În urmă cu exact un an, îi scriam doamnei Monica Pillat despre relația Dinu Pillat George Călinescu așa cum reieșea ea din dosarul de urmărire, întocmit de Securitate pe numele lui George Călinescu. Redactând acea scrisoare am realizat în ce mare măsură mă nedumerea relația Călinescu-Pillat, pentru că am un respect nețărmurit față de profilul moral vertical al lui Dinu Pillat și mari rezerve în ceea ce privește comportamentul lui G. Călinescu în perioada comunismului.
Admirația lui Dinu Pillat se manifesta într-un moment în care opțiunea era imperativă, iar atitudinea lui Călinescu îl plasa pe altă traiectorie decât cea aleasă de el însuși. A fost nevoie să studiez mai atent personalitatea lui Dinu Pillat așa cum reieșea ea din cărți, amintiri, scrisori, dar și din interogatorii, filaje, analize pentru a intui profunzimea respectului pentru cultură și creativitate, „atracția pentru insolit” pe care Dinu Pillat le avea și pe care le recunoștea plenar la Călinescu.
Apoi am studiat cu atenție dosarul lui Călinescu și am audiat câteva pasaje scrise și recitate de el și am avut alte revelații. Călinescu a fost un om de cultură excepțional care merita admirația, fără rezerve, a contemporanilor săi, iar faptul că generația mea tinde să privească comportamentele exclusiv prin prisma moralității sau a comportamentului fiecăruia în contact cu ideologia comunistă are loc și din pricină că noi nu am făcut exercițiul admirației și nici acces direct la oameni admirabili nu am prea avut.
Generația mea nu are încă reprezentarea corectă a impactului unor personalități ca Vianu, Călinescu, Ralea la nivel uman, pentru că nimeni nu ne-a explicat și pentru că asemenea date sunt greu de găsit. De aceea, eu îi sunt recunoscătoare lui Dinu Pillat pentru că m-a adus în situația de a-mi pune întrebări și de a simți nevoia nuanțelor.
În dosarul lui George Călinescu numele lui Dinu Pillat este amintit adesea. Nu o dată s-a spus despre Călinescu că a încercat să-și protejeze preferații, i-a angajat la Institut, le-a oferit și menținut vizibilitatea, permițându-le să-și publice articolele, implicându-i în proiectele institutului, refuzând concedierea lor atunci când serviciile de cadre i-o cereau.
Iar sursa David, coordonată de lt. col. Rusu Emanoil, o confirmă cu tărie în noiembrie 1958 „a numit la acest Institut în special oameni care nu sunt, în nicio formă integrați în doctrina marxist-leninistă sau în politica generală a regimului. Ceva mai mult, când, în luna septembrie cadrele Academiei RPR de care depind și funcționații Institutului i-au cerut lui GC să procedeze la o epurare privind elementele suspecte sau dușmănoase, GC a cerut amânarea rezolvării acestei chestiuni sub motiv că oamenii de la Inst. sunt angajați în cercetări și lucrări pe care trebuie să le termine” (ACNSAS, I 066960, f. 27) Securității îi erau prezentați și preferații lui Călinescu: Ovidiu Papadima, Ion Chițimia, Gheorghe Vrabie și Dinu Pillat. Fiecare dintre aceste nume avea probleme în a se integra în peisajul literelor comuniste, iar protecția pe care Călinescu le-o asigura, sub egida Institutului, iată că se repercuta asupra sa ca o circumstanță agravantă. Concluzia notei informative sublinia nocivitatea acțiunii lui Călinescu: „la Inst. de Ist. Lit. și Folclor, GC menține prin colaboratorii și cercetătorii pe care-i are, o atmosferă reacționară astfel că fondurile Academiei care se cheltuiesc la acest Inst. nu-și realizează în nici un fel obiectivul: valorificarea marxist-leninistă a moștenirii noastre literare.” (ACNSAS, I 066960, f. 28)
Nu este deloc surprinzătoare răutatea invidioasă a colegilor față de protejații lui Călinescu, însă m-a indignat refuzul acestuia de a vorbi cu Maria Pillat când aceasta îl sună pe 28 martie 1960. Mai mult, Călinescu este: „uimit și nemulțumit de ușurința de care a dat dovadă Dinu Pillat, de lipsa lui de orientare care l-a dus la situația actuală, de a fi condamnat și de a-i fi distrus familia” (ACNSAS, I 066960, f. 56). La acel moment se știa deja că Dinu Pillat fusese condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Este momentul în care Călinescu își retrage protecția de teama consecințelor, dar este și momentul în care magistrul și discipolul se despart ca atitudine. Dinu Pillat nu înțelege să se dezică de propriile idei, chiar în anchetă fiind, câtă vreme Călinescu refuză să consoleze verbal măcar disperarea unei familii. La fiecare lectură regăsesc cu emoție cuvintele lui Dinu Pillat din timpul procesului: „în ce privește acuzația de convorbiri dușmănoase îmi recunosc vina, dar în ceea ce privește acuzația de înaltă trădare consider că am făcut ceea ce orice bun român trebuie să facă” (Stelian Tănase, Anatomia mistificării, ed. II, Humanitas, 2003, p. 366), cu adaosul martorului Simina Mezincescu că, la acel moment, Dinu Pillat era epuizat fizic de o manieră extremă.
Cernând lucrurile, în februarie 1961 Securitatea îl taxează pe Călinescu pentru că „sprijină elemente cu trecut dușmănos care … au fost arestați pentru activitate dușmănoasă”, unii chiar subalterni ai săi la Institutul pe care îl conduce, „a cunoscut despre lucrările dușmănoase ale lui Pillat Constantin pe care le-a studiat, apreciindu-le ca pe lucrări de valoare” (ACNSAS, I 066960, f. 1).
De altfel, fiecare plan de măsuri și fiecare analiză de caz insistă asupra activității lui Dinu Pillat ca argument hotărâtor pentru acțiunile ostile de care Călinescu se făcea vinovat. Mai mult, Dinu Pillat însuși trebuia să alimenteze urmărirea lui Călinescu, și o și făcea de vreme ce încă diniulie 1959 Pillat era anchetat în legătură cu Călinescu și lectura romanului său Așteptând ceasul de apoi.
Era firesc ca urmărirea lui Călinescu să se răsfrângă și asupra colaboratorilor săi, făcea parte din stilul de lucru securistic. Toți membri institutului fac obiectul notelor informative, despre fiecare există date, nu ne îndoim nici că fiecare fusese luat în studiu pentru recrutare. Singura mențiune a numelui Corneliei Ștefănescu este declarația sa nedatată, o copie dactilografiată, în care doamna Ștefănescu suliniază interesul lui GC pentru anumiți oameni: „foștii lui studenți, asistenți, Ovidiu Papadima, Valeriu Ciobanu. „Nu știu ce a fost înainte de 1953, dar cât timp am stat în Inst. am remarcat grija directorului pentru situația acestor oameni, dorința lui de a se înconjura și de alții pe care-i aprecia ca valori intelectuale: Șerban Cioculescu, mereu lăudat, Dinu Pillat, venit la Inst. în locul Dorei Littman, sionistă plecată în Israel, a fost preferat lui Dan Bugeanu sub pretextul că [acesta] nu este cunoscut în publicistică, așa că „Dinu Pillat s-a prezentat singur la concurs, a fost admis cu nota maximă și cu multe aprecieri” (ACNSAS, I 066960, f. 189). „Prof. Călinescu spunea că înainte de a-l cunoaște pe Dinu Pillat, l-a cunoscut pe tatăl acestuia, Ion Pillat, poetul, pe care îl aprecia ca valoare intelectuală. Pe Dinu Pillat îl cunoștea din facultate apoi l-a avut asistent, împreună cu Ovidiu Papadima și cu Valeriu Ciobanu, până în 1947. De la început prof. Călinescu a vorbit laudativ la adresa romanului Tinerețe ciudată care apăruse în acei ani și despre care spunea că dovedește un spirit de fin analist al tinereții și o elegantă exprimare.” „Prof. Călinescu s-a înconjurat voit de elemente cu origine socială nesănătoasă și de oameni care au avut manifestări nesănătoase în literatură, ca Ovidiu Papadima, care a și fost închis 3 ani de zile și despre care directorul amintea cu mult interes și prețuire…” (ACNSAS, I 066960, f. 189v) Pe acești oameni Călinescu i-a înconjurat și sprijinit atât în intrarea în Inst., în menținerea lor la Academie, când se ivea câte un pericol din partea cadrelor, cât și în ușurarea pătrunderii lor în lumea criticii literare, publicându-li-se imediat lucrările în revista Inst.”. (ACNSAS, I 066960, f. 189v)
Involuntar sau forțată Cornelia Ștefănescu oferea argumente urmăririi lui Călinescu, alimentând-o, fiind deci și responsabilă pentru ea. După condamnarea masivă și elocventă a intelectualității critice în cadrul lotului Noica Pillat, Securitatea nu mai avea nevoie de alte declarații, reușise să înspăimînte pe toată lumea. De aceea decide și închiderea urmăririi lui George Călinescu în noiembrie 1962 cu mențiunea atenției la anturajul profesorului, mai ales la Vladimir Dumitrescu, Dinu Pillat. La acel moment Dinu Pillat se afla la Gherla, într-un spațiu și într-un mediu sever controlat.
Revăzându-mi notițele pentru întâlnirea de azi, am realizat că admirația este un motor al creației, pentru că fără admirație nu aș fi acordat atâta atenție mențiunilor numelui Pillat în toate dosarele pe care le-am citit, iar textul de față nu ar fi avut substanță.
În plus, admirația pentru Dinu Pillat mi-a înlesnit întâlnirea cu multe alte persoane sau cazuri memorabile care, prin exemplul personal în situații limită, mă ajută să depășesc obstacolele cotidianului. Astfel mi-am însușit lecția eroismului doamnei Cornelia Pillat din 1962 când răspunde magistral întrebării ofițerului „ei ce-o să faceți acum după ce a luat 25 de ani pentru că nu și-a văzut de treabă?”, la care doamna Pillat răspunde: „L-am așteptat 3 ani și o să-l mai aștept încă 22!”, după cum am învățat admirând-o pe doamna Monica Pillat că moștenirea nu trebuie să fie o povară ci un imperativ de a salva de la uitare oameni, idei și fapte, și că se poate face cu eleganță și modestie.
Pitești, vila Florica,
13 noiembrie 2014
