De la Ion Iliescu la Victor Ponta- despre patologia fesenismului

După două decenii şi jumătate, fesenismul este mai aproape ca oricând să îşi atingă obiectivul său niciodată abandonat- acela de a menţine România în captivitatea unui stat întemeiat pe rapt şi pe flatarea demagogică a maselor pauperizate. De la Ion Iliescu la Victor Ponta, dincolo de decoruri schimbate şi de posteruri strălucitoare, linia de continuitate este evidentă. Este linia populismului ostil pluralismului şi statului de drept. Este linia de continuitate care evocă debuturile malformate ale democraţiei originale, populată de ciomege şi de izbucniri de ură. Este linia de continuitate a unei istorii recente care a oferit aceste naţiuni o elită prădătoare şi rapace, incapabilă de articularea unei viziuni a binelui comun.

În patria noastră pavoazată de sărbătoare, cu un Victor Ponta surăzător şi ubicuu, unind românii şi plutind deasupra simbolurilor naţionale mobilizate propagandistic, puterea fesenismului este mai vizibilă ca oricând. O linişte de plumb a umanimităţii pare să se fi aşternut. În afara spaţiului virtual al reţelelor de socializare, controlul este complet şi sufocant. Televiziunile sunt vitrina în care perfecţiunea mediatică contrafăcută a lui Victor Ponta este etalată, fără ca nici un detaliu să poată afecta construcţia migăloasă de celebrare a noului conducător.

După două decenii şi jumătate, fesenismul s-a metamorfozat, fără să îşi piardă abilitatea cameleonică de a se adapta şi de a macula. Icoanele sunt, la rândul lor, prinse în acest malaxor electoral. PSD practică o social-democraţie clericală atentă la sensibilitatea unei populaţii rurale şi vârstnice. Hibridizarea este monstruoasă, dar deloc surprinzătoare. De la debuturile sale, fesenismul a deţinut capacitatea de a absorbi în imaginarul său politic energiile etnocratice şi ortodoxiste. Un socialism clerical, demagogic şi habotnic, iată inovaţia dubioasă pe care PSD o aduce în patrimoniul familiei sale politice europene.

Există, în acest peisaj public autohton, un reper pe care fesenismul nu l-a putut niciodată accepta cu adevărat, în pofida succesivelor declaraţii de conjunctură : prin DNA şi curţile de judecată, egalitatea în faţa legii devine, pentru prima dată în istoria noastră recentă, nu doar un articol constituţional prăfuit, ci standardul în raport de care ne putem construi viitorul însuşi. Fesenismul, de la Ion Iliescu la Victor Ponta, este incompatibil cu setul de garanţii al domniei legii. Arbitrariul de stat, complicităţile, mita sunt dimensiunile unui regim cleptocratic. Acţiunea DNA este preludiul natural al oricărei despărţiri de fesenism.

Alegerile din acest noiembrie au o semnificaţie pe care nu o putem ignora decât ignorând sensul libertăţilor noastre. Ascensiunea fesenismului trebuie oprită. Spre a da acestei naţiuni ocazia reinventării sale democratice, sub semnul justiţiei şi al transparenţei guvernării.