Trecuseră paisprezece luni, dar Margaret încă mai era la Howards End. Nu găsise un plan mai bun. Pajiştea era din nou cosită, macii cei mari şi roşii înfloreau iar în grădină, aveau să vină iulie, cu macii mici şi roşii din lanul de grâu, august cu recoltatul grâului. Micile evenimente vor deveni parte din ea, an după an, cu fiecare vară se va teme mai puţin că fântâna ar putea seca, cu fiecare iarnă că ţevile ar putea îngheţa ; cu fiecare vânt dinspre vest, că ulmul s ar putea prăbuşi şi pune capăt tuturor lucrurilor, aşa că nici nu putea discuta şi nici citi în timpul furtunilor. Acum aerul era calm. Ea şi sora ei stăteau pe răm㬺iţele stâncăriei lui Evie, acolo unde pajiştea se unea cu câmpul.
Colecția Biblioteca Polirom
Seria EsențialE. M. Forster
Howards End
Traducere din limba engleză de Cornelia Marinescu
— Ce caraghioşi sunt cu toţii ! a spus Helen. Oare ce tot fac înăuntru ?
Margaret, care devenise mai puţin vorbăreaţă, nu dădu nici un răspuns. Zgomotul coasei ajungea la ele întretăiat, nişte valuri care se sparg. În apropierea lor, un bărbat se pregătea să cosească una dintre scobiturile din vâlcea.
— Mi aş dori ca Henry să stea afară, să se bucure de toate astea, a zis Helen. Aşa o vreme minunată, şi tu să fii închis în casă ! Este foarte greu.
— N are de ales, a răspuns Margaret. Alergia la fân este principala lui obiecţie la faptul că locuim aici, dar crede că merită.
— Meg, este sau nu bolnav ? Eu nu pot să mi dau seama.
— Nu bolnav. Obosit. A muncit din greu toată viaţa şi nu a observat nimic din realitatea din jur. Aceştia sunt oamenii care, atunci când deschid ochii, se prăbuşesc.
