“Istoria și științele sociale par să sufere de rău de mare. Existența istorică și socială, ni se spune, are nevoie de un teren mai ferm”, notează autorul cărții în discuție, în preambul, la capitolul “O arheologie a mării”. Și adaugă: “numai că oceanele, mările și rîurile au propria lor istorie, și nu doar ca frontiere sau căi de acces, ci și ca personaje principale ale unei isotirii a interacțiunii umane și a schimburilor comerciale”.
Autorul cărții este Charles King și, pentru ceea ce înseamnă discurs academic, prezenă academică, discurs super-competent despre această zonă din care face parte și România, domnia sa este un nume foarte prețios. Charles King este profesor de relații internaționale la Georgetown University și, între altele, autor al unor volume precum acestea: Nations Abroad: Diaspora Politics and International Relations in the Former Soviet Union (1998; în colaborare); Post-Soviet Moldova: A Borderland in Transition (1998); Moldovenii. România, Rusia și politica culturală (1999); The Ghost of Freedom: A History of the Caucasus (2008); Odessa: Genius and Death in a City of Dreams (2011; premiat cu National Jewish Book Award); Midnight at the Pera Palace: The Birth of Modern Istanbul (2014). Este, așadar, prețios și pentru România; așa cum se poate vedea din enumerarea făcută imediat mai sus, alte două trei titluri, cel puțin, ating un teritoriu – nu doar geografic, ci și politic – care se intersectează cu țara noastră. Mai mult decît atît – Charles King este cel care a deţinut prima catedră „Ion Raţiu” la Georgetown University din Washinghton D.C.
Cartea se numește Marea Neagră. O istorie și “vorbește despre mare și despre rolul ei în istoria, cultura și politica oamenilor și statelor de pe țărmurile sale”. În plus, “ea este un experimentt în ceea ce s-ar putea numi arheologie geografică, iar scopul său e să scoată la lumină rețele și legături umane uitate, care îngropate fiind sub straturi subțiri ale comunismului și postcomunismului, au rămas ascunse privirii pentru o bună parte a secolului XX. În centrul cărții se află marea.”
Aşadar, cartea „vorbeşte”, aşa cum menţionează şi autorul ei, şi o face, convingător, pe foarte multe voci. Spre pildă, ea începe cu o absolut savuroasă „arheologie a mării” şi merge pînă către o perspectivă de istoria mentalităţilor. Între aceste două borne care marchează, vizil, scenariul editorial al volumului propus de un Charles King – între altele, şi un mare povestitor, cu har – există multe alte repere. Cartea de faţă – o construcție intelectuală de mare anvergură – este făcută în interiorul unui inevitabil calapod inclusivist. Fiind în aceste fel și neavînd cum să fie altfel, este cît se poate de normal ca științele și, mai larg, perspectivele convocate pentru a-i da concretețe, sens și rafinament, să fie dintre cele mai diverse. „O lucrare dedicată istoriei, societăţii şi politicii Mării Negre traversează în mod necesar cîteva graniţe: disciplinare, dintre istorie şi ştiinţele sociale, şi regionale, dintre Europa Centrală şi de Est, Imperiul Rus / fosta Uniune Sovietică şi Imperiul Otoman / Turcia”.
Sînt cîteva “lentile” foarte importante prin care Charles King privește către acest perimetru fascinant, problematic, doldora de istorie, de viață, de fapte; trei dintre ele: regiune, frontieră, națiune. Marea Neagră este o regiune – cu o compoziție specifică; poate funcționa și ca linie despărțitoare, deci, ca frontieră; în fine, ea este un teritoriu în care sau, mai precis, în jurul căruia ideea de națiune își decupează, de-a lungul timpului, o istorie aparte. Cine încearcă să depisteze elementele unei diferențe specifice tari care să scoată în evidență această regiune, nu trebuie să caute, ne sugerează domnul Charles King, în direcția unei istorii mai violente, mai zbuciumate decît în alte zone ale, spre pildă, Europei. Și nici în, cu atît mai puțin în “interregnurile despre care se spune că defines zonele de fractură dintre diferite “civilizații” incompatibile”. Iată unde trebuie “săpat”: “ar fi vorba mai curînd de apariția întîrziată a ideilor care au structurat Europa secolelor al XIX-lea și XX. Statul modern s-a constituit aici relativ recent, națiunea definită cultural încă și mai recent, iar statul-națiune este o creație aproape contemporană, care a apărut în zonă la începutul secolului XX și s-a răspîndit abia spre sfîrșitul său”.
O precizare de ordin tehnic: ediţia originală a cărţii a apărut în 2004. Notaţiile, inclusiv sau cu atît mai mult cele din finalul cărţii – un final care aduce la zi, din mai multe perspective, problematica şi eventuale direcţii de evoluţie ale zonei în discuţie, sînt valabile pentru acea dată. În româneşte, de altfel, ediţia – binevenită, inclusiv pentru potenţiala expunerea la public mult mai mare – de la Polirom este a doua, de fapt. Cartea, cu aceeaşi traducători – Cristina Chevereşan & Dorian Branea – a fost publicată, în premieră în limba română, la editura Brumar din Timişoara. Aşadar, în mod fatal, ceea ce Charles King arhivează şi analizează ca date, fapte şi scenarii de istorie recentissimă se opreşte la 2004. În penultimul capitol, în finalul său, domnia sa conchide că „timp de mai bine de două mii de ani, diferite imperii, state şi popoare şi-au disputat dreptul politic şi istoric de a domina aceste ape. Acum însă nu mai este deloc sigur că Marea Neagră a rămas un trofeu la care merită să rîvneşti.” Afirmaţia aceasta – care, în sine, nu este tranşantă – suportă nuanţe suplimentare în ultiml capitol al cărţii, cel intitulat „Cu faţa spre mare”. Şi, cu aceste nuanţe pe inventar, plus cu istoria recentissimă atît de bine cunoscută, astăzi, în 2015, la cîţiva ani buni după ce a fost publicată cartea lui Ch. King, se poate uşor înţelege contrariul: că Marea Neagră e chiar un „trofeu” de mare prestigiu şi, nu doar pentru vecinele sale imediate, de mare importanţă.
Marea Neagră. O istorie – acesta este titlul originar al volumului pe care acest text în survolează. Fiind o istorie care trece, pe verticală şi pe orizontală, multe tipuri de graniţe, ea este de fapt o sumă de istorii. Aşadar Marea Neagră. O istorie de istorii. Savuroasă carte, savuroase istorii. O apariție editorială de gală.