Pachetul
Pachetele se dădeau la postul de gardă. Brigadierii verificau identitatea destinatarului. Placajul se rupea și trosnea în felul lui, ca orice placaj. Copacii de pe aici nu se frîngeau așa, țipau cu alt glas. În spatele barierei din bănci, bărbați cu mîinile curate, îmbrăcați în uniforme militare exagerat de îngrijite, deschideau, controlau, sco¬toceau, împărțeau. Cutiile pachetelor, care abia se mai țineau după o călătorie de luni întregi, aruncate cu îndemînare, cădeau pe jos, se desfăceau. Bucăți de zahăr, fructe uscate, ceapă putrezită, pachețele boțite cu mahorcă zburau care încotro pe pardoseală. Nimeni nu ridica de jos produsele risipite. Proprietarii pachetelor nu protestau: să primești un pachet era minunea minunilor.
Lîngă postul de gardă stăteau soldaţii din escortă cu pușca în mînă. În ceața albă și înghețată se mișcau niște siluete necunoscute.
Varlam Şalamov, „Povestiri din Kolima”, volumul 1,
Traducere din limba rusa si note de Ana Maria Brezuleanu si Magda Achim, Polirom, Iaşi, 2015
Stăteam în picioare lîngă perete și mi așteptam rîndul. Uite, bucățile astea albăstrii nu sînt de gheață! Sînt zahăr! Zahăr! Zahăr! O să mai treacă o oră, eu voi ține în mînă aceste bucăți și ele nu se vor topi. Se vor topi doar în gură. O bucată atît de mare o să mi ajungă pentru două dăţi, chiar pentru trei.
Dar mahorca! Mahorca mea personală! Mahorcă de pe Continent!: „Belka“ de Iaroslavl sau „Kremenciug Nr. 2“. O să fumez, o să le ofer tuturor, tuturor, tuturor, dar în primul rînd celor de la care am fumat chiştoace tot anul ăsta. Mahorcă de pe Continent! Ne dădeau și nouă tutun în rație, scos din depozitele armatei după ce expirau termenele de garanţie. O întreprindere de proporții gigantice: pentru lagăr se repartizau toate produsele care depășiseră termenele de garanție. Acum însă o să fumez mahorcă adevărată. Dacă nevasta nu știe că e nevoie de mahorcă cît mai tare, o să i şoptească alții.
— Numele ?
Pachetul trosni și din cutie se vărsară prune uscate, niște poame numai coaja de ele. Dar unde i zahărul? Chiar şi prunele uscate – doar doi trei pumni…
— Ți a trimis burki! Burki de aviator! Ha ha ha! Cu talpă de cauciuc! Ha ha ha! Ca ai șefului de mină! Ține, ia i în primire!
Stăteam în picioare buimăcit de a binelea. La ce să mi trebuiască burki? Pe aici puteai să umbli în burki numai la sărbători, iar sărbă¬tori nu erau defel. Să fi fost cizme din blană de ren, torbasî sau banalii pîslari. Burki sînt din cale afară de eleganți… nu erau potriviţi. Și în plus…
— Ia ascultă…
O mînă îmi atinse umărul.
