Momentul 1989 pentru multe dintre ţările de după Cortina de Fier este denumit cu formule diverse– cîteva aproape chiar contradictorii unele cu altele. Un termen care acoperă semnificativ ceea ce a fost atunci, în acel an în multe privinţe eliberator, este – nu trebuie luat în sens ştiinţific, ci doar descriptiv – cel de „tumult”. „Tumult” – mai precis „fantastic tumult” – este şi una dintre opţiunile lui Vladimir Tismăneanu în textul de deschidere pentru o carte mică, dar mare. Mică – în privinţa dimensiunilor. Mare – fiindcă este una dintre cele mai valorase lucrări ale unui autor român cu privire la ceea ce s-a întîmplat în 1989.
Cartea se numeşte „Despre 1989. Naufragiul utopiei”. A apărut în 2009 la editura Humanitas, la 20 de ani de la „fantasticul tumult” şi, cred foarte puternic asta, merită să revenin la ea în mod constant. Fiindcă, în felul acesta, revenim la un adevăr consistent şi plin de nuanţe despre ceea ce a fost atunci. Inclusiv sau în primul rînd pentru România şi pentru noi, românii.
DDT. Aceasta este, în formulă abreviată, una dintre moştenirile (de sens) pe care, în viziunea lui Vladimir Tismăneanu, le propun mişcările revoluţionare care au provocat „fantasticul tumult”. Adică: diversitate, diferenţă, toleranţă. DDT – o (re)întoarcere aşadar la un firesc al vieţii, inclusiv al vieţii politice.
1989 – anul în care se întîmplă acest „fantastic tumult” – este survolat atît în privinţa istoriei faptelor –reper care îl marchează la nivelu politic în Europa de după Cortina de Fier, cît şi, mai ales aş zice, cu privire la istoria sensurilor a ceea ce s-a întîmplat atunci.
Bunăoară, dacă asumăm, dimpreună cu Vladimir Tismăneanu, ideea – argumentabilă din abdundenţă – că „istoria comunisnmului poate fi citită şi ca un lung proces de autodemitizare a dogmei”, este necesar să ne ducem, către idei şi către oamenii care le întrupează sau care se distanţează de ele, şi înapoi – şi avem în carte un text despre anul 1956 sau de ce contează revizionismul marxistă; de asemenea, tot în carte, în partea sa de început, mai este un text care, temporal, pare ca referinţă uşor îndepărtat de tematica volumului, dar care nu este deloc aşa, fiind legat printr-un fir subtil de ceea ce a fost acum mai bine de 25 de ani (este vorba despre textul dedicat momentului 1968) -, şi în faţa lui 1989 – şi nu cred că este deloc întîmplător faptul că acest volum se încheie cu un text (care este şi astăzi un excelent punct de pornire pentru o dezbatere cu miză semnficativă) despre cele două decenii de criză ale stîngii europene (1989-2009).
Aşadar, înainte-înapoi prin raportare la 1989, dar şi – cantitativ, aceasta este, de altfel, partea cea mai extinsă a volumului de faţă – un rafinat „focus” asupra a ceea ce s-a întîmplat în Europa de dincoace de Cortina de Fier, în special în România în urmă cu 25 de ani. Prin urmare, avem în această privinţă, un pachet de text care punctează următoarele teme: Revoluţia Română şi chipurile decrepitudinii (Paul Niculescu-Mizil, Eugen Florescu, Mihai Ungheană, Ion Iliescu, Nicolae Pleşiţă); Revoluţiile din 1989 (cauze, semnificaţii, consecinţe); Revoltă, speranţă şi sînge (două decenii după Tienanmen).
Avem, de asemenea, ca o oglindă a binelui, ca un reper în materie de, cum să zic, bune practici intelectuale, un consistent şi empatic text dedicat unui „gigant” – Leszek Kolakowski. Este, mai precis, un interviu despre cel numit de Tony Judt „ultimul mare cetăţean ale Republicii europene a literelor”.
Avem, de asemenea, un text la care, pe parcursul acestor ani – în chip practic – eu am revenit de cîteva ori despre cum se pot exorciza demonii comunismului. Un pasaj, ca aperitiv pentru gîndirea acestei problematici cît se poate de acuale: „fără să ne cunoaştem trecutul, bîjbîim, gafăm, ne lovim cu capul de zid, o luăm mereu şi mereu de la capăt, ca nişte copii legaţi de ochi care se joacă de baba-oarba. Hannah Arendt a scris: memoria, iar nu aşteptarea, este cea care dă unitate şi plenintudine experienţelor umane”.
„Este important să reţinem lecţiile revoluţiilor din 1989”, notează profesorul Tismăneanu. „Este important să reţinem lecţiile revoluţiilor din 1989, înainte de toate cele legate de construcţia unor comunităţi democratice bazate pe libertate, proprietate privată, piaţă liberă, respect pentru valorile spiritului, decenţă, toleranţă şi civilitate”.
Aşadar, cartea vine pe piaţă în anul 2009 – la 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Este încă în librării şi este, cum sugerează întreg acest text-semnal, o lectură care poate aduce multiple profituri. În plus: este – subtitlul cărţii ne-o spune – un volum despre naufragiul utopiei. Chiar dacă lucrurile sînt cît se poate de clare în privinţa analizei despre creşterea, decreşterea şi rateurile fundamentale ale utopiei, în practică – o vedem în ultimii ani – fascinaţia pentru utopiei, ajutată şi de timpuri în care crizele se „sudează”, nu pare să fi dispărut deloc. Un motiv în plus, dintre multe altele, pentru a fi atent la ce spune profesorul Tismăneanu în acest volum – unul în care, printre rînduri, putem adesea citi că „fasciantul tumult” este şi despre noi, şi despre ceea ce (ni) se întîmplă acum.