Am văzut prea multe cazuri de oameni care își iau un an de pauză și apoi revin schimbaţi pentru restul vieţii, ca să nu îmi fie clar că oricine are nevoie de un astfel de an de pauză. Undeva după facultate și vreo trei sau zece ani de job.
Că pare ceva ireal, asta e altceva. Ireală de fapt e viaţa fără acel an.
Nu e vorba de un an în care să poţi face pauză adică să nu faci nimic. E un an în care poţi să îţi umpli inima și mintea cu tot ce nu ai timp să afli şi mai ales să aprofundezi în mod normal.
Aș putea spune multe despre acest an, care poate fi numit „Eat, love and pray” și prin care trec, voit sau forţaţi de boală, probabil peste 50 la sută din oamenii care chiar vor ceva de la viaţa asta. Aici o să insist pe elementul principal, ce face acest an special și mai fecund decât descoperirea unei mine cu aur.
În primul rând, nu cred că e vorba despre dezvoltare personală, în sensul că după ce te angajezi să zicem sau ai copii nu mai ai timp pentru tine. Da, e nevoie de asta, dar după ce planul tău de viaţă e bine plasat pe traiectorie, toate astea vin, chiar câte puţin, dar vin, totul e să te organizezi. Nu e vorba de dezvoltare personală, e vorba mai degrabă și paradoxal de un “timp pentru lume” – lumea din jurul tău, lumea adevărată, care a devenit un haos complet la prima vedere.
Astăzi nu există dictatură, pentru că peste tot pe Net sau în realitate sunt oameni interesanţi și mii de idei bune. E o singură dictatură, a timpului de aprofundare a lumii și a ce contează sau ce se întâmplă în lume. Aici putem vorbi de dictatură, în sensul că ni s-a furat timpul, iar „timp pentru noi” ni se dă cu ţârâita, pe cartelă.
Apoi, acest an e bun pentru cei care au întrebări despre lume, la fel ca Neo care spune „e o așchie în mintea mea, ceva nu e în regulă cu lumea”. Acest an e călătoria pe care o face Neo cu Morpheus, prin lumea reală. Pentru unii, Morpheus e Internetul, pentru alţii o asociaţie sau un proiect care le schimbă viaţa.
Una peste alta, sentimentul e cel pe care l-am avut când am văzut prima dată Matrix, în 1999, cu mirarea paradoxală că lumea poate fi mult, complet diferită de ce credeam. Cu bune, şi cu rele, realitatea e complet alta.
Acest sentiment e poarta de acces la anul de pauză și de răscruce.
E un an în care nu se știe unde vei ajunge, la fel ca Neo, dar ce contează e că ai timpul să experimentezi, să mergi până la capătul unei intuiţii, fie pe Net, fie pe terenul real. De fapt, una peste alta, ce ni s-a furat e timpul de a face asocieri, de a merge până la capăt, a citi tot despre un subiect, dar totul „pentru mine”, nu pentru o licenţă, pentru un proiect sau un raport. Pur și simplu a lua viteză și a citi zeci, sute de articole despre un subiect care mă interesează. Asta ni s-a furat, și asta recuperăm în anul de pauză.
Secretul e că unele lucruri nu se leagă (şi nu se dezleagă) decât decăt ai timp să mergi până la capătul întrebării. Chiar și internetul are tot ce îţi dorești, dacă ai timp să treci de suprafaţă, de site-urile de duzină. Rafinezi cercetarea și totul, adevăr sau minciună, e acolo. Dar trebuie să ai timp.
Iar toţi cei care stau șase luni sau un an pe bară, și nu pierd timpul ci îl folosesc pentru ei, descoperă ceva. Diferit pentru fiecare, dar e același sentiment: „There’s something wrong with the world. You don’t know what it is, but it’s there, like a slinter in your mind”.
După care vine descoperirea, și începi o nouă viaţă. Vezi lucrurile altfel. Şi apoi revii printre ceilalţi, dar tot la fel ca Neo la finalul primului film, care e acolo printre oameni dar știe lucruri pe care oamenii grăbiţi care trec la semator nu le știu. Şi atunci îţi dai seama că acel an de pauză era absolut necesar, era anul de răscruce între o viaţă furată şi o viaţă recuperată.
Poate că e mult prea enigmatic acest text, dar nu am cum să explic mult mai multe, însă sunt sigur că cei care au trecut prin acel an de pauză știu despre ce vorbesc. Au revenit, voioși și pini de energie, dar nu pentru că s-au odihnit, ci pentru că “s-au trezit”.
Trezirea e de fapt ce se ascunde dincolo de anul de pauză pe care nu avem curajul să ni-l acordăm, și de aceea forţele să zicem negative din viaţa noastră (oameni sau societate) fac totul pentru a ne da impresia că un an de pauză e o nebunie financiară și socială. De fapt, e tocmai poarta, spre o lume complet diferită, care face diferenţa între oameni liberi și roboţi de birou.
Să o luăm altfel. Vechea lume avea un test de iniţiere prin care adolescentul pleca în pădure şi revenea (sau nu) adult, la indieni sau la alte triburi.
Astăzi, testul de iniţiere e tocmai anul de pauză.