Coreea de Nord – cea de azi şi, de fapt, cea din ultimele decenii – este imaginea fidela, aşa cum a fost mereu şi aşa cum este cu adevărat, a comunismului pus în practică.
Ne-o reaminteşte cineva care, parafrazez o formulă care era invocată atunci cînd se vorbea despre stînga şi dreapta a propos de raportarea la Marx (un om de stînga citeşte Marx; un om de dreapta citeşte şi înţelege Marx!), vede şi înţelege ce este cu adevărat această ţară. O ţară care este probabil cel mai izbitor exemplu viu al momentului cu privire la ce înseamnă şi la cît e de periculoasă pentru condiţia umană o utopie politică pusă în practică – anume, criminala utopie a comunismului.
Ne-o reaminteşte Adelin Petrişor, cel mai cunoscut, mai clar şi mai performant reporter de „zone speciale” pe care l-a dat vreo televiziune din România după 1989. Şi un – deja – autor al mai multor cărţi de profil şi de succes.
Adelin Petrişor a vizitat Coreea de Nord în calitate de reporter special al Televiziunii Publice. Urmare a acestei vizite este şi o carte – Ţara cu un singur gras – volum care a apărut la editura Polirom şi care a stat, perfect binemeritat, multe săptămîni în topul vînzărilor pentru această editură.
Întîmplarea face să fiu, în aceste zile, cititorul mai multor cărţi a căror „acţiune” are loc în Coreea de Nord. Între multele note comune pe care le regăsesc la o comparaţie sumară între aceste cărţi, e şi aceea – de altfel, un loc comun pentru mai toate formele de comunism – că fiecare zi a existenţei în acea ţară stă sub teribila tutelă a celor trei F: Frig, Foame, Frică. Despre două dintre aceste „F”-uri înfiorătoare este vorba, de mai multe ori, şi în cartea lui Adelin Petrişor. Foame, frică şi o viaţă care a cărei culoare unică este deprimantul gri-şobolan.
În Coreea de Nord, Adelin Petrişor – însoţit de colegul său cameraman, Cătălin Popescu – a stat o săptămînă. Suficient pentru, în cuvintele prefaţatorului cărţii, Emil Hurezeanu, a „surprinde inefabilul morbid al acestui topos carceral cu umor, bunăvoinţă şi reflex critic. Trăsături indispensabile exploratorului de profesie fără poliţe de asigurare pentru întîlnirea cu monştrii nonsacri”.
„Există foarte multe asemănări între dictatura lui Nicolae Ceauşescu şi cea a familiei Kim. În Coreea de Nord am avut sentimentul că, dacă nu ar fi fost momentul 1989, aşa ar fi putut arăta şi România. Povestea ţării lui Kim trebuie să ne dea fiori şi să ne facă şi mai conştienţi de faptul că greşelile de dinainte de revoluţia din 1989 se pot repeta oricînd”, notează Adelin Petrişor, în finalul acestei cărţi cu nerv, cu poveste, cu un excelent dozaj jurnalistic şi ideatic.
Mai adaug doar atît: cartea aceasta este o lecţie remarcabilă – ţinută pe tonul cel mai firesc, unul atît de firesc încît nici nu pare că e aşa, că e chiar o lecţie, că e chiar o mare pildă… – despre istoria recentă, despre politică, despre etică, despre comunism în adevăr şi, în oglindă, despre decenţă, despre normalitate, despre bun simţ. Felicitări, Adelin!
P.S. Totuşi, încă ceva – ceva de semnalat, ceva de lăudat. Adelin Petrişor a fost cu această carte (şi cu documentarul pe care l-a filmat pentru televiziunea publică) în mai multe oraşe şi a vorbit în faţa a sute de studenţi despre ceea ce este, cu adevărat, în Coreea Nord. Adică, într-unul dintre cele mai eficiente laboratoare contemporane ale comunismului. Nu este puţin lucru – cu atît mai mult cu cît, inclusiv în mediul universitar, generaţia căreia îi aparţine şi Adelin Petrişor, şi autorul acestor puţine rînduri, pare tot mai mult tentată să admire şi nici măcar să încerce să privească la modul critic ceea ce, într-o carte relativ recentă, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Horia-Roman Patapievici au numit – cu trimitere la pachetul de sens & nonsens comunist – „o idee care ne-a sucit minţile”…
