« Un chirurgien a été suspendu de ses fonctions, soupçonné d’avoir inscrit ses initiales sur le foie d’un patient au Royaume-Uni, ont rapporté mardi des médias britanniques. Lors d’une opération, Simon Bramhall, qui travaille à l’hôpital public de Birmingham, dans le centre de l’Angleterre, aurait écrit «SB» sur le foie d’un patient qui avait été transplanté, selon le Daily Telegraph. Pour inscrire ses initiales, le chirurgien aurait eu recours à du gaz argon, fréquemment utilisé en chirurgie, a précisé le Daily Mail. C’est un de ses collègues qui a fait l’étrange découverte lors d’une opération de routine, selon la presse. Les autorités sanitaires publiques ont confirmé enquêter sur des allégations visant un chirurgien à l’hôpital Queen Elizabeth à Birmingham. «A la suite d’accusations de faute professionnelle, University Hospitals Birmingham NHS Foundation Trust a suspendu un chirurgien le temps de conduire une enquête interne», ont expliqué les autorités sanitaires locales, sans toutefois préciser l’identité du chirurgien ni les raisons de sa suspension » (Libération, 24 decembrie 2013).
Hans Peter Fischer, profesor de limbi clasice la Bremen între 1865 şi 1895, a pus bazele Societăţii Germane pentru Dobîndirea Nemuririi. Asociaţia, condusă de Fischer şi avîndu-i printre fondatori pe zece pescari de ton din Marea Nordului, susţinea că ideea nemuririi este o idee esenţială pentru evoluţia umanităţii şi că ea trebuie eliberată de conotaţiile sale religioase, devenindu-le astfel accesibilă agnosticilor şi ateilor. Fischer scria în broşura Sensul ştiinţific al nemuririi, publicată în 1881, că atingerea nemuririi trebuie să fie principalul scop al eforturilor oamenilor, care au obligaţia morală de a conlucra, punînd împreună toate resursele intelectuale şi materiale disponibile pentru atingerea acestui ţel final. El propunea să existe două direcţii principale de acţiune : reunirea unei echipe de cercetători alcătuită din cei mai străluciţi specialişti europeni, finanţată de marile puteri mondiale, care să colaboreze pentru obţinerea unui elixir al nemuririi şi, în al doilea rînd, desfăşurarea unei campanii de informare şi educare a publicului în legătură cu acele mici gesturi cotidiene care pot asigura perpetuarea memoriei oricărui individ. Fischer era convins că în acest fel se poate asigura o democratizare a ideii de nemurire, care nu va mai fi promisă doar individualităţilor de elită, eroilor, sfinţilor, asceţilor sau geniilor, ci va deveni o ţintă posibilă pînă şi pentru cei mai umili dintre muritori.
În afara cercului restrîns al discipolilor săi entuziaşti, broşura lui Fischer nu a stîrnit nici un ecou, asemenea altor mii şi mii de proiecte de reformare a umanităţii schiţate în epocă. Cei 49 de participanţi la întîlnirile de joi seara ale Societăţii Germane pentru Dobîndirea Nemuririi au încercat să compenseze prin devotamentul lor lipsa de interes a contemporanilor faţă de generoasele propuneri făcute de Fischer. În ciuda protestelor soţiilor care-i credeau smintiţi, ei au hotărît să pună la dispoziţia asociaţiei toate economiile făcute de-a lungul vieţii pentru a contribui la obţinerea elixirului nemuririi. Au fost angajaţi doi medici, un alchimist şi un botanist care s-au arătat interesaţi de proiect. Au fost aduse din Orient manuscrise taoiste care vorbeau despre căile prin care poate fi învinsă moartea. Au fost studiate cu acribie toate textele greceşti care pomeneau despre ambrozie şi nectar. Au fost cumpărate reţete şamanice din Siberia. Au fost încercate diferite elixiruri atribuite lui Agrippa şi Paracelsus. În ciuda eforturilor celor patru angajaţi ai Societăţii Germane pentru Dobîndirea Nemuririi, după zece ani de eforturi nu s-a obţinut nimic. Fischer şi-a păstrat optimismul, era convins că e nevoie de un efort continuat pe durata mai multor decenii sau poate chiar secole, însă asociaţia a rămas fără bani şi a fost nevoită să-şi concedieze colaboratorii. Fischer le-a cerut discipolilor săi credincioşi să nu se descurajeze şi a murit la scurt timp după aceea din pricina unui infarct suferit în urma unei partide de popice.
Discipolii lui Fischer au înţeles că nu vor putea obţine elixirul nemuririi, aşa că au decis să perpetueze memoria maestrului lor reeditîndu-i broşura din 1881 cu speranţa că ea va fi luată în serios peste o sută de ani de un cîrmuitor luminat care va avea şi resursele necesare pentru a-i pune în practică ideile. Rămaşi fără bani, demoralizaţi, părăsiţi de familii, speriaţi de apropierea morţii, au decis să se concentreze pe a doua direcţie propusă de Fischer. Au început să vorbească peste tot pe unde aveau ocazia despre importanţa de a lăsa urme ale trecerii tale pe pămînt, despre importanţa de a-ţi perpetua numele prin gesturi umile, însă făcute cu perseverenţă. Astfel, au început să apară pe garduri nume scrijelite cu stîngăcie, copacii s-au umplut de iniţialele unor beţivi îndrăgostiţi, admiratorii lui Nietzsche au săpat în stînci numele lui Zarathustra, iar, mai tîrziu, astronomii care au reuşit să descopere noi stele îndepărtate le-au dat numele unor iubite din tinereţe. Cetăţeni care păreau rigizi şi incapabili de cel mai mic efort de imaginaţie au început să-şi îngroape în pădurile din apropierea oraşelor casete de metal conţinînd genealogia familiei lor alături de cîteva fotografii înfăţişîndu-i în ţinute marţiale. Bătrîne acrite de mizantropie au angajat curieri care să le arunce în mare zece versiuni ale autobiografiei lor romanţate închise în sticle de bere. S-au văzut pînă şi oameni ajunşi la ospiciu după ce au pretins că au reuşit să înveţe limba furnicilor pentru a le încredinţa acestora moştenirea principalelor evenimente ale istoriei Europei.
Simon Bramhall, chirurgul pîrît în mod josnic de un coleg mai puţin talentat şi de aceea extrem de invidios, era strănepotul unui pescar de ton din Marea Nordului care a făcut parte din Societatea Germană pentru Dobîndirea Nemuririi. Crescut cu un adevărat cult al ideii de nemurire, a încercat de mic să lase peste tot urme ale trecerii sale prin lume, schilodind păsări, zgîriind copaci şi garduri, îngropînd soldăţei de plastic sub bucăţi sparte de gresie, obligîndu-şi mai apoi iubitele să-şi tatueze numele lui pe sîni sau pe fese. După ce a înţeles că nu va reuşi să primească niciodată prmiul Nobel pentru Medicină, a decis să se amuze, scriindu-şi numele pe ascuns în diverse părţi ale organismului pacienţilor săi. E greu de spus dacă trăia cu iluzia că viermii ar putea să descifreze alfabetul latin sau dacă credea mai degrabă că Dumnezeu îşi scrutează creaturile pînă în adîncul viscerelor, însă e sigur că peste 389 de persoane din Marea Britanie trăiesc încă purtînd în interiorul corpului lor iniţialele S.B.
