***
Dumnezeu s-a supărat pe tine
Se supără pe fiecare dintre noi probabil în fiecare zi în fiecare secundă ce curge ca o picătură de miere caldă aurie prin care razele soarelui trec ca printr-un vitraliu despărțind lumina în unde precum eșarfele diafane din mătase
În fiecare seară a vieții tale când duhurile se plimbă pe bulevarde prăfuite amestecându-se cu trecătorii duhuri fără frică dansând printre bolizii trecând în viteză pe Calea Victoriei duhurile luând chipurile reclamelor uriașe colorate fosforescent știi că e așa atunci când legăturile electrice pârâie știi că e așa atunci când televizoarele lăsate deschise în vitrinele luminate feeric sunt scurtcircuitate de imaginea lui Gog preț doar de o secundă cu botul plin de sânge rânjind preț de o secundă trecătorului ce trece în grabă în drum spre casă căutând un taxi galben fugind de orașul care îl hăituiește precum o pradă
știi că e așa atunci când vântul se plimbă pe bulevard și aduce un miros straniu de însingurare de gol de plonjare într-un fel de frică amestecată cu gândul că tu știi că nu te mai poți opri din această erotică vinovată voluptoasă sete de sânge precum o partidă de sex interzisă precum un sex animalic pe care l-ai visat în starea REM
știi că e așa de atunci de când ai lăsat ușa deschisă iar duhurile au intrat și de atunci dansează în tine fără încetare ca dervișii ca bacantele dansul la bară lasciv aiuritor ținându-te într-o permanentă excitație orașul e al tău îți spui femeile toate le umpli cu balele tale cu poftele tale nesățioase intri în ele și ieși ca prin gurile de metrou negre înfiorate
uneori telefonul sună și femeia aia plânge dar duhurile sunt alături de tine și îți șoptesc închidetelefonulacumînchidetelefonul femeia spune ceva de Dumnezeu și vocea ei pare atât de departe știi că e așa că nu poți să o mai vezi fără să te simți mic mic de tot atât de mic încât ar trebui să o iei de la capăt și ar fi al naibii de greu să mai treci încă o dată prin camera ca o gaură neagră în care ți-ai simțit tot corpul creierii risipindu-se în toate cele patru zări tras de caii Apocalipsei și atunci ți s-a spus teme-te căci atunci când vei fi adus pe brațe din nou aici tu vei crede că vei fi adus în slavă dar atunci vomducelucrurilepânălacapăt
În fiecare seară a vieții tale când duhurile se plimbă pe bulevardele prăfuite șoptindu-ți la ureche ucideucide în timp ce stai tolănit pe bancheta din spate pe scaunele din piele bej ale mașinii de lux mirosind a tutun de pipă mirosuri în care se amestecă tămâia vanilia piperul scorțișoara mirodeniile pământului un bolid ce se prelinge de-a lungul bulevardului reflectându-se în vitrina de lux Gucci un bolid de lux negru ca o panteră amușinând sângele urban tu știi că ÎngerulPăzitor și-a întors fața de la tine ai amintirea camerei ca o gaură neagră ce absoarbe tot ca o urieșească centrifugă reciclatorul universal CapătulCăpătului
În fiecare seară sub luminile orașului aprinse feeric deasupra ta uriașe candelabre din cristal te luminează precum în reclamele revistelor de lux și tu îți sfârteci semenii uitând porunca sănuucizi și tu ucizi cu sete pentru că tu nu mai ai nevoie de ÎngerulPăzitor tu nu mai ai nevoie de Domnul tu nu mai ai nevoie de femeia care îți plânge la telefon povestindu-ți despre tine cum erai tu odată atunci când erai bun și priveai lumea știind că ar putea fi pentru tine precum în CântareaCântărilor așa vei trece tu prin viață dar tu nu ai nevoie de nimeni Duhurile îți spun Nuainevoiedenimeni pentru că ești tu și orașul astă stă la picioarele tale precum o târfa care îți îndeplinește orice dorință nerușinată a minții tale care te stăpânește
***
Te lași locuit de rău ce coboară în tine ca pe o scară intră atunci când poftește tu crezi că răul intră să deschidă ferestre să le lase larg deschise precum primăvara care intră verde dar nu răul intră și deschide sertare multe sertare cotrobăie adulmecă scoate din unghere tot ce ai uitat pierdut ascuns scoate toate astea și le pune în mijlocul tău zdrențe nimicuri boarfe vechituri rufărie rugoasă pocnită destrămată ruptă găurită din care molii zboară isterice căutând luminile aprinse în tine aruncându-se de nebune în filamente fierbinți ce te străbat ca linii de frecvență electrică
Și tu simți ca și cum ai fi plin ca și cum le-ai putea asorta pe culori pe mirosuri pe gusturi fine zgrunțuroase aspre moi calde fierbinți reci apă foc gheață
Te lași locuit de rău și crezi că după fiecare seară atunci când te întinzi în cearșafurile albe îngâni Tatălnostru și crezi că El te iartă pentru că tu spui aproape plângând și tu chiar plângi și Îl rogi să Te înțeleagă că doar așa poți ajunge la El ucigând-ți semenii în fiecare seară a vieții tale furând de la fiecare câte ceva
Răul e pentru tine o vampă seară de seară coboară scara prin tine aparent amuzată plină de chef de amor de fiecare dată când face sex cu tine simți că ai atins nirvana așa spui răulevampacucareatingnirvanapânăcândvoifibun așa spui de fiecare dată ca să te audă El că tu de fapt te supui răului ca să îl înțelegi pe El
Te lași locuit de rău pentru starea asta despre care nu vrei să vorbești cu nimeni pentru că o dată spuse cuvintele fură tot și ar duce mai departe răul te locuiește drogul tău nebunia ta secretul tău fără de care nu mai poți nu mai vrei să trăiești
***
duminicile sunt zilele în care poala dumnezeirii atinge vârfurile ascuțite ale nimicului omenesc sufletele se chircesc sub povara nimicului ăstuia care le înconjoară precum o pânză de păianjen strângându-le sufocându-le până când nimicul ăsta devine una cu sufletul rămâne doar amintirea lui întoarsă pe dos ca și o haină jerpelită pe care o ascunzi de lume
duminicile în care pâine și cuțitul stau pe masă alături de cărnurile în care sângele se adună ca o inimă care bate încă în farfurie duminicile au ceva din uitarea ființei din moartea precum o compresă duminicile în care poala dumnezeirii atinge în fugă lumea încrâncenată precum o metastază care se întinde lepros și în pauza aia ridică ochii spre cer ochi ce parcă nu au mai văzut Lumina și Lumina străbate irisul precum cuțite transfigurări amintiri ale Edenului
duminicile sunt zilele în care poala dumnezeirii trece precum o părere precum ultima imagine ultimul gând pauză între prezent și prezent trecutul e doar un bocet surd închis într-o sticlă plutind în larg precum o corabie naufragiată
duminicile sunt atinse de un fel de uitare de un fel de alint de o însingurare înfiorată de atingerea mantiei Lui care trece peste lume precum o părere de rău
***
E în fața ta femeia asta pe care ai cunoscut-o abia azi în seara asta așa cum îți place ție seara când soarele devine roșu excitant și aerul se umple de un fel de bleumarin transparent ce umple bulevardele acoperă luxuriant clădirile femeile devin și mai frumoase apetisante strălucitoare dive mirosind a parfumuri împrăștiind feromoni atât de delicat bărbații arată precum actorii de cinema mașinile alunecă de-a lungul bulevardelor totul dar absolut totul e simplă figurație pentru tine
tu ești bărbatul stăpânul orașului care nu doarme tu ești bărbatul care umblă cu cheia orașului în buzunarul de la piept în dreptul inimii tale roșu-vibrant tu ești bărbatul care iubești de fiecare dată definitiv
Femeia asta va fi a ta o vei iubi o noapte vei intra în ea ești sigur de asta vei intra în ea ca un supersonic o vei colinda pe toate aleile ei parfumate flori multe flori doamnecemiresme o vei iubi o noapte întreagă o vei desface precum o floare și când aproape vor crăpa zorile veți privi împreună artificiile doamne cum o vei iubi tu doar o noapte
Și a doua zi o iei de la capăt femeile astea cum se plimbă ele pe străzi stau cuminți în mașini în restaurante în camere de hotel în apartamente luminate de soare și le iubești când pășesc ca și cum ar dansa balerine urbane purtând în păr flori albe delicate ca în desenele japoneze pe hârtie de orez fină aproape ca o pânză de păianjen
E în fața ta o altă femeie la fel de frumoasă ca cealaltă cealaltăcealaltă căci tu nu te mai poți opri fiecare femeie le conține pe toate celelalte sunt precum păpușile matrioșka
***
Ai mințit ai trădat ai privit în ochi și ai spus suntbunsuntdrept cobori urci atingi privești în ochi și spui cuvintelemelesuntdeasupramea moartea e ca o păpușă prăfuită urâtă cu mecanismul stricat pe care crezi că o uiți într-o cameră unde nu mai trebuie să întri spui cuvintelesuntdeasuprameaprecumpăsările duc mai departe cuvintele camuflate în gândurile pe care le pradă le duc și le ascund de ochii lumii
Ai mințit ai trădat ai privit în ochi femei bărbați prin fumul de țigară care îți camuflează privirea de prădător prin ușile și ferestrele înalte albe cu mânere de aur învechit răzbat zgomotele orașului ce își trăiește viața ca o himeră și tu privești cotoarele cărților aliniate pe rafturi căutând-o pe cea între paginile căreia ascunzi gândurile tale
Femeile intră și ies intră și ies ca și cum o scară rulantă le-ar aduce și duce departe de tine atunci când te plictisește zâmbetul lor rănit ai ajuns la această înțelegere a lucrurilor mințind trădând până când toate astea sunt ca și răni cusute vindecate șterse din memoria pielii tale
***
Tu nu crezi dar scrisul taie în tine hălci din sinele tău ca și cum îndeletnicirea asta ar fi propriul abator în care sângele scrisului tău se prelinge din tine se scurge murdărește uneltele metalice imaginea sinelui tău se reflectă în metal speriat când în extazul propriilor descoperiri când excitat explodând de fericirea propriului orgasm
Tu nu crezi dar scrisul rupe din tine fricile tale angoasele căutările mirările perplexitatea descoperirii în fiecare dimineață amiază seară noapte a lumii ăsteia nicicând înțeleasă atât de departe și atât de aproape intrându-ți pe sub piele substratul substratului sinelui tău
Tu nu crezi dar scrisul e o altă formă a ta e conturul tău ca un halou aura ta identitatea ta secretă abia perceptibilă pe care o cunosc doar cuvintele precum îngerii demonii uneori rătăciți în preajma ta alteori dând nas în nas cu ele cuvintele uneori intrând pe fereastra dormitorului tău larg deschisă întinzându-se lângă tine în patul uriaș cu așternuturi albe brodate cu firul subțire al somnului tău
Tu nu crezi dar scrisul e ca o corabie pe puntea căruia stai întinsă mângâiată de vântul ca o adiere sărată mirosind a scoici descifrând în tangajul în legănarea valurilor cuvinte propoziții perfecte ca și cum cineva ți-ar spune ți-ar repeta într-una ca o muzică în surdină tunucrezidarscrisuleștitutunucrezidarscrisuleștitu
***
Amurgul roșu se lasă ușor peste orașul care respiră ca și cum ar fi făcut dragoste soarele cu orașul soarele e femininul orașul e masculinul viril obraznic într-un soi de vibrantă sexualitate adevărată poezie urbană
peste Foișorul de foc amurgul lasă dâre ca în stampele japoneze pe care penița zgârie tandru liniile pe care soarele se retrage
Femeia privește din balconul încadrat de boltă orașul la picioarele ei orașul ca un bărbat iubit în tăcere căruia nu îi spui niciodată nimic despre secretul pielii tale care arde
***
Setea taie în tine crevase locuri adânci pe care apoi le locuiesc cuvintele prelungi transparente lumina trece intră electrizându-ți simțurile locurile astea îți străbat geografia ta crud feminină setea desenează de-a lungul tău un fel de grafie stranie a cuvintelor care te străbat precum caravanele
Uneori setea se ostoiește cu săruturile cu dorul de dragoste până când dragostea ia forma cuvintelor lucrurilor oamenilor ia forma a tot ceea ce se compune în fața ochilor tăi tandră locuire a tot ceea ce este văzutul
Setea taie în crevase locuri adânci hamacuri în care cuvintele se leagănă cântându-ți cântece de leagăn până când somnul te fură și te aruncă acolo unde cuvintele au trupuri lungi transparente lipindu-se de tine precum a doua ta piele
***
Cuvintele se lasă locuite de sentimente sentimentele se lasă locuite de oameni femei și bărbați femeile locuiesc bărbații iar bărbații locuiesc femeile până când nu mai au loc de cuvinte sentimente bărbații pleacă abia atunci când știu că un minut de vor mai sta vor deveni sentimente și nu carnea lor mirosul lor aspru săruturile lor alcooluri rafinate parfumate femeile plâng după sentimente așa precum ar plânge după bărbatul care le-a iubit carnea linia corpului delicată și atât de senzuală precum buzele de-a lungul liniei care le decupează în spațiu bărbatul se întinde erotic lângă femeia locuită de trup descifrând în fiecare sărut sentimentul că una cu bărbatul e singura locuire erotică senzuală tandră precum începutul și sfârșitul înlănțuirea totului într-o singură adevărată senzuală vibrantă foame de celălalt
