În urmă cu 70 de ani, în august 1944, armata de rezistenţă poloneză se ridica, la Varşovia, împotriva ocupaţiei naziste. Ţelul acestei insurecţii era de a elibera capitala înainte ca trupele sovietice să pătrundă pe teritoriul ei. Era acesta un gest de reafirmare al identităţii naţionale, o ocazie de a semnala că,după ani de ocupaţie şi de teroare, Polonia există, iar vocea ei poate fi auzită, răspicat. Ceea ce a urmat a evocat tragismul lui septembrie 1939. În faţa unei Armate Roşii complice şi a unor Aliaţi incapabili să sfideze voinţa lui Stalin, trupele naziste au lichidat Revolta şi au distrus, sistematic şi sanguinar, oraşul însuşi. Visul de exterminare nazist îşi atingea, în vara şi toamna lui 1944, punctul cel mai înalt.
Drama de la Varşovia încheia un drum care debutase o dată cu începerea războiului însuşi. Fraternitatea dintre sovietici şi nazişti se cimenta prin sânge polonez. Unitatea de viziune era dublată de unitatea de acţiune. Polonia trebuia să dispară. Katyn nu era un accident, ci expresia unei credinţe în necesitatea genocidului ca armă de luptă. Pentru germani şi pentru sovietici, Polonia era realitatea menită uitării. Mai târziu, ostilitatea stalinistă faţă de guvernul polonez în exil anunţa obiectivul comunizării. Înfrângerea Insurecţiei era preludiul ocupaţiei. O ocupaţie ce, invocând dialectica stalinistă, încununa un efort secular al Rusiei de distrugere a Poloniei şi a fiinţei sale istorice şi politice.
Lecţiile Revoltei de la Varşovia sunt, după şaptezeci de ani, lecţiile sacrificiului şi ale curajului ce răscumpără laşitatea şi înlătură stigmatul sclaviei . Unicul obstacol care poate fi ridicat în faţa imperialismului tiranofil este rezistenţa, chiar dacă totul pare lipsit de speranţă. În clipele în care Rusia lui Putin dezmembrează Ucraina şi comite crime împotriva umanităţii prin agenţii ei separatişti, memoria Varşoviei trebuie să fie vie. Uitarea nu face decât să crească energia acestui proiect putinist de restauraţie imperială.
Dreptul la existenţă al naţiunilor nu se poate negocia,niciodată. A abandona popoare întregi voracităţii sovietice/ ruse, astăzi, înseamnă a repeta gestul de dezonoare prin care Europa Centrală a fost mutilată, cu decenii în urmă.Vigilenţa democratică şi solidaritatea atlantică sunt temeliile comunităţii căreia îi aparţinem. Insurecţia de la Varşovia este testamentul pe care nu îl putem ignora. Tiraniile se cer confruntate, în numele demnităţii. Capitularea imundă nu este şi nu poate fi o alegere.
