Ghershom Wald se aplecă puţin înainte, spunând:
— În toate limbile pe care le cunosc, şi chiar în cele pe care nu le cunosc, numele Iuda a devenit sinonim cu trădător. Şi poate chiar şi sinonim cu evreu. În ochii a milioane de creştini simpli, fiecare evreu e molipsit de virusul trădării.Pe când eram tânăr student la Vilna, acum cincizeci de ani, stăteau odată în faţa mea, în vagonul de la clasa a doua al unui tren care mergea la Varşovia, două călugăriţe cu mantii negre şi bonete albe, strălucitoare. Una era în vârstă, cu o figură aspră, cu şolduri late şi burtă mare, bărbătească, bombată, iar a doua era tânără şi drăguţă, cu o faţă delicată, şi ochii ei mari, larg deschişi îmi aruncau o privire de culoarea cerului, limpede, plină de inocenţă, compasiune şi puritate. Călugăriţa aceea tânără semăna cu imaginea Madonei dintr-o biserică de ţară, Madona cu o figură mai mult de fată foarte tânără, decât de femeie. Când am scos din buzunar un ziar în ebraică şi l-am deschis începând să citesc, călugăriţa cea bătrână mă întrebă într-o poloneză aleasă, cu o nuanţă de mirare şi dezamăgire: Dar cum vine asta, domnul citeşte un ziar evreiesc? I-am răspuns imediat că sunt evreu şi că în curând voi părăsi Polonia, ca să plec la Ierusalim. Cea tânără se uită la mine cu ochii ei limpezi, care se umplură dintr-o dată de lacrimi în clipa în care începu să mă dojenească blând, cu vocea ei cristalină: Dar era atât de nevinovat, cum aţi putut să-I faceţi aşa ceva? M-am abţinut cu greu să nu-i răspund că exact în ziua şi la ora la care a avut loc crucificarea aveam, întâmplător, programare la dentist. Trebuie să te aşezi la birou şi să termini lucrarea de cercetare pe care ai început-o şi poate chiar să publici într-o zi o carte, sau poate două cărţi: una despre Iuda Iscariotul şi alta despre Isus văzut de evrei. Şi apoi poate va veni şi rândul lui Iuda văzut de evrei?
Shmuel se aşeză mai bine, îşi îndreptă cu grijă piciorul îmbrăcat în ghips, îşi trase o pernă de sub cap şi şi-o puse între genunchi. Apoi spuse:
— Scriitorul Nathan Agmon, mai cunoscut sub numele Nathan Bistritzky a publicat în 1921 o legendă dramatizată, adică un fel de piesă de teatru, cu titlul Yeoshua din Nazareth.
La Bistritzky, Iuda se întoarce în noaptea Cinei celei de Taină de la casa lui Caiafa, marele preot, unde aflase că mai-marii preoţimii hotărâseră că Isus trebuia să moară. Iuda îl imploră pe Isus să-l însoţească, să fugă din Ierusalim în aceeaşi noapte. Dar Isus al lui Bistritzky refuză să fugă, spunând că sufletul îi era obosit şi voia să moară. Îi dă lui Iuda sarcina de a-l ajuta să moară trădându-l, depunând mărturie că el într-adevăr se pretindea a fi Mesia, sau regele evreilor. Auzind asta, Iuda „se îndepărtează de el cu groază“, „îşi trage mâinile înspăimântat“ şi îl numeşte pe Isus „şarpe… şarpe eşti, cu figură de porumbel“. Isus îi răspunde: „Calcă-mă atunci“. Iar Iuda îndrăzneşte să-l certe pe Isus prin cuvintele „Nu te sacrifica“, implorându-şi dascălul să nu-i dea o asemenea sarcină groaznică. Dar Isus e hotărât: „Eu îţi ordon să mă predai, pentru că dorinţa mea e să mor pe cruce“. Iuda refuză. Se îndepărtează de Isus cu intenţia de a se înapoia în oraş. Dar o forţă mai puternică decât el îl face să se întoarcă în ultima clipă, să îngenuncheze în faţa dascălului şi să ia asupra lui, fără entuziasm, misiunea teribilă care-i fusese încredinţată. Trădătorul, conform acestei opere, nu e altceva decât un ucenic fidel: predându-l pe Isus celor care-l urmăreau, nu face decât să-şi îndeplinească supus menirea pe care dascălul i-a atribuit-o.
Ghershom Wald spuse ironic:
— Dacă în loc să-l crucifice la dreapta lui Isus pe hoţul cel bun, Pilat ar fi ordonat să fie crucificat Iuda, acesta din urmă ar fi crescut în ochii creştinilor şi ar fi devenit sfânt, iar statuia lui Iuda Iscariotul pe cruce ar fi împodobit o mulţime de biserici; milioane de copii creştini ar fi primit numele Iuda, la fel şi papii. Şi cu toate astea, ascultă-mă pe mine, cu sau fără Iuda Iscariotul, ura faţă de evrei n-ar fi dispărut de pe faţa pământului. N-ar fi dispărut, şi nici măcar nu s-ar fi atenuat. Cu sau fără Iuda, evreul ar fi continuat să joace în ochii credincioşilor rolul de trădător. Generaţii întregi de creştini ne-ar fi reproşat mereu strigătul mulţimii înainte de crucificare: „Omorâţi-l, omorâţi-l“… Noi şi fiii noştri purtăm răspunderea; şi să mai ştii, Shmuel, că cearta dintre noi şi arabii musulmani nu e decât un mic episod, scurt şi trecător, din lungul film al istoriei. Peste cincizeci, sau o sută, sau două sute de ani nu va mai rămâne nici urmă din el, pe când ceea ce se întâmplă între noi şi creştini e ceva profund şi obscur, şi va dura încă o sută de generaţii. Cât timp fiecare copilaş e învăţat de la sânul mamei că încă trăiesc în lumea asta creaturi care sunt ucigaşii lui Dumnezeu, sau urmaşii ucigaşilor lui Dumnezeu, nu vom avea linişte. Tu ai învăţat probabil să te serveşti de cârjele tale. Vom începe în curând amândoi să dansăm pe opt picioare. Aşa că te aştept mâine după-amiază, ca de obicei, în bibliotecă. Acum am să-i telefonez unuia din tre dragii mei amici care mă urăsc, ca să-l pun puţin pe jar, şi apoi o să stăm împreună şi ai să-mi ţii o conferinţă despre îndreptarea lumii, despre Fidel Castro şi Jean-Paul Sartre, şi marea Revoluţie Roşie din China, iar eu, ca de obicei, mă voi distra puţin, pentru că nu cred că lumea poate fi îndreptată.
Iuda
Amos Oz
(roman)
Traducere din engleză şi note de Marlena Braeşter
Seria de autor Amos Oz, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
© Humanitas Fiction 2016
