Conspect:
Anunţ. Cea mai înţeleaptă dintre linii. Un poem
Nu fac altceva decât să transcriu – cuvânt cu cuvânt – textul apărut astăzi în Gazeta de Stat :
no images were found
„Peste 120 de zile se va finaliza construcţia INTEGRALULUI. Se apropie ora istorică, măreaţă, când primul INTEGRAL se va avânta în spaţiul universal. Cu o mie de ani în urmă, eroicii voş¬tri strămoşi au supus întregul glob pământesc autorităţii Statului Unic. Vouă vă revine sarcina să realizaţi o faptă de şi mai mare glorie : cu aju¬torul INTEGRALULUI sticlos, electric, care varsă foc, să integraţi ecuaţia infinită a universului. Vă revine misiunea de a supune jugului binefă¬cător al raţiunii fiinţele necunoscute care popu¬lează alte planete – aflate încă, poate, în starea primitivă de libertate. Dacă ele nu vor înţelege că noi le aducem o fericire matematic infailibilă, avem datoria de a le impune să fie fericite. Dar înainte de a face uz de arme, încercăm forţa cuvântului.Din partea Binefăcătorului se aduce la cunoş¬tinţa tuturor numerelor din Statul Unic :
Toţi cei ce se simt în stare sunt datori să întocmească tratate, poeme, manifeste, ode sau alte opere privind frumuseţea şi măreţia Statului Unic.
Va fi ca prima încărcătură pe care o va duce INTEGRALUL.
Trăiască Statul Unic, trăiască numerele, tră¬iască Binefăcătorul !“.
Evgheni Zamiatin, Noi
Traducere din limba rusă de Inna Cristea
Editura Polirom, Seria Top 10+