Insomnia (XX)

Tentaţia emigrării ar fi putut fi sentimentul amestecat pe care l-am resimţit în urma lecturii pasionate a cărţii lui Lucian Boia, De ce e România altfel. Deşi lucidă în cea mai mare parte, subiectivă şi împătimită în ultimele zeci de pagini, scurta întreprindere a unui Boia franţuzit sau nu, anti-român au ba, îmi pare a reprezenta una dintre cele mai amare critici scrise vreodată de către un scriitor român la adresa ţării sale, în genul celei a lui Cioran, fireşte fără farmecul stilistic al filosofului, dar cu concentarea specifică istoricului. Cu atât mai amară cu cât omul mai are, uneori, şi dreptate, atunci când nu întrevede nicio schimbare la faţă a României de azi. În plus, scrie excelent, dintre istoricii români pare a fi cel mai dezinvolt. Ca eseu, strict ca eseu, textul e formidabil, deşi concluziile (îmi place să mă amăgesc în continuare) sunt false. Aşa şi sper să fie. Tot în aceeaşi zi şi tot în spital, citesc, par hasard, o versiune artistică a aceleiaşi poveşti, de data aceasta din perspectiva unei prozatoare de calibru: Ruxandra Cesereanu. Scrierile ei adunate sub titlul Un singur cer deasupra lor, şi care alcătuiesc, în opinia mea, un fel de roman modular, după formula teatrului modular experimentat de Vişniec, visează, deşi prin cu totul alte mijloace, altfelul aceleiaşi Românii (post)comuniste, via Lucian Boia. Realizez, parcă abia acum, ce prozatoare unică avem în Cesereanu. Disponibilităţile ei scriitoriceşti sunt vaste, şi nu mă refer aici la saltul de la fantastic-oniricul erotic din Tricephalos la realismul personajelor hăituite de Securitate, ci la disponibilităţile dinăuntrul acestui roman modular, la autenticitatea creată îndărătul fiecărei măşti, una mai diferită decât alta (iarăşi, gândul la Vişniec). Tuşele naturaliste sau groteşti de care scriitoarea se foloseşte uneori, cu abilitate, pentru a călători nestingherită printre etajele a două scriituri şi a două modele narative, îmbogăţesc şi ambiguizează pretinsa unidirecţionalitate care pleacă la drum cu armele şi cu însemnele teoretice ale realismului, dar ajunge într-un spaţiu sensibil diferit. Remarcabilă este senzaţia totalităţii, pe care mi-o creează lectura ultimelor pagini, aceea specifică unui construct romanesc, nicidecum unei simple încrengături de nuvele.