Statul Islamic- expansiunea barbariei

În cele din urmă, după ezitări şi eschive, administraţia americană confruntă, prin intervenţii aeriene şi prin alcătuirea unei coaliţii de state, avansul Statului Islamic din Iraq şi Siria. Ceea ce părea un accident local sângeros, petrecut într-o zonă periferică, este citit acum în cheia justă, ca expansiunea teribilă şi aparent de neoprit a unui totalitarism ce se întemeiază pe dogme religioase.

Căci Statul Islamic, ce violează graniţe internaţional recunoscute,decapitează jurnalişti, asasinează prizonieri de război, extermină minorităţi religioase şi reduce în stare de sclavie comunităţi întregi de femei, nu este un accident, ci punctul culminant al unei teologii politice islamiste ce face din obscurantism temelia noii ordini sociale. Nimic din acţiunile care şochează şi care dezgustă nu sunt întâmplătoare. Logica execuţiilor publice o acompaniază pe aceea a terorizării populaţiilor locale. Miza, în ambele cazuri,este trasmiterea unui mesaj lipsit de ambiguitate- domnia Statului Islamic este un comandament divin, servit de o mână omenească care nu ezită. Toţi cei care i opun vor fi aneantizaţi.

Esenţialmente ideocratic şi revoluţionar,totalitarismul Statului Islamic este parte din lungul şir de mişcări care au mizat pe mobilizarea urii şi a resentimentului. Orice idee de acomodare şi de armistiţiu este exclusă. Orice formulă în care alteritatea ar fi acceptată este o ofensă adusă dreptei- credinţe. Orice reflex de umanitate este un simptom al contaminării cu filosofia ”infidelilor”.

Totalitarismul este, prin chiar natura sa, înclinat spre propagandă şi spre expansiune. Dincolo de graniţe, dincolo de state, dincolo de naţiuni, se află acea frăţie a iluminaţilor care întrevăd viitorul. Lectura lui Burke, din “ Reflecţii asupra revoluţiei din Franţa”, este vizionară. Asemeni iacobinismului, islamismul se construieşte şi acţionează global, fiind marcat de amprenta ambiţiei universaliste. Retorica imperială şi jihadistă a Statului Islamic nu are nimic ridicol- această nouă internaţională a urii se nutreşte din aportul uman şi logistic pe care îl aduc occidentalii ce sosesc pe acest front al luptei cu Întunericul. Islamismul este o religie politică: îşi are riturile şi panteonul ei. Cruzimea este o valoare cheie din panoplia ei.

Statul Islamic refuză, în mod deliberat şi programatic, coexistenţa cu lumea care îl înconjoară. Ca şi naţional-socialiştii sau leniniştii, islamiştii sunt mesageri ai unui adevăr revelat. Ordinea impură şi păcătoasă se cere lichidată. Programul lor este acela al unui integrism misionar. Avansul islamismului conduce, în toate zonele ocupate, la demantelarea instituţiilor pe care umanitatea le priveşte ca elementare pentru ocrotirea demnităţii individuale.

Milenarist şi escatologic, Statul Islamic este cel mai recent şi formidabil avatar al unei voinţe liberticide. Cei care îl citesc în termeni geo- strategici se înşeală. Universal şi dedicat expansiunii continue, Statul Islamic este adversarul hrănit de materia vitală a fanatismului. Unica alternativă este rezistenţa în faţa sa,până la capăt.