Din punct de vedere geopolitic, Hemocataclismul îşi are rădăcinile în declinul a două vechi imperii şi se împarte clar în două – oriental şi occidental. Hemocataclismul occidental a început când declinul otomanilor a lăsat o aglomerare de stătuleţe din Balcani sub influenţa a două puteri rivale, Rusia şi Austro-Ungaria. Războiul care a izbucnit între ele s-a extins rapid, antrenând toate marile puteri ale lumii. Acest război a avut un impact atât de distructiv asupra armatelor şi asupra nivelului de trai, încât patru dintre cele mai importante monarhii din
Europa s-au prăbuşit. Vidul de putere astfel rezultat a fost umplut de nazişti în Germania şi de comunişti în Rusia. Aceste două ideologii rivale şi-au consolidat brutal puterea şi apoi s-au înfruntat în al Doilea Război Mondial, care a fost în esenţă o reeditare a Primului Război
Mondial. În cele din urmă, după ce a ucis în jur de 100 de milioane de oameni, Hemocataclismul occidental a luat sfârşit odată cu moartea lui Stalin în 1953.
Matthew White
Marea carte a inumanității
O istorie a ororilor în 100 de episoade
Traducere de Dana Ligia Ilin
Humanitas, 2015
Hemocataclismul oriental are ca punct de plecare abdicarea ultimului împărat chinez. Căderea monarhiei a dus la un război civil care a durat patru decenii şi a atras ambiţiile japonezilor. În 1949, comuniştii conduşi de Mao au preluat puterea, iar baia de sânge din timpul
războiului civil a lăsat loc unei băi de sânge şi mai mari, care s-a prelungit până la moartea lui Mao, în 1976. Privită ca un continuum, această fază din istoria Chinei ni se înfăţişează ca un coşmar lung de şaizeci şi cinci de ani care a curmat 55 de milioane de vieţi.

Dacă al Doilea Război Mondial n-ar fi considerat un singur eveniment, probabil că am putea departaja jumătatea orientală a Hemocataclismului de cea occidentală, privindu-le drept două procese istorice distincte.
Cum se face că, deodată, oamenii s-au lăsat târâţi într-o frenezie a violenţei nemaiîntâlnită în istorie? Cauzele sunt complexe, dar, după ani de studiu, cred că ele pot fi reduse la trei motive principale:
1. pentru că puteau;
2. pentru că voiau;
3. pentru că toţi ceilalţi făceau asta.
Sau, dacă preferaţi termeni academici mai sofisticaţi pentru aceste cauze, să zicem:
1. tehnologia;
2. ideologia;
3. escaladarea violenţei.