Aţi simţit vreodată că v-ar fi folositor să fiţi asistaţi psihologic în găsirea unor soluţii la problemele voastre? Aţi ezitat să vă implicaţi într-o proces terapeutic sau de dezvoltare personală pentru că vă era neclară procedura? Dacă da, acest articol vă este dedicat.
Relaţia terapeutică nu începe, aşa cum aţi putea crede, când intraţi în cabinet sau când decideţi că aţi găsit psihologul potrivit. Startul e dat de prima interacţiune (de exemplu, programarea telefonică a şedinţei de debut). Înainte să o iniţiaţi, însă, aţi trecut deja printr-un proces de selecţie, care, pentru cei mai riguroşi, presupune o recomandare din partea unui prieten sau a unei persoane care cunoaşte domeniul, răsfoirea atentă a câtorva website-uri de cabinete sau clinici de psihologie, poate demersuri anterioare de informare despre suferinţa pe care încercaţi să o depăşiţi, despre şcoli de psihoterapie şi cea care pare mai armonizată cu personalitatea voastră. Aţi ales presupunând că, pentru voi, este mai adecvat un anumit gen sexual, o anumită vârstă şi pregătire profesională.
În acelaşi timp, e posibil să fi luat greu decizia de a căuta ajutor, deşi ştiaţi că aveţi nevoie. E normal să fie dificil să vorbeşti despre cele mai intime conţinuturi psihice şi întâmplări ale vieţii cu o persoană necunoscută, indiferent de specializare acesteia sau obişnuinţa de a intra în contact cu ele. S-ar putea să vă fi creat în minte o imagine despre ce înseamnă procesul terapeutic, influenţaţi de modul în care a fost prezentat în cinematografie sau de relaţia cu personalul medical. De asemenea, e posibil să vă fi construit aşteptări, în funcţie de preferinţe, ca terapeutul să fie cald, apropiat, chiar jovial uneori (pentru a vă facilita procesul de dezvăluire) sau, dimpotrivă, foarte rezervat şi sobru (pentru că altfel simţiţi că nu vă este respectată durerea). De aceea, când treceţi la acţiune – scrieţi sau sunaţi – cel mai probabil aveţi deja un bagaj de expectaţii, de care persoana de la capătul celălalt al relaţiei nu are habar.
Înainte de şedinţa propriu-zisă, terapeutul va evalua sumar obiectivul vostru. E posibil să aveţi un tip de suferinţă pe care nu doreşte să o asiste şi să vă recomande un alt terapeut (de exemplu, există terapeuţi care lucrează doar cu adulţi pentru că simt că nu au abilităţi să intervină în cazul copiilor, unde se utilizează multe tehnici prin joc sau terapeuți care consideră că nu au competențe pentru anumite patologii, cum ar fi tulburările de personalitate sau că e prea periculos sa lucreze cu numite categorii, recte agresorii familiali). Terapeuții sistemici vor solicita prezența întregii familii, iar cei care lucrează cu copilul, cel mai adesea, vor avea nevoie în câteva întâlniri, mai ales în prima, și de participarea părinților. În plus, probabil că veți fi întrebat de modul în care aţi ajuns să îl contactaţi, vă va informa despre tariful pe care îl practică, durata şedinţei, adresa cabinetului sau clinicii şi veţi decide împreună data şi ora câştigătoare.
Iată că a sosit şi momentul primei şedinţe. Îmi imaginez că cei mai mulţi dintre voi se vor simţi un pic intimidaţi, unii îşi vor ridica scuturile de apărare (de exemplu, vor aborda un stil mai reţinut de comunicare) şi vor suna la uşă. Terapeutul vă va întâmpina şi vă va orienta spre cabinet. S-ar putea sa fiţi miraţi că nu vedeţi o canapea sau, dacă o zăriţi, că nu sunteţi invitaţi să vă întindeţi şi să depănaţi firul problemelor voastre. De obicei, doar terapeuţii de orientare psihodinamică clasică (freudiană) utilizează acest mod de lucru. Cei mai mulţi preferă o relaţie faţă în faţă.
Dacă terapeutul are grijă de monitorizarea rezultatelor travaliului comun vă va prezenta o scală (cel mai adesea, ORS – Outcome Rating Scale) pe care o veţi completa la fiecare început de şedinţă. Rezultatul este trecut într-un tabel şi veţi vedea cum urcă, stagnează sau, sper să nu fie cazul, coboară starea voastră de bine. Dacă, în mod consistent, nu observaţi o ameliorare, deşi terapeutul a încercat metode diferite de promovare a unor soluţii, puteţi contempla schimbarea acestuia. Ca şi alte tipuri de relaţii, nu există întotdeauna o colaborare rodnică, chimie, stiluri similare etc.
În această primă şedinţă, cel mai adesea se evaluează compatibilitatea, se stabilesc detalii administrative, se detaliază experienţa academică, de formare profesională a terapeutului, modul de lucru al acestuia şi se cer câteva detalii despre client. În condiţiile în care clienţii sunt copii sau adolescenţi, e nevoie de acordul ambilor părinţi/ tutorilor ca aceştia să beneficieze de astfel de servicii.
Tot acum se fac primii paşi către un scop. El are de obicei legătură cu o suferinţă personală care e greu de îmblânzit sau cu zone cognitive, afective sau de comportament care pot fi optimizate. Scenariul pe care vi l-am creionat e unul obişnuit, dar se produc tot timpul diferenţe: oameni care vor să diagnosticheze o persoană apropiată (deşi aceasta nu este prezentă în terapie), oameni care sunt convinşi că suferă de o tulburare mintală gravă (deşi nu manifestă simptome specifice acesteia), parteneri de cuplu care caută dreptatea (fără să îşi dea seama că mai important este cum pot găsi un mod fericit de coexistenţă) sau vizitatori, care vor să vadă cum e la psiholog (deşi nu sunt pregătiţi să facă nicio schimbare).
Ar fi de dorit să spuneţi cum aţi dori să modelaţi procesul terapeutic. Unii preferă să analizeze situaţiile pe îndelete şi în profunzime, alţii vor soluţii rapide, unii preferă un stil mai metaforic, alţii vor să li spună concis şi clar despre ce e vorba, unii vor teme pentru acasă în care să îşi captureze şi reinterpreteze gândurile şi experienţele, alţii se simt constrânşi de ideea de temă pentru acasă, unii vor feedback pe loc, alţii ar prefera să îl poziţioneze la sfârşitul şedinţei şi să înglobeze concluziile întregii interacţiuni, unii vor să se întoarcă înspre trecut, alţii au nevoie doar de informaţiile din prezent. Pe măsură ce veţi lucra, va deveni din ce în ce mai clar ce funcţionează pentru voi.
De aceea, terapeuţii FIT (Feedback Informed Treatment) vă vor prezenta la sfârşitul şedinţei o scală de evaluare a acesteia, probabil SRS (The Session Rating Scale) în care veţi nota calitatea şedinţei. Tot ce aveţi de făcut e să puneţi de patru ori câte un x, care să marcheze, între 0 (rău, foarte rău) şi 10 (cât se poate de bine) dacă munca terapeutului s-a potrivit cu preferinţele voastre. Dacă terapeutul e abil, va crea o cultură de feedback negativ. Ce înseamnă asta? În mod obişnuit, noi ne jenăm să punem note proaste în astfel de circumstanţe. Pe de altă parte, 10 nu lasă loc de creştere. Nu totdeauna alegerile terapeutului fac click cu alegerile noastre, de aceea e bine să îi spuneţi ce nu merge ca să ştie să se adapteze şi să crească şansele de reuşită a terapiei.
Dacă, în trecut, aţi apelat la alţi terapeuţi, vă recomand să povestiţi ce a funcţionat şi ce nu în relaţiile respective. Terapeutul va şti, astfel, ce greşeli să evite (poate nu vă plac remarcile religioase sau, în mod opus, căutaţi pe cineva care să înţeleagă ce resursă importantă este pentru voi credinţa în Dumnezeu). În plus, va putea marşa pe abilităţi pe care le-aţi construit atunci şi pe rute care duc mai repede la progres.
Spre deosebire de relaţia de tip medical, unde specialistul este expertul şi vă spune care e tratamentul adecvat, cum se administrează, ce tip de evaluări sunt necesare şi cât de des trebuie efectuate acestea, alianţa psihoterapeutică se construieşte prin colaborare. Voi aveţi experienţă cu modul în care gândiţi, simţiţi şi reacţionaţi, iar terapeutul luminează drumul spre schimbarea pozitivă. Terapeutul poate propune, voi hotărâţi.
Aşa cum ştiţi, de cele mai multe ori, psihoterapeuţii trec ei înşişi printr-un proces de vindecare şi de optimizare, aşa că ştiu cât de greu e să te arăţi cuiva cu toate vulnerabilităţile, părţile pe care le respingi, de care te ruşinezi sau care sunt pline de vinovăţie. Din experienţa mea, pot spune că, la începutul terapiei personale, deşi aveam ani de implicare în grupuri de dezvoltare personală, m-am simţit teribil de expusă şi aveam senzaţia că terapeuta mea poate să mă doboare, dacă folosea cuvintele greşite. Doar atunci am înţeles de ce, la început, unii dintre clienţii mei mă testează, îmi prezintă adevărata problemă doar după ce s-au asigurat că nu-i judec sau doar după ce avem câteva succese împreună. Până atunci credeam că oamenii ştiu că relaţia terapeutică e cea mai sigură şi primitoare din lume, că e o relaţie specială, în care eşti încurajat, susţinut, primeşti atenţie şi acceptare. Acum mi se pare just să fii prudent/ă cu încrederea. E greu să te bazezi a priori pe buna-credinţă şi competenţa celuilalt.
După ce aţi tatonat suficient relaţia pentru a vă asigura că este locul în care puteţi creşte, urmează travaliul terapeutic. El poate dura o zi – ştiu că e incredibil, dar, pentru unii, e suficient ca să îşi atingă ţintele – sau se poate desfăşura pe o perioadă lungă de timp, în funcţie de cât de îndepărtat este obiectivul şi de cât de desţelenit e drumul într-acolo. De obicei, şedinţele sunt programate săptămânal. Totuşi, dacă suferinţa este acută, ele pot fi mai frecvente, iar, dacă procesul terapeutic se îndreaptă spre final, amplasate distanţat una faţă de alta.
Dacă roţile se învârt bine, vă veţi uita în oglinda pe care o ţine terapeutul, până când veţi semăna cât mai mult cu imaginea pe care doriţi să o proiectaţi. Veţi sorta dintre eu-urile pe care le descoperiţi, veţi decide ce păstraţi şi ce merită schimbat. Vă veţi simţi puterea, rezilienţa, abilitatea de a simţi durere, fără ca aceasta să vă împietrească sau să vă acapareze. Veţi călători în trecut şi în viitor, atingând cu mintea experienţele semnificative şi lăsându-le să vă contureze un prezent plin de sens şi motivaţia de a da mai departe ceea ce e frumos în voi.
Eu cred că alegerea de a intra într-o relaţie terapeutică este o dovadă de forţă interioară. Efortul, dedicaţia, lupta cu demonii personali, disponibilitatea de a arăta altcuiva cele mai ascunse şi sensibile cotloane ale psihicului, munca spre echilibru şi apreciere de sine… pe mine mă impresionează teribil. La sfârşitul terapiei, vă veţi simţi mai uşori şi, în acelaşi timp, mai ancoraţi într-o realitate pe care o interpretaţi într-un mod util şi benefic.
Dragă cititorule, îţi doresc să îţi foloseşti din plin resursele pentru a trăi cu sens, să ai abilitatea de a te bucura de ceea ce ți se oferă şi, dacă ajungi în faţa unui terapeut, lasă-te purtat de această experienţă transformatoare şi dă-ţi şansa de a avea viaţa care ţi se potriveşte.
P.S. Acest articol nu poate fi exhaustiv, așa că, dacă aveți întrebări suplimentare, nu ezitați să mă contactați.