Cealaltă parte a vieţii noastre

„Everything that has a beginning has an end”, spune filmul Matrix 3. Orice criză sufletească va avea un sfârșit, în mod normal, tocmai pentru că a început la un moment dat. (Doar dacă nu abdici de la ea sau nu te distruge complet, cum spune Nietzche, deși aceste situaţii sunt rare: de regulă, chiar dacă durează zece ani, o criză are ca definiţie faptul că e făcută să se termine!)
Iar perioada cea mai grea din viaţă, din punct de vedere sufletesc, e de fapt doar o faţă a monezii vieţii: pe partea cealaltă e înscris, dar încă necitit de către tine, numele unei comori. Cea mai mare comoară. Şi bani dacă asta vrei, dar și fericire, și împlinire, și viitor liniștit. Tot ce vrei. Pe partea cealaltă a monedei crizei prin care treci, e totul.
Ideea e să fim atenţi şi să vedem lucrurile în contextul mai mare al vieţii.
Pentru că sunt crize de moment, de birou, de management, și ele se rezolvă citind cărţi, discutând cu oamenii, experimentând strategii luate de la alţii. Dar există pentru fiecare o zonă din suflet care nu se rezolvă în nici un fel, durează, doare, și cu timpul îţi dai seama că acolo zace ascunsă „criza” vieţii tale, în care nimeni nu te va putea ajuta. De fapt, acolo zace ascunsă comoara vieții tale, şi ea e păstrată pentru tine, de aceea nimeni nu te poate ajuta atunci când te apropii de ea.
Pe moment ești deprimat, iar depresia se intensifică în timp, pentru că tot ceea ce faci de obicei nu rezolvă nimic, iar tot ce încerci să găsești la alţii ca soluţie nu te ajută, de asemenea, la nimic.
Tot în Matrix 3 se spune: „this war is going to an end”. E vorba de un adevărat război, dacă preluăm imaginea. Celelalte crize sunt doar bătălii mai mici sau mai mari, și putem merge mai departe după ce le câștigăm, sau chiar și după ce le pierdem. Dar războiul cel mare, criza adevărată, are ca indiciu faptul că nu poţi merge mai departe. Nu poţi merge nicăieri mai departe, şi nici nu te poţi întoarce înapoi. Sentimentul e că eşti prins într-un război total: poate că nu e neapărat greu, dar te implică cu totul. Nu ai cu ce să lupţi împotriva unui dușman anume, ca de obicei, pentru că e un alt tip de război: e un razboi cu tine însuţi.
E un război pentru că a început criza cea mare pe care doar tu singur o vei putea rezolva. Şi e război pentru că la capătul acestei bătălii diferite de toate celelalte te vei descoperi pe tine așa cum nu te văzusei niciodată.
Într-o criză majoră nu ai cum să lupţi cu metodele normale, clasice. Şi de fapt se prea poate ca însăși metoda de luptă să fie greșită: tocmai de aceea e criză, şi nu simplu obstacol. Acel ceva necunoscut care îţi barează calea, altfel decât de obicei, se prea poate să fii tu însuţi. Asta ne spun mulţi psihologi, cum ar fi psihanalistul Guy Corneau, cu afirmaţia paradoxală: „am impresia că singurul lucru sănătos din dumneavoastră e tocmai boala dumneavoastră”. Duşmanul şi prietenul nu mai sunt ce ştiam, rolurile sunt complet inversate. Strategiile în acest fel de clipe esenţiale sunt sistematic diferite de cele obișnuite, iar criza e făcută pentru a ne învăţa să schimbăm strategiile: pentru început, în loc să te lupţi, te accepţi. Şi așa mai departe, descoperi pe propria ta piele că pacea sufletească e la capătul unor drumuri complet nemarcate. Adică, de fapt, e atunci când intri pe neaşteptate pe propriul tău drum, ascuns de ani de zile printre buruieni și dealuri nemarcate.
Așa că momentele cele mai grele, lungi și dureroase, dacă ne oprim o clipă și ne tragem deoparte, sunt o imensă veste bună: tocmai trecem prin oportunitatea esențială a vieții, prin tunelul fermecat, și e bine să nu ratăm puterile pe care ni le oferă viața în acest moment de mare trecere.
E momentul în care vom găsi, la fel ca profetul Ilie în deşert, hrana pentru restul călătoriei. Care, până aici, a părut cam jalnică, şi pare să se termine şi mai jalnic.
De fapt e momentul în care ajungem la căpătul puterilor pe care ni le cunoaștem, și tocmai acest moment e totodată clipa în care vom descoperi alte puteri, alte strategii, de fapt singura strategie care ne așteaptă să o descoperim pentru că nu funcţionează decât pentru noi înșine. E momentul de adevăr, momentul în care va ieşi la iveală strategia cea bună.
Strategia cea bună nu e doar o altă strategie, la fel ca cele citite din cărţi. Ea va fi izvorul tuturor strategiilor bune din viitor. Va fi direcţia și intuiţia principală – atât pentru a rezolva probleme pe viitor, cât și pentru a forma fundaţia unei filosofii de viaţă absolut personale.
De fapt, orice criză majoră care nu se rezolvă înseamnă că te lupţi pe un teritoriu unde nu poţi să câștigi, orice ai face. Dușmanul nu e neapărat puternic, e mai degrabă derutant și insesizabil, asta pentru că tu nu ai coborât încă la etajul unde poţi să îl învingi. Dușmanul și atacul său resimţit sunt doar semnul că nu ai coborât destul de mult în tine, acolo unde loviturile și impactul lui nu te mai ating decât ca un sunet îndepărtat. Acolo unde este adevărata ta identitate, nu doar una de balcon.
Acolo, undeva jos, mult mai jos decât ești acum, unde e soluţia războiului, e de fapt comoara ta. Pentru început va fi o comoară care eliberează, liniștește, iar din ea vor începe să curgă nu neapărat bani cât eficienţă, întâlniri bune, senzaţii noi și frumoase, răsărituri de soare și toate acele lucruri pe care le spun oamenii fericiţi la o cafea pe o terasă.
Două lucruri, deci, atunci când eşti încă în tunel. Dacă noaptea e neagră, bucură-te: răsăritul va fi pe măsură. Iar dacă noaptea e foarte neagră, e cazul să te opreşti şi să fii atent: ești pe care să descoperi undeva jos în mocirlă filonul ascuns, de unde va ieşi lumină, în viaţa ta și a celor dragi, pentru restul vieţii.
Capătul tunelului nu e niciodată predefinit, e doar momentul şi locul în care ieşi brusc la lumină, în “cealaltă parte a vieţii tale”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *