Scopul anchetei în legătură cu indiferent care crimă este de a-l descoperi pe cel care a comis-o. Ca să descoperim asta avem unul sau poate chiar mai mult de unul din cele trei drumuri posibile. Cum a fost comisă crima? Când a fost comisă? Cu ce scop a fost comisă? Căutând să răspundem acestor trei întrebări putem ajunge să dăm un răspuns întrebării fundamentale.
De cele mai multe ori – sau deseori, cel puţin – nu există nici o pistă care să conducă investigaţia până la capăt. În majoritatea crimelor însoţite de furt scopul e clar: el înseamnă pur şi simplu că cineva vrea să pună mâna pe ceea ce a fost furat, fie că e vorba de bani sau de obiecte ce pot fi uşor transformate în bani. Şi deseori, tot aşa, determinarea momentului nu ne este de nici un folos, cu excepţia cazurilor în care circumstanţe particulare transformă această ocazie în ceva notabil. În general, procedura pentru care se optează ne face să ne orientăm mai direct în descoperirea unui criminal necunoscut. Asta întrucât psihismul celui care a proiectat crima se proiectează direct în acel proces. Uneori, ocazia devine un detaliu al procesului; altfel spus, alegerea ocaziei se produce în funcţie de procedeul folosit.
Quaresma, descifrator
Fernando Pessoa
(roman)
Selecţie, traducere din portugheză, prefaţă şi note de Dinu Flămând
Seria de autor Fernando Pessoa, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
În anchetarea oricăreia dintre circumstanţele în care se presupune că s-a produs crima, noi, cei care ne folosim de logică, urmărim trei stadii de raţionament: A existat cu adevărat o crimă? Când, cum şi în ce scop a fost practicată? Iar apoi, cine a pus-o în practică? Iată parcursul oricărei anchete.
Investigarea oricărei anchete, continuă Quaresma, depinde în mod esenţial de siguranţa deplină a raţionamentelor, iar siguranţa deplină a raţionamentelor, la rândul ei, depinde în mod esenţial de trei lucruri: (1) decizia prealabilă, în cazul respectiv, că faptele, adică detaliile realităţii fiind perfect clare, nu pot fi contestate de nimeni; (2) decizia secundară în legătură cu ceea ce este „faptul de ansamblu“, adică faptul stabilit de raporturile acestor fapte prealabile între ele; (3) iar plecând de la acest punct, care este povestea întreagă a afacerii, adică, avansând din inducţie în inducţie, eliminând, comparând, selectând, care este concluzia spre care conduce în mod natural faptul de ansamblu, odată ce acesta a fost analizat temeinic şi progresiv.
Noi pe noi înşine nu ne vedem doar cu simţurile; ne vedem, de asemenea, şi cu inteligenţa. Eu elimin acum ipoteza, anormală în sine, a unei halucinaţii. Nu mă refer decât la experienţa normală. De exemplu: merg pe stradă şi văd un om căzut pe trotuar. Mă întreb instantaneu: de ce a căzut omul ăsta aici? Deja din asta se vede o eroare de raţionament, deci o posibilitate de eroare de fapt. Căci eu nu l-am văzut pe acel om căzând acolo. L-am văzut doar după ce căzuse. Ceea ce este un fapt, pentru mine, este că el se află întins acolo. Se poate să fi căzut în alt loc şi să fi fost transportat până acolo; sau tot felul de alte variante sunt posibile. Cred că v-am demonstrat cât de complicat poate fi ceva ce pare atât de simplu. În cazul oricărei probleme trebuie să separăm cu grijă, de la bun început, datele propriu-zise, şi concluziile, cât ar părea ele că se impun direct, sau că sunt evidente, sau indiferent cât de instinctiv ni s-ar impune ele.
Iar această problemă implică în mod nemijlocit chestiunea dovezilor. Criteriul instinctiv ce domină când e vorba de verificare prin acumularea mărturiilor constă nu numai în eliminarea posibilelor iluzii, sau a posibilelor falsificări voite ale adevărului, dar şi în eliminarea elementului concluzie din elementul faptă; fiindcă devine natural, atunci când avem relatările unui număr de treizeci de persoane care prezintă aceeaşi „ocurenţă“, să se degaje ceea ce faptele au în comun, nu ceea ce diferă de concluziile instinctive pe care fiecare în parte le extrage din aceste fapte, concluziile imediate, la care fiecare ajunge aproape simultan, fie şi numai văzând aceste fapte.
În caz de dubiu, trebuie să le eliminăm, chiar dacă numai provizoriu, ca să putem pleca de la baza unor date absolut sigure.
