„Quaresma, descifrator”, Fernando Pessoa (4)

Dispariţia doctorului Reis Gomes

[I – Doctorul Reis Gomes]

Unul dintre cazurile cele mai misterioase, cele mai uluitoare din câte există s-a petrecut, fără îndoială, la Lisabona, odată cu dispariţia doctorului Reis Gomes, în noaptea de 7 februarie 1907, pe scara imo­bilului de la numărul 34, pe Rua dos Franqueiros. Rareori o anchetă poliţistă s-a confruntat cu un caz mai tulburător, asemănător celor pe care le produc din abundenţă scriitorii imaginativi în romanele lor pentru popor.

Quaresma, descifrator
Fernando Pessoa
(roman)
Selecţie, traducere din portugheză, prefaţă şi note de Dinu Flămând
Seria de autor Fernando Pessoa, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

S-a întâmplat aşadar că doctorul Reis Gomes, chemat la căpă­tâiul unui bolnav de la etajul patru al imobilului deja amintit, a dis­părut – da, a dispărut cu totul – între uşa de la intrare şi etajul la care urma să urce, fără să se fi auzit zgomotul vreunei uşi în răstim­pul dintre momentul intrării sale în clădire şi cel în care ar fi trebuit să ajungă sus, şi fără să poată fi stabilit până în ce loc reuşise el să urce.

Acest rezumat succint ar putea părea prea absurd ca să fie accep­tat în orice împrejurare; iar dacă îl citeşte cu atenţie, lectorul trebuie să aibă impresia că o asemenea absurditate provine, inevitabil, din concizia faptelor aici expuse, dar că de îndată ce îşi vor face apariţia mai multe detalii, cu ceva mai multă claritate, şi evident că mai bine scoase la lumină, totul se va lămuri. Însă nu e aşa. Căci, din nara­ţiunea circumstanţială în care sunt pe cale să intru, cititorul va trage următoarea concluzie paradoxală – anume că, în acest caz stupefiant, cu cât se ştiu mai multe, cu atât se ştie mai puţin.

Acestea fiind spuse în chip de prefaţă, purced acum la relatarea faptelor ce au ieşit la lumină zilei în legătură cu dispariţia doctorului Reis Gomes.
Óscar Reis Gomes, medic cu diplomă obţinută la Paris, îşi termi­nase studiile în jurul anului 1901 şi, revenit în Portugalia, şi-a deschis un cabinet după ce îşi luase precauţiunile de a şi le valida repetând examenul la Şcoala medico-chirurgicală din Lisabona. Toţi locuitorii Lisabonei cunosc fără îndoială placa ce semnalează cabinetul său pe Rua de Ouro, colţ cu Rua da Victoria, la etajul de deasupra pape­tăriei Progresul.
Iar doctorul Reis reuşi, într-un răstimp relativ scurt, să-şi consti­tuie o clientelă relativ importantă. Era specialist în boli de inimă, şi sunt destul de mulţi oameni care afirmă, pe drept sau nu, că Lisa­bona este un oraş al cardiacilor, din pricina reliefului său accidentat şi a eforturilor ambulatorii la care acesta obligă oamenii. Indiferent cum stau lucrurile, pacienţii cardiaci nu-i lipseau doctorului Reis Gomes. Şi tocmai în anul în care a dispărut, poziţia sa era bine sta­bilizată în mediul profesional al Lisabonei. Chiar dacă nu se vorbea despre el ca despre o somitate ştiinţifică, se considera că este un om abil şi conştiincios, având cunoştinţe medicale dacă nu vaste, cel puţin suficient de ample, ţinându-se la zi cu progresele din medicină, curtenitor şi prevenitor în maniere, şi fără să existe nimic în viaţa lui profesională care ar fi putut dăuna carierei sale medicale.
Reis Gomes se căsătorise în 1905 cu singura fată a baronilor de Rio, ambii decedaţi la acea dată. Locuia după căsătorie pe Rua da Bela Vista, în cartierul Lapa, într-un imobil ce făcea aproape unghi drept cu strada ce urcă în pantă pe lângă biserica Estrela. Viaţa lui decur­gea metodic şi bine ordonată, petrecându-se aproape toată între domiciliu şi cabinet. Rareori pleca din Lisabona, până şi în lunile de vară. În afara activităţii profesionale, singura preocupare pe care o mai avea era cât se poate de paşnică: colecţionar de timbre, şi avea o colecţie magnifică.
Iar pe mine m-a apropiat de el tocmai această pasiune a sa şi m a făcut să fiu martor – dacă se poate spune că eşti martor la ceva care, prin chiar esenţa sa, nu a existat – al dispariţiei sale.
I-am fost prezentat doctorului Reis Gomes cu puţină vreme îna­in­tea scenei pe care o povestesc. Trebuie să fi fost pe la sfârşitul lunii august în 1906 când ne-am cunoscut. Îmi aduc aminte că era în primele luni după ce se instalase la putere guvernul lui João Franco. Prezen­tarea a avut loc la uşa de la Havaneza1, într-o după-amiază, după ce el plecase de la cabinetul lui de consultaţii spre domiciliu. Ne-am simpatizat reciproc imediat, şi, cum din întâmplare am descoperit că amândoi eram colecţionari de timbre, acea simpatie spontană ne-a legat şi mai mult.