În septembrie 2013, la Institutul Cultural Român de la Viena a avut loc prezentarea cărții “De gustibus. Scurt tratat de gastrosofie” a Mădălinei Diaconu, docent în filozofie al Universității vieneze și lector la Institutul pentru Romanistică. Cartea a apărut la editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași.
Prin apariția sa fragilă, prezența interiorizată și în acelați timp foarte personală, încordarea ascultării, reținerea plină de grijă și frumusețea privirii, Mădălina Diaconu îmi atrăsese cu mult înainte atenția. Cele câteva informații despre bogata sa activitate intelectuală (numeroase publicații în română și germană, prelegeri, expoziții) au întârit hotărârea de a fi de față la lansarea volumului mai sus menționat, o prelucrare a unor capitole din studiul său anterior de estetică și antropologia simțurilor Tasten, Riechen und Schmecken. Eine Ästhetik der anästhesierten Sinne (2005).
Evenimentul a fost o bucurie și o revelație.
Noblețea și siguranța prezentării au provocat lungi dezbateri filozofice legate de aspecte particulare interesante și provocatoare ale cărții. Forța argumentației, bucuria discursului și a împărtășirii, interesul pentru înțelesuri și înțelegeri, simplitatea plină de profunzimi a limbajului, stăpânirea de sine și coerența au transformat seara într-un banchet cultural neașteptat și încurajator, marcat de feminitate, de subtil, de inteligență.
Dincolo de efectele primare, directe, „delicioase” ale întâlnirii („mesenii” erau români și austrieci, „degustători” febrili ai ambelor culturi), seara a avut pentru mine o semnificație mai adâncă.
Am ales premeditat, cu mult timp în urmă, să evit temele feministe și mi-am urmat calea cu consecvență, în dialoguri și în lecturi, o alegere culturală argumentată de un anumit înțeles al autorității, de experiență. Cele câteva personalități feminine creatoare, inovative, marcante pe care le cunosc, superficial totuși, nu m-au convins de contrariu. Exemple șocante, de vieti necreștine, dezordonate, dincolo de granițele moralității au marcat alegerea. Ei bine, iată că prezentarea Mădălinei Diaconu a generat o reevaluare a poziției mele radicale.
Țesătura de delicatețe și fermitate, energia gândirii, discreția și eleganța prezenței, siguranța culturală și felul precis de a stăpâni ambele limbi, germana și româna au avut efectul neașteptat al rodirii unei noi speranțe cu privire la rolurile și deschiderile pe care femeia le poate aduce culturii.
Acestei cine intelectuale îi răspund astăzi prezentând cartea, într-un fel direct și personal.
Îndelunga experiență a pregătirii hranei nu a relevat, de-a lungul secolelor decât puține din rosturile și sensurile gustului, ale mesei, ale împărtășirii. De gustibus intervievează fenomenologic gustul și gusturile, pregătind cititorul pentru distincții filozofice, estetice, artistice și culturale legate de evoluția conceptelor și a hranei. Deschiderea ultimelor decenii către bucătărie și bucătarul genial, externalizarea intimității, a spațiului din spatele ușilor închise, concentrarea unui număr tot mai mare de artiști asupra diferitelor aspecte legate de mâncare, de gust, de atitudine, de conotații și reevaluarea postmodernă a relațiilor dintre personal și public, experiențele și experimentele festinului ca formă de operă de artă totală dau prilejul autoarei de a interpreta evoluții, accente, opțiuni, nuanțări în încercarea de a răspunde întrebării dacă există sau nu o artă și, de aici, o estetică gastronomică.
De la alăptarea pruncului la euharistie, de la probleme legate de biotehnologie la disfuncții, de la noi concepte cu privire la persoană ca urmare a schimbării de paradigmă prin interogația feministă asupra facticității umane la interogații cu privire la gastronomie ca filozofie, iată doar câteva dintre aspectele pe care autoarea le aduce în discursul său, pledoarie pentru aprofundarea fenomenului cultural al uneia dintre cele mai elementare făptuiri umane. Sunt analizate, din aceste numeroase perspective asupra hranei noastre celei de toate zilele, sinele, relația și societatea, stilurile culinare și raportul lor cu fiziologia, cu etnografia, cu diferitele naționalisme, cu manifestele și manifestările gustului. Sunt urmărite gustul cuvintelor sau gustul pentru dezgust ca forme extreme ale unei aceleiași stilistici.
Întrebarii legate de importanța evoluției conceptului de gustul în istoria umanității i se dă un răspuns surprinzător: gustul stă sub semnul distincției dintre viată și moarte, dintre bine și rău, dintre setea de cunoaștere și setea de noutate și începe în paradis, legat fiind, în fapt, inițiatic, de momentul pierderii acestuia. Gustul dă mărturie de începutul temporalității, al istoricității, al confruntării. Stând elementar sub semnul neascultării, gustul se află filozofic la limita dintre savoare și sapiență, dintre simbol și necesitate, dintre societate și cultură, dintre bine, sănătate și abjecție, boală, moarte.
Între aceste aspecte pendulează, cu o bibliografie uimitoare, acoperind diferitele aspecte ale fenomenelor sociale, culturale, antropologice, filozofice, estetice excursul autoarei. Cu fiecare nouă distincție sunt marcate „dulcile promisiuni, reproșurile amare și neacoperitele prăpăstii“ dintre limitele vastelor teritorii ale gustului, pendulând între alimentație și cunoaștere, între cartea de bucătărie și filozofie, între corp și suflet, între hedonism și setea de sinucidere prin anorexie.
Scindarea dintre interioritate și exterioritate, dintre adăpostirea ființei și hărțuire, dintre apetit și greață marchează discret cercetarea, însă drama încleștării contrariilor este evitată cu pudoare. Soluția aleasă este neutralitatea prezentării faptelor culturale și interpretarea lor în registrele hermeneuticii, esteticii, sociologiei, antropologiei, fenomenologiei. Argumentația este stăpânită de voința de a nu face judecăți de valoare, ci a înțelege evoluțiile în conexiunile lor voite, subînțelese, sugerate.
Aceeași delicatețe marchează introducerea conceptelor și dez-văluirea lor structurală. Ca manual de gastrosofie, De gustibus se deschide tuturor, lăsând libertatea și bucuria diferitelor nivele de interpretare. Bogăția limbii, frumusețea exprimării stau sub semnul eleganței, al generozității, al mecenatului cultural: Serviți, acesta este festinul la care vă invit, acestea sunt bucatele pe care vi le servesc, în numele conștientizării gestului mic, obișnuit, cotidian, în numele treziei, al atenției, al bunului gust. Nu închiderea ochilor (dulcea moarte a pentru sinelui), ci deschiderea lor, trăirea trezvită a bucuriei este mesajul subiacent textului, invitația subtilă la degustarea distincțiilor, nuanțelor, simbolurilor. Ritualul unui împreună, fie el un împreună al celor bogați, al celor săraci, al celor bogați cu cei săraci, al celor liberi cu cei neliberi este privit direct în ochi, este interogat ca în formele lui conjuncturale, în formele lui provocate, deliberate, este relativizat și apoi integrat apoi în marele discursul al culturii.
Anectodele legate de mari personalități, intimitatea atentă și controlată din umbra lecturilor intensive, umorul și grația caracterizează discursul și colorează nobilul banchet.
Individualismul extrem al subzistenței, al necesității de a mânca pentru a supraviețui devine argument în favoarea convivialității și dă seama pentru importanța profundă sociologică a împărțirii hranei. Lăsând voit neacoperită interpretarea euharistiei si a Cinei celei de taină, autoarea sugerează, de-a lungul discursului său, unicitatea gestului împărtășirii, generozitatea deopotrivă extremă, intimă, unică și dătăroare de viață a creștinătății.
Mi-a lipsit, de-a lungul călătoriei, de-a lungul festinului, interpretarea teologică a faptului hrănirii. Cartea este anunțată ca breviar de gastrosofie, de aceea așteptarea mea a fost dintru început falsă. Am învățat enorm și aici este unul din meritele acestui discurs. Prezentând și interpretând, ascunzând cu discreție interogarea socratică în foma prelegerii, autoarea țese pânza subțire, penelopică a unor răspunsuri.
De ce părinții bisericii sugerează și susțin intimitatea implicită a luatului mesei împreună, de ce, în izolarea mânâstirilor tăcerea, reținerea, autocontrolul și rugăciunea guvernează cina?
Mâncănd ne aflăm în poziția de Adami și de Eve, mâncând ne aflăm așezăm inițiatic la alegerea dintre bine și rău, la începutul istoricității, iar depășirea instinctului prin bucuria împărțirii nu este, încă, alegerea binelui, după cum, deoportivă, opțiunea anorexică nu este încă asceză.
Pentru a sta cristic sub semnul desăvârșit al alegerii binelui este nevoie de o atenție mult mai nuanțată, mult mai profundă, mult mai precisă, mult mai conștientă. Alegerea unei astfel de trezii a poziționării poate deveni începutul unei noi hrăniri.
