De ce sunt Charlie? Pentru că refuz să cred că viitorul meu şi al lumii de care aparţin este acela scris, prin sânge şi barbarie, de criminalii de la Paris. Acesta, viitorul teocraţiei islamice, al Califatului, al femeilor reduse la postura de obiecte inanimate sau de sclave sexuale, nu este şi nu poate fi viitorul meu. Demnitatea umană este incompatibilă cu un proiect de infern justificat prin dogmele unei religii politice ce guvernează cu mitraliere şi eşafod.
De ce sunt Charlie? Pentru că ştiu că orice picătură de sânge intelectual anunţă debutul tiraniei şi al liniştei de cimitir pe care fanaticii o recomandă ca terapie comunităţii pe care o stâpânesc. Voi prefera controversa, dezbaterea, dialogul, neliniştea unanimităţilor pe care le alcătuieşte, mecanic,barbaria. “Charlie Hebdo” nu a promovat un discurs al urii, ci doar un exerciţiu iconoclast şi ireverenţios. Cei care se simt ofensaţi în credinţele lor au dreptul, constituţional, de a –şi afirma opoziţia. Dar nu au dreptul de a înneca în sânge şi de a impune varianta lor, ca adevăr unic al universului pe care îl locuim.
De ce sunt Charlie? Pentru că vine un moment în care ambiguitatea şi sofismele nu îşi mai au locul. Este momentul în care eşti chemat să îţi rosteşti opţiunea, fără echivoc. Atacurile de la Paris sunt o asemenea ocazie. O ocazie ce ne obligă,pe fiecare dintre noi, la acea alegere ce este , simultan, una etică şi intelectuală.
De ce sunt Charlie?Pentru că ,opus implacabil islamismului şi oricărui fanatism sanguinar, nu voi accepta, niciodată,că stigmatul colectiv sau rasismul sunt justificabile, în vreun fel. Vinovăţiile nu sunt şi nu pot fi decât individuale.
De ce sunt Charlie? Pentru că, în cele din urmă, ştiu că nimic nu îi poate opri pe cei care doresc distrugerea edificiului plural al lumii noastre. A renunţa la libertăţile noastre spre a câştiga protecţia oricărui Califat este un gest de sinucidere colectivă. Demnitatea umană, demnitatea criticii nu se pot negocia. Ci doar afirma şi apăra.
