Cum e posibilă dezumanizarea Occidentului?

Occidentalismul „este portretul dezumanizant pe care i-l fac Vestului adversarii lui” – aceasta este, într-o frază simplă, ţinta cărţii „Occidentalismul. Războiul împotriva Occidentului. O scurtă istorie a urii faţă de Vest”, publicat foarte de curînd şi în ediţie românească sub semnătura lui Ian Buruma şi Avişai Margalit.

În două vorbe – Buruma este unul dintre cei mai cunoscuţi, mai respectaţi şi mai influenţi intelectuali europeni. Istoric, eseist, dar şi competent cunoscător al Chinei şi Japonia, Buruma – născut în Olanda, locuind de mai mult timp în SUA – scrie la marile publicaţii ale lumii occidentale şi scoate cărţi de istorie cu mare impact.

Tot în două vorbe, co-autorul cărţii, Avişai Margalit, este eseist, predă la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi este membru al Centrului pentru Studierea Raţionalităţii de pe lîngă această prestigioasă universitate.

Aşadar, un superstar al Republicii Literelor şi un expert în studierea raţionalităţii dau o carte în care, d epe poziţii perfect raţionale, sînt analizate „setul de prejudecăţi şi rădăcinile raţionale” ale occidentalismului – ura complexă, care nu ţine de anumite graniţe în mod absolut, faţă de Occident.

E un demers de înţelegere – pentru că, spun cei doi autori, „a înţelege nu înseamnă a scuza, aşa cum a ierta nu înseamnă a uita, dar dacă nu îi înţelegem pe cei care urăsc Occidentul nu avem nici o speranţă de a-i opri să distrugă omenirea”.

Studiul nu stă, în mod fundamental, pe un narativ istoric-cronologic şi nici pe o structură care să discute cu precădere despre anumite regiuni. Demersul celor doi explorează ceea ce, memorabil formulează autorii, formează „lanţul ostilităţii”.  Şi anume: „ostilitate faţă de Marele Oraş, cu imaginea sa de loc cosmopolit, fără rădăcini, arogant, lacom, decandent şi frivol; faţă de gîndirea Occidentului, manifestată prin ştiinţă şi raţiune; faţă de burghezul aşezat, a cărui existenţă este antiteza eroului gata de sacrificiu; şi faţă de necredincios, care trebuie zdrobit pentru a face loc unei lumi a credinţei pure”.

Încă un citat, exemplar în sentinţa pe care o pune, şi care poate funcţiona ca o invitaţie la reflecţie prelungită: „aversiunea sau chiar ura faţă de Occident nu sunt probleme grave în sine. Occidentalismul devine periculos abia cînd este cuplat la puterea politică. Atunci cînd sursa puterii politice este şi unica sursă de adevăr, avem de-a face cu o dictatură. Iar cînd ideologia dictaturii este ura faţă de Occident, ideile devin mortale”.

Cartea celor doi este, trăgînd linia, una necesară. Mai mult: necesară şi consistentă. Consistentă: pentru că „ipoteza de cercetare” pe care lucrează cei doi istorici este admirabil argumentată în cele patru mari direcţii în care se „foreajă”. Necesară: fiindcă, ne-o spun chiar cei doi, nu este puţin lucru să înţelegi resorturile de adîncime ale unei probleme reale şi cu o miză imensă, astăzi.

Aş spune, pe final, că  „Occidentalismul…” este o carte cu atît mai necesară cu cît, în Vest, în „Occident” aşa-zicînd, în mainstrem există serioase dificultăţi de a accepta că miza acestei cărţi – reală, cum spuneam – este şi una gravă, care semneală ceva extrem de periculos cu privire la civilizaţia occidentală.

Numai un exemplu să dau, pe scurt: încercînd să documentez cît de cît recepţia sa imediată în presa de limbă engleză, am dat destul de repede peste o cronică de întîmpinare publicată în „The Guardian” al cărei final m-a nedumerit serios. Iată cum sună acesta: „Această carte – în felul său, polemică, plină de temeri şi de ipoteze neexprimate – este un produs al orgoliului occidental şi al paranoiei. Din păcate, ea mai mult ascunde decît luminează”.

Or, la cît de limpede este scrisă această carte şi la cît de răspicat şi dur vorbeşte realitatea la zi cu privire la ura împotriva Occidentului, este de-a dreptul bizar să scrii în acest fel şi să acuzi de orbire pe cineva care vede aşa de clar.

Fără să fie o consolare – dimpotrivă! – pot să speculez şi să spun că reacţii de felul celor contabilizate în „The Guardian” adîncesc fenomenul, din interior de data aceasta, într-o extrem de periculoasă spirală a urii. De data aceasta – Otto Weininger a scris strălucit acum un secol şi mai bine despre aceasta, cu trimitere la Imperiul Austro-Ungar -, a urii de sine….