Furtul de la Conacul Viilor
Capitolul I
I. Indicaţii despre persoane, locuri şi despre cum s-au petrecut lucrurile până la începutul anchetei.
Comisarul Guedes, cel care insistă să fie relatate într-un mod cât mai atent la toate circumstanţele diversele cazuri – sau măcar cele mai interesante –, a căror soluţionare a găsit-o defunctul Abílio Quaresma, mi-a cerut să povestesc, dacă eu mă consideram capabil să o fac după ce a trecut atâta vreme, episodul cu furtul de la Conacul Viilor1. Afacerea de la Conacul Viilor s-a petrecut înainte să se fi produs contactul personal dintre Guedes şi Quaresma; iată de ce comisarul, căruia Quaresma nu i-a vorbit niciodată despre acest caz decât prin aluzii lipsite de explicaţii mai amănunţite mi-a adresat respectiva rugăminte.
Cu trecerea timpului au dispărut şi raţiunile care m-ar fi putut face să ezit. Şi, cum cred, pe bună dreptate, că nimeni altcineva nu ar putea să povestească mai bine decât mine acest caz, am acceptat vaga misiune încredinţată mie de comisarul Guedes; am să relatez cât de precis sunt şi voi fi eu vreodată capabil s-o fac, fiindcă toate incidentele sunt gravate în spiritul meu, mai cu seamă deznodământul acelui aparent mister.
Domeniul de la Conacul Viilor se află în Colares2, nu departe de Várzea. Pe când a avut loc furtul – iar asta s-a petrecut în 1908, la sfârşitul lunii septembrie –, proprietar al domeniului, dintr-o lungă descendenţă în aceeaşi familie, era José Mendes Borba, deja bătrân, tatăl prietenului meu José Alves Borba. Amândoi sunt deja morţi, iar conacul a fost transmis prin cumpărare noului proprietar, al cărui nume nu îl cunosc şi nici nu contează, pe vremea când, de altfel, José Alves era încă în viaţă.
În deja indicata lună septembrie din 1908, ne aflam la respectivul conac mai mulţi invitaţi sosiţi acolo încă de pe la începutul lunii august. Dacă îi punem la socoteală şi pe membrii familiei, erau prezente următoarele persoane: tatăl Borba, deja văduv, José Alves, unicul său fiu, dona Adelaide, sora lui Borba, o fiică a acesteia, care se numea Maria Adelaide, un tânăr, Manuel Barata, cadet şi văr cu Borba, o altă tânără pe nume Elisa (i-am uitat numele de familie), prietenă intimă cu Maria Adelaide, şi eu, invitat să-mi petrec aici perioada dintre sfârşitul verii şi începutul toamnei de către prietenul meu de liceu José Alves, cu care reluasem legăturile şi de care mă apropiasem de când avuseserăm nişte afaceri împreună, nu cu mult înainte, la Lisabona. Numele meu este Augusto Claro, aveam pe atunci douăzeci şi cinci de ani şi eram inginer civil, aşa cum sunt şi astăzi. Iată deci prezentarea persoanelor, familie şi invitaţi la un loc, care se găseau la Conacul Viilor pe vremea când s-a petrecut acel furt. În plus, mai erau, desigur, numeroşi servitori şi servitoare, cum se întâmplă de obicei la asemenea mari proprietăţi. Însă nu ştiu câte persoane, femei şi bărbaţi, se aflau acolo în total. Ştiu doar că cei pe care i-am cunoscut oarecum mai îndeaproape erau un oarecare Atónio, care servea la masă, un grădinar, de o vârstă indecisă, pe nume José, o servitoare pe care o strigau Maria, fără vreun alt nume adăugat, ea făcea curăţenie prin camere sau, cel puţin, prin camerele unora dintre invitaţi, inclusiv la mine.
Quaresma, descifrator
Fernando Pessoa
(roman)
Selecţie, traducere din portugheză, prefaţă şi note de Dinu Flămând
Seria de autor Fernando Pessoa, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
Când José Alves (căruia i se spunea aşa ca să fie deosebit de tatăl său) mă invitase să petrec la conac acea perioadă de timp, recunosc că avusesem o oarecare ezitare. Chiar dacă afacerile mele nu erau prea numeroase, cele pe care le aveam necesitau prezenţa mea zilnică la Lisabona; şi chiar dacă între Colares şi Lisabona nu erau prea mari distanţe, cele două nu erau nişte localităţi foarte apropiate una de alta, mai cu seamă în acea epocă de dinaintea răspândirii automobilelor care, la o adică, te pot îndemna să te deplasezi cu plăcere de la Colares la Lisabona zilnic, şi să te întorci tot zilnic de la Lisabona la Colares. Dar până la urmă am acceptat invitaţia lui José Alves, iar la începutul lunii august mă instalasem deja la Conacul Viilor. Eu şi toate celelalte persoane, mai înainte amintite, ne aflam deja acolo, cu excepţia cadetului, care sosi pe la jumătatea lui august, la circa cincisprezece zile după mine.
