Teleguţa verde ca iarba, pe care scria cu vopsea, cu nişte litere tremurate, „J. Jones, Gorsehill“, s a oprit în gangul pietruit dintre „The Hare’s Foot“ şi „The Pure Drop“ . Era o seară de aprilie, târziu. Unchiul Jim, în costumul lui negru de piaţă, cu o cămaşă albă apretată şi fără guler, cu bocanci noi cu scârţ şi o şapcă din stofă cadrilată, a icnit şi s a dat jos. A tras un coş din nuiele groase de pe un maldăr de paie aflat într un colţ al tele¬guţei şi şi l a azvârlit pe umăr. Din coş a răsunat un guiţat şi am zărit iţindu se vârful răsucit al unei codiţe roz în timp ce unchiul Jim deschidea uşa de la „The Pure Drop“.
— Lipsesc numai două minute, mi a spus el.
Barul era plin ; două grăsance în rochii colorate şedeau lângă uşă, una dintre ele ţinând un copilaş negricios pe genunchi ; l au zărit pe unchiul Jim şi s au foit pe băn¬cuţă.
— Ies imediat, s a răstit el de parcă l aş fi contrazis. Tu stai acolo cuminte.
Femeia fără copil şi ridicat mâinile.
Dylan Thomas, Portretul artistului ca tânăr câine
Traducere din limba engleză și note de Mihaela Ghiță
Prefață de Mircea Mihăieș
Colecția „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2014
— O, domnu’ Jones, a spus ea chicotind piţigăiat.
Fălcile îi tremurau ca gelatina.
Apoi uşa s a închis, iar vocile au fost înăbuşite.
Şedeam singur pe osia teleguţei în gangul îngust, hol¬bându mă printr o fereastră laterală de la „The Hare’s Foot“. Un stor murdar o acoperea pe jumătate. Vedeam o jumătate dintr o încăpere tainică, plină de fum, unde patru bărbaţi jucau cărţi. Unul dintre ei era enorm şi oacheş, cu o mustaţă în furculiţă şi o şuviţă răsucită pe frunte ; lângă el şedea un bătrân slab, chel şi palid, cu obrajii supţi ; chipurile celorlalţi doi se pierdeau în întu¬neric. Toţi beau din halbe maro şi nu scoteau niciodată vreun cuvânt, trântind cărţile cu zgomot pe masă, scăpă¬rându şi chibriturile, pufăind din pipe, înghiţind în sec nemulţumiţi, sunând din clopoţelul de alamă şi coman¬dându i încă un rând, cu un semn din degete, unei femei acre cu bluză înflorată şi şapcă bărbătească.
Gangul se întuneca prea brusc. Zidurile se strângeau unele într altele, iar acoperişurile păreau că se chircesc. Aşa cum stăteam acolo în gangul îngust dintr un oraş necunoscut şi mă holbam timid înăuntru, bărbatul oacheş îmi părea un uriaş într o colivie înconjurată de nori, iar din bătrânul chel nu se mai zărea decât o cocoaşă neagră cu un vârf alb ; două mâini albe ţâşneau dinspre colţul mesei ţinând cărţi de joc invizibile. Un bărbat cu cizme cu arcuri şi un cuţit cu două tăişuri putea oricând să se năpustească asupra mea dinspre Union Street.
— Unchiu’ Jim, unchiu’ Jim, am zis încetişor ca băr¬batul să nu mă poată auzi.
Am început să fluier printre dinţi, dar când am înce¬tat, mi s a părut că şuieratul continuă în spatele meu. M am dat jos de pe osie şi m am apropiat de fereastra cu storul tras până la jumătate ; o mână s a întins pe lângă geam şi a apucat canaful de la jaluzea ; în spaţiul îngust dintre mine, cum stăteam acolo pe caldarâm, şi jucătorii de cărţi aşezaţi la masă, nu mi puteam da seama de care parte a geamului se afla mâna care trăgea încet storul în jos. Eram izolat de noapte de un pătrat murdar. O poveste pe care o născocisem în refugiul cald şi sigur al patului meu în vreme ce, în miez de noapte, somno¬rosul Swansea se întindea şi se încolăcea dincolo de casă, mi a venit brusc în minte la auzul unui zgomot pe cal¬darâm. Mi am amintit de demonul din poveste, cu ari¬pile şi cangele lui, care mi se agăţa de păr asemenea unui liliac în timp ce mă războiam bătând în lung şi în lat Ţara Galilor în căutarea unei domniţe înalte, înţelepte, bălaie, de la o mănăstire din Swansea. M am străduit să mi aduc aminte numele ei adevărat, picioarele ei fru¬moase, lungi, în dresuri negre, chicotitul ei şi moaţele din hârtie, însă aripile ca nişte cârlige mă sfâşiau, iar culoarea părului şi a ochilor ei pălea şi apoi dispărea precum verdele teleguţei care acum se înălţa între zidu¬rile gangului asemenea unui munte întunecat, cenuşiu.
Şi în tot acest timp, iapa bătrână, spătoasă, răbdă¬toare, fără nume aştepta neclintită, fără să izbească nici măcar o dată caldarâmul cu copita sau să şi scuture frâ¬iele. I am zis „ce fată cuminte“ şi m am înălţat pe vâr¬furi ca s o mângâi pe urechi când uşa de la „The Pure Drop“ s a dat în lături şi lumina caldă de la bar m a orbit şi mi a risipit povestea din minte. Nu mai simţeam frică, doar furie, şi mă luase foamea. Cele două grăsance de lângă uşă au chicotit un „Noapte bună, domnu’ Jones“ dinspre încăperea din care răzbăteau zgomote şi miro¬suri ademenitoare. Copilul dormea ghemuit sub băn¬cuţă. Unchiul Jim le a sărutat pe cele două femei pe buze.
— Noapte bună.
— Noapte bună.
— Noapte bună.
Apoi gangul s a cufundat din nou în întuneric.
Unchiul a scos iapa cu spatele până în Union Street, mergând legănat pe lângă ea, ocărându i încetineala şi mângâind o pe bot, şi amândoi ne am suit în teleguţă.
— Sunt prea mulţi ţigani beţi, a spus el în vreme ce traversam oraşul învăluit în lumina pâlpâitoare a felina¬relor, legănându ne şi hurducăindu ne.
Tot drumul până la Gorsehill a cântat imnuri pe un ton cald, de bas, dirijând cu biciul prin aer. Nu avea nevoie să atingă frâiele. Odată ajunşi pe drumul acci¬dentat, între nişte garduri din mărăcini care se răsuceau încercând să agaţe iapa de căpăstru şi să ne împungă în şepci, ne am oprit la un „prr !“ rostit în şoaptă, iar unchiul şi a aprins pipa, luminând întunericul şi dezvăluindu şi chipul prelung, roşu, de vulpoi beţiv, cu favori¬ţii zbârliţi şi nasul umed, fin. O casă albă cu o fereastră luminată la un dormitor sclipea în mijlocul unui deluşor dincolo de drum.
— Şezi uşor, fată, i a şoptit iepei, cu toate că ea stătea liniştită locului, iar mie mi a spus, peste umăr, înălţând brusc glasul : Aici a trăit un călău.
A lovit osia cu piciorul şi am pornit mai departe, tron¬cănind prin vântul tăios. Unchiul tremura, îndesându şi şapca până peste urechi ; însă iapa înainta agale asemenea unei statui greoaie şi toţi demonii din poveştile mele, dacă ar fi mers pe lângă ea sau s ar fi strâns laolaltă şi i ar fi rânjit în faţă, tot n ar fi făcut o să scuture din cap sau să iuţească pasul.
— Mai bine o spânzura pe doamna Iisus, a zis unchiul.
Între imnuri, ocăra iapa în velşă. Casa albă a rămas în urmă, iar lumina şi dealul au fost înghiţite de beznă.
— Acum nu mai trăieşte nimeni acolo, a spus el.
Am intrat în curtea fermei Gorsehill, unde pavajul răsuna, iar grajdurile întunecate, goale, preluau ecoul şi l amplificau, aşa încât am pătruns într un cerc de întuneric găunos, şi iapa era o creatură goală pe dină¬untru şi nimic nu trăia în casa goală din fundul ogră¬zii în afară de două beţe cu feţe din napi scobiţi.
— Tu fugi s o vezi pe Annie, mi a spus unchiul. Găseşti ciorbă caldă şi cartofi.
A mânat statuia găunoasă, hirsută către grajd ; trop trop până la hambarul cu şoareci. Am auzit zăngănit de ivăre şi am fugit către uşa casei.
Faţa casei era ca o jumătate de cochilie neagră, iar uşa boltită era scobitura de care îţi lipeai urechea să asculţi. Am împins uşa în lături şi am intrat în hol, la adăpost de vânt. Parcă aş fi mers prin întunericul caver¬nos şi prin vânt, trecând printr o cochilie verticală către ţărmul unei mări interioare. Atunci, la capătul holului s a deschis o uşă ; am zărit farfuriile pe etajere, lampa aprinsă pe masa lungă, acoperită cu muşama, „Pregăteşte te să L întâlneşti pe Dumnezeul tău“ tricotat dea¬supra căminului, câinii din porţelan care zâmbeau, laviţa băiţuită, pendula şi am alergat în bucătărie şi m am aruncat în braţele lui Annie. […]
