Prin acţiunea intelectuală şi conduita publică, Horia- Roman Patapievici întruchipează, în pofida unui curent al urii mediatice, virtuţile liberalismului- conservator occidental, ducând mai departe, în ceea ce are mai viguros, tradiţia autohtonă a criticismului junimist. Eleganţa polemistului, distincţia oratorului, viziunea creatorului de instituţii, ( este cazul “Institutului Cultural Român” sub mandatul său ) sunt tot atâtea chipuri ale unei personalităţi marcate de credinţa de vechi whig în libertate şi curaj civic.
De aceea, poate, reflecţiile sale, întinse pe durata a mai mult de două decenii, au darul de a irita, contraria şi hrăni adversităţile celor care îi detestă prezenţa, din perspectiva dreptei sau stângii radicale. Acuzele pe care le trezesc paginile sale sunt, deja, parte a unui repertoriu familiar- Patapievici este fie trădătorul de ţară, denigrator al patriei pe care o reneagă, fie exponentul “reacţiunii” detestate de progresiştii, mai vechi mai noi. Invocarea sa se va face rareori sub semnul moderaţiei critice. Numele său este evocat, în pagini de publicaţii sau în emisiuni de televiziune, sub semnul invectivei şi al denunţului public.
Dincolo de toate aceste succesive straturi de demonizare, gândirea lui Horia-Roman Patapievici poate fi privită ca o invitaţie la apărarea individului şi libertăţilor sale împotriva exceselor şi avansului statului. Venind din linie burkeeană şi valorizând moştenirea franceză a liberalismului de veac XIX, textele sale sunt tot atâtea invitaţii la prudenţă, în numele capacităţii omului, ca agent autonom, de a se auto-administra. Nu statul, ci personalitatea umană se află in centrul comunităţii politice,nu statul, ci personalitatea umană deţine puterea de a ţese arhitectura libertăţii politice.
Lecţia criticii liberal- conservatoare a lui Horia- Roman Patapievici este lecţia unei întregi direcţii occidentale, ducând de la Tocqueville înspre Roger Scruton. Inamic redutabil şi ubicuu, mizând pe tentaţia maselor de a căuta sclavia şi supunerea,statul este entitatea ce invadează, centralizează, corupe, stâpâneşte şi lichidează. Domnia legii, guvernarea limitată, economia liberă sunt redutele în spatele cărora ne putem aşeza, spre a opri acest asalt liberticid.
Tradiţia este parte din acest tezaur pe care o comunitate de indivivizi autonomi îl elaborează, peste veacuri. Inamic al reducţionismului mascat sub numele de “corectitudine politică”, ostil egalitarismului şi nivelării motivate de progres, fidel moderaţiei inflexibile cu care se opune radicalismelor, liberal conservatorul Horia-Roman Patapievici confruntă modele timpului său, fără a ezita şi fără a da înapoi.
Recitite peste ani,paginile din diferitele sale volume au o coerenţă interioară ce vine din curgerea organică a unui filon intelectual vital. Omagiul libertăţii este , în vremurile noastre, unica formă prin care ne putem salva fiinţa noastră, ameninţată de fanatism, de demagogie şi de populism. Vocea lui Horia-Roman Patapievici este o astfel de voce tenace şi memorabilă, inspirând şi încurajând pe cei ce cred că viitorul nostru nu poate fi viitorul servituţii şi al tăcerii.
