Esther Perel descrie relația de cuplu ca având trei componente: atașament de lungă durată, dragoste romantică și dorinţă sexuală. Deci, am putea presupune că, pentru a ne simți fericiți și împliniți alături de partenerul nostru, ar trebui ca toate cele trei să fie active și să zbârnâie plăcut. Mai precis, să avem un atașament puternic (chit că e sigur sau nesigur, dar să funcționeze pentru relația respectivă), manifestări drăgăstoase suficient de dese și sex, dacă nu pasional, măcar satisfăcător. Din păcate, vine realitatea și ne tulbură conceptual.
Pentru unii, chiar dacă vibrația sexuală și cuvintele de alint gen ”puișor” și ”pisoiaș” nu fac parte din parte din interacțiunea cotidiană, sunt mulțumiți pentru că valorizează prioritar relația de parteneriat: duce gunoiul, strânge firmiturile de pe masă și poate face conversație cu oaspeții despre noile mușcate de pe balcon. Pentru ceilalți, e irelevant dacă soțul are o manevră specială prin care, atunci când bate covorul, scoate și cel de-al treilea strat de murdărie sau soția face o plăcintă cu mere în care adaugă nuci caramelizate. În cazul lor, ceea ce e de dorit este o privire languroasă, un oftat la o ținută de seară și abilitatea de a vedea similaritățile între mușcătura tigrului și poziția șarpe în copac.
Și, desigur, de aici putem roti neuronii în tot felul de direcții. Sunt persoane care tânjesc frecvent după fluturii din stomac asociați întâlnirilor incipiente și au probleme de a menține o relație stabilă. Așa cum știți, creierul uman nu rămâne foarte mult timp în starea de încântare care este apanajul îndrăgostirii. Expunerea prelungită la stimulul cu părul lung și ochii albaștri crește atașamentul, dar scade calitatea tremurăturilor de genunchi. De asemenea, sunt persoane care vor să sară peste nesiguranța de la început direct în confortul care vine după cunoașterea îndelungată și amănunțită. Și, pentru echilibrul cosmic, mai avem și varianta în care ambele sunt considerate importante, fără să se facă o departajare clară. Pentru aceștia, e nevoie ca astrele să se poziționeze fericit și să întâlnească o mixtură de suficient de multă nesiguranță (care duce la atracție sexuală, cum ar zice tot Esther Perel), dar și o doză importantă de încredere (ca să existe continuitate).
Am putea crede că e mai ușor pentru primii, adică pentru cei care oscilează câtre capetele spectrului (ori aventură ori stabilitate). Mai ușor în sensul în care e mai clar care e grupul țintă și care sunt obiectivele. Cei interesați de aventuri licențioase sau de magia îndrăgostirii vor tinde să sară din relație în relație în căutarea intensității senzoriale și contopirii spirituale, ceilalți se vor lega în fața prietenilor și a lui Dumnezeu și vor trăi împreună până la adânci bătrâneți. Din păcate, firea umană îi trădează și pe cei mai fideli. La fel cum traversăm perioade de introversie și extraversie, ne putem trezi că dorințele și nevoile variază de o etapă la alta a vieţii.
Există un număr impresionant de cărțulii și articole despre cum să păstrăm relația vie, ceea ce înseamnă că trecerea timpului o poate omorî. Deci, pornim la drum cu cele mai bune intenții de pace, iubire și fericire și undeva, prin negura vremii, ne rătăcim sau găsim o altă potecă care pare că ni se potrivește mai bine. Saltul de pe o șosea pe alta e dificil pentru că lezarea atașamentului e a naibii de dureroasă. De multe ori, senzația cea nouă se disipează și rămâne doar regretul pentru ce am piedut. De aceea, se impun măsuri în forță de primenire constantă a relației pe toate palierele anterior prezentate:
Atașament – Aveți grijă de relație, de ceea ce (și modul în care) cereți, oferiți, refuzați sau primiți. Evitați conflictele cu injurii și reproșuri, solicitați ceea ce doriți, asumându-vă posibilitatea ca celălalt să vă refuze. Este responsabilitatea voastră dacă acceptați sau nu ceea ce primiți. De asemenea, este responsabilitatea voastră să aveți grijă de propriile nevoi, partenerul nu are sarcina de a vă face fericiți. Monitorizați indicii ca disprețul sau împietrirea (starea aceea când parcă nu mai simțiți nimic, care apare de obicei după un conflict grav) – sunt predictori pentru separare (e de părere John Gottman).
Un addendum de avertizare: atașamentul nesigur de tip obsesiv, care sare pe iubire și o strânge la piept până o sufocă, va alerga în van după atașamentul nesigur care are fobie de intimitate și angajamente. Cele două se asociază perfect cu suferință și frustrare.
Dragoste romantică – Deși imboldul de a dansa noaptea în parc sau de a devalida un copac pentru a dărui iubitei o crenguță înflorită scade pe măsură ce crește burta și apar durerile de șale, totuși femeile, de obicei, sunt înduioșate de astfel de gesturi. Fără îndoială, veți fi recompensați pe măsură și cresc șansele pentru partida de sex feroce sau, pentru cei cu libidoul mai melancolic, pentru rețeta aceea deosebită de iepure cu măsline. De dragul armoniei, și doamnele sunt încurajate să fie spontane și generoase în gesturile de afecțiune.
Sexul – pare a fi partea mai clară din toată tevatura, dar de fapt potrivirea sexuală nu e neapărat norma. Lipsa – totală sau parţială – de compatibilitate presupune că anumite preferinţe nu sunt împărtăşite – de exemplu, o atitudine submisivă sau dominatoare (şi nu mă refer doar la minoritatea care adoptă BDSM, ci la faptul că, de exemplu, unele femei pot avea orgasm doar dacă partenerul este axat pe a oferi plăcere şi evită un stil mai agresiv), pentru un anumit tip de contact sexual (de obicei, oral sau anal), o anumită frecvenţă a raporturilor sexuale (pot fi diferenţe foarte mari de libido), pentru anumite poziţii care îi repugnă sau nu îi oferă plăcere celuilalt partener, anumite fantezii sau jocuri de rol, pe care partenerul le găseşte ridicole, o imagine de sine corporală negativă, uneori aproape de dismorfofobie, care nu încurajează relaxarea (dacă eşti stresat că ai şolduri prea mari sau o burtă cu un număr nepermis de colăcei nu prea îţi vine să fii inventiv şi aventuros, ci eşti preocupat să stai în unghiul care ascunde „defectele”) etc. Ca nu mai menţionăm diferite disfuncţii sexuale (cum ar fi frigiditatea sau ejacularea precoce) sau lipsa de informaţie care dibuie în jurul clitorisului, fără să fie clar unde anume se găseşte şi la ce foloseşte. Secretul e negocierea binevoitoare (din lipsa unui cuvânt mai evocator) a momentului în care facem sex, locaţiei, repertoriului de poziţii etc. Da, e nevoie de efort şi aici, ca alunecoasa compatibilitate să fie îmblânzită şi aciuată pe lângă casa omului.
De multe ori bâjbâim în cutia cu nevoi şi dorinţe, ne străduim mult să obţinem un anumit tip de relaţie, ca să descoperim că nu este aşa cum am sperat sau evităm exact partenerul care ne-ar putea oferi genul de conexiune la care râvneam. E posibil să nu prea ştim ce vrem şi, simetric, nici partenerul să nu prea ştie. De ce alegem mereu parteneri care nu reuşesc să respecte angajamentele de fidelitate/ care sunt agresivi/ care au diferite probleme de adicţie/ care nu ne satisfac sexual? De ce alegem partenerul blând şi înţelegător când de fapt dorim să fie îndrăzneţ şi dominator? De ce ne agăţăm de relaţii care de fapt nu ne plac? De ce nu ne mai convine relaţia care altădată ni se părea perfectă?
În consecinţă, ar fi bună, conform tuturor canoanelor promovate de psihologie, nişte cunoaştere de sine. Şi, ca să evităm reacţia de tip Mowgli vrăjit de Kaa în faţa dictonului binecunoscut (nosce te ipsum), luăm sinceritatea la subraţ şi explorăm ce facem ca viaţa noastră să fie vibrantă, interesantă, entuziasmantă, cum aducem plăcere în interacţiunile cotidiene. Dacă nu găsim destule astfel de activităţi, putem scotoci în relaţia cu noi şi cu ceilalţi şi să investigăm ce pattern se repetă neplăcut. Nu cumva dintr-o nevoie mare de siguranţă (care nu a fost satisfăcută în copilărie), alegem relaţii stabile, dar care nu aduc valoare în planul autonomiei şi creşterii personale? Când am învăţat că a fi în nesiguranţă e dureros? E doar un exemplu, dar tiparele sunt tot atât de diverse cât sunt întâmplările care populează experienţa fiecăruia. Căutarea poate fi solitară sau însoţită de prezenţa specializată a psihoterapeutului. Dacă îndrăznim să privim în ochi monştrii din pivniţă, s-ar putea să aducem mai multă lumină în alegerile noastre şi mai puţină dependenţă în modul de relaţionare. Ştii care sunt nevoile tale de siguranţă şi de autonomie şi cum să le împlineşti?
P.S. Vreau să îi mulţumesc Dianei Vasile şi colegilor de la cursul de formare în psihoterapie contextual modulară, care m-au ajutat să înţeleg puterea pattern-urilor relaţionale sau cum pattern-urile relaţionale ne ocultează propria putere.
