şi de pe colinele Purbeck. Şi mi e teamă că Londra nu este decât o parte din ceva cu mult mai mare. Viaţa are să se dezintegreze peste tot.
