Tristeţea războaielor

Planeta e împânzită de agresiune, în diverse puncte de pe glob au izbucnit încăierări în care oamenii se omoară. Mă încearcă, în aceste condiţii, o imensă tristeţe.

Şi totuşi, în momentele de spaimă, teroare, de solidaritate cu familiile care şi-au pierdut fiii în încăierări, sunt poeţi care ne aduc aminte că actul artistic e una din formele de supravieţuire.

Adrian Graunfels este un poet Israelian, traducător, critic de artă, editor, un rafinat şi cultivat observator al realităţii. A lansat un proiect pentru publicarea poeziilor de război şi a scris acuma, el însuşi, nişte poezii tulburătoare, din care citez câteva:

Gahua (*)

Să bei o cafea între pomii de cafea
e ca şi cum ai răni planeta cu un strigăt de luptă
arbuştii se strâng şi se apleacă
plantaţia se înfioară şi se închide
precum ochii tăi verzi seara
când cauţi şi cercetezi
cerşetorul din port
casa pescarului orb
vremea care trececa valul sărat peste noi

respir ca o statuie rănită
ascult ca o pasăre de pradă
amarulcafelei e ca noaptea asta
presărată cu stele reci
albastre, unelecurtate de comete
altele pun licăr în aburul cafelei turceşti

pe care aştept
s-o beau cu Dumnezeu
de-o viaţă.
(*) Gahua = cafea, în arabă

Tablou cu nuanţe mute 

Pe când deghizat în peşte cu periscop

străbăteam ligheanul cu viteza corăbiilor spaniole
mă păcăleam că mai există insule tropice
pline cu fructe zemoase, doldora de sirene frumoase

apoi apele au scăzut
căldură şi ţânţari am văzut
prin sticle groase afumate
săpam la mal în falii dezgheţate

monezi găseam, chiar cuie îndoite
mă îndoiam, deciziile pripite
erau ca un şuvoi de broaşte bete
gândeam, scriam, făceam şi multe pete
pe un tablou cu nuanţe mute

şi tu ziceai ..hai vino, du-te
mă derutai…
femeia are rostul marelui conducător
să urc pe-un munte sau un pisc
în golul plin de aer, să încerc să zbor.

Fără motor.

Mi se pare sau trece vara? 

Păcălit de frunze, număr viermii care se urcă pe bustul statuilor ruginite

împăratul se scutură, simte cum îi creşte barba
şi unghiilelui înfipte în crupa calului scriu o altă poveste

una cu o corabie plină cu sclave
237 la număr, mai puţin Calisto
piraţii goneau cu iataganele după ele
zmeii frumoşi , scamatorii, piticii de circ, manglitorii şi mătrăgunele
urcaţi pe scăunele de pai vizionau bătălia din arena

nimic nu întrecea eleganţa călăilor de Malta
luciul săbiilor de argint, numerotate
limba lor latină era impecabilă
manierele sublime, delicat şlefuite
decapitau fecioarele într-o armonie deplină
apoi se culcau pecovorul persan
visând la surorile lor mai mici
orfane de bună seamă

Suhaid

Am pierdut stanţa cu Suhaid

să vezi tu cum am băut cu ea
o sticlă de vin roşu ca sângele
unui cal desculţ fără cultură
o gloabă a oazelor de peste Eufrat

şi mă întorceam în trecut, să ştii
mă apucăm cu mâinile de urechi
ca să nu mai aud despre măcel
nici despre alungarea albatroşilor cărunţi din mare

casa de bătrâni e zugrăvită în roz
plină de dantele şi dinţi de cristal
care muşcă din canapeaua poetică

ce mult aş da acum să fiu copil
chiar de 4 ani, fără minte
dar nu aici
nu acum
în altă viaţă
cu ea, cu tine

la fel

Nebunia noimei

Doamne câtă nebunie sclipeşte între dinţii lui padre Joe

ce sublimă era misa solemnă cântată la 4 voci de trei
fetiţe cu sânii amanetaţi unor chiaburi
vestiţi de bună seamă,
în regiunea aceea fără case
fără castele de bambus
numai paragină şi secetă
întâlneai

când ridica ipietrele

căutam bănuţi pierduţi de vânătorii bogaţi
cerşeam puţină atenţie
crudă era melancolia domniţei îmbrăcată de bal
iubea profesorul de scrimă
se voia măritată imediat primăverile
în fiecare an, la aceiaşi oră

Studiez ADN-ul poetic şi caut în el
înţelesuri
ceva de care să ne agăţăm după război
o picătură de ceară scursă
o literă caligrafiată în palmă
lacrima de joi.

Adrian Graunfels -Israel, iulie-august 2014

Fragmente din „Alborada Delgracioso”, poezii scrise în timp de război