E. M. Forster, „Howards End” (1)

Tatăl lui Tom cosea pajiştea cea mare. Trecea iar şi iar prin¬tre tulpinile foşnitoare şi dulcile arome ale ierburilor, rotindu se în cercuri din ce în ce mai strâmte, spre mijlocul sacru al câmpului. Tom ducea tratative cu Helen.
— Habar n am, răspundea ea. Meg, tu crezi că bebeluşul are voie ?
Margaret îşi lăsă lucrul şi îi privi absentă.
— Ce ai spus ?
— Tom vrea să ştie dacă bebeluşul este destul de mare ca să se joace în fân.
— Habar n am, a răspuns Margaret, şi şi a reluat lucrul.
— Uite, Tom, bebeluşul nu trebuie să stea în picioare ; nu are voie să stea cu faţa în jos ; nu are voie să stea întins aşa, ca să i se bălăngăne capul ; nu trebuie necăjit şi gâdilat ; şi nu e voie să fie tăiat în două sau mai multe bucăţi cu coasa. Ai să ai grijă ?
Tom îşi întinse mâinile.
— Copilul acesta este o doică minunată, remarcă Margaret.
— Este foarte ataşat de bebeluş, de aceea o face ! veni răs¬punsul lui Helen. O să fie prieteni pe viaţă.
— Începând de la vârsta de şase, respectiv un an ?
— Bineînţeles. Va fi un lucru minunat pentru Tom.
— S ar putea să fie un lucru şi mai minunat pentru bebeluş.