Mircea Mihăieş, Metafizica detectivului Marlowe, ( fragment)

Deşi Philip Marlowe apare ca personaj şi în câteva dintre povestirile lui Raymond Chandler, deşi ar exista suficientă îndreptăţire pentru a considera ca aparţinând unei serii comune şi povestirile în care numele detectivului e diferit, secvenţele următoare se referă exclusiv la romanele autorului. Textele care urmează se doresc a fi, în măsura în care a ţinut de puterile autorului, o analiză a sensurilor generale oferite de cele şapte romane ale lui Raymond Chandler. Dar, mai presus de asta, am dorit să reconstituim o biografie prin ricoşeu a marelui personaj Philip Marlowe. El nu e doar figura centrală a creaţiei lui Chandler, ci o ipostază pe cât de seducătoare, pe atât de enigmatică a umanităţii aflate sub neobosita presiune a unei stranii energii nevrotice.

Deşi cărţile pe care i le-a dedicat Raymond Chandler au o vechime de cinci-şase decenii, Philip Marlowe este mai viu astăzi decât fusese la naştere. La fel şi violenţa, lăcomia, nepăsarea, cinismul, fascinaţia vulgarităţii şi nebunia lumii.

Cinci zile din viaţa lui Marlowe

În debutul romanului The Big Sleep, Philip Marlowe are treizeci şi trei de ani. Vorbeşte fără ocolişuri, are simţul umorului şi, într-un grad încă mai mare, pe cel al ironiei. E sarcastic, independent, încăpăţânat. Nu admite să se subordoneze orbeşte. A trecut printr-un colegiu şi, la nevoie, e capabil să vorbească engleza britanică. A lucrat ca investigator, însă a fost dat afară din slujbă. Nu e însurat pentru că nu-i plac nevestele poliţiştilor.
Aflăm toate acestea dintr-un scurt dialog de deschidere cu generalul Sternwood. Paralizat, muribund, generalul îşi petrece timpul într-un scaun cu rotile, izolat în atmosfera grea, sufocantă, saturată de umezeală a unei sere cu orhidee. Îl chemase pe Marlowe să rezolve un caz aparent banal. Un oarecare Arthur Gwynn Geiger încerca să obţină cinci mii de dolari în schimbul unor fotografii compromiţătoare ale fiicei lui Sternwood, Carmen. Era a doua încercare a lui Geiger de a stoarce o sumă consistentă de la milionarul ce-şi făcuse averea din petrol. O afacere aproape banală, veţi spune. Şi totuşi, lucrurile sunt mai complicate decât par.
The Big Sleep (Somnul de veci), publicat în 1939, este primul roman al lui Raymond Chandler. După ucenicia de câţiva ani la revistele pulp, fostul businessman din lumea petrolului decide, sub presiunea vremurilor, să se reinventeze. Timp de trei luni, în vara anului 1938, va lucra plin de energie, convins că produce o ruptură nu doar cu propriile sale scrieri, ci cu întreaga tradiţie a romanului poliţist clasic. Cu inspiraţia unui jucător la ruletă, se aruncă într-un vârtej ce i se pare lui însuşi plin de primejdii, dar şi de promisiuni. Pare oarecum surprinzător că, în acest context, romanul se sprijină pe pilonii unor povestiri anterioare. Chandler a explicat procedeul vorbind de „canibalizare”, de înglobarea într-o structură nouă a unor fragmente sau lucrări mai vechi. Somnul de veci reia, ad litteram, secvenţe din Killer in the Rain, o povestire publicată în 1935 în Black Mask, iar întregul episod al traficului cu cărţi pornografice este preluat din The Curtain, apărut în aceeaşi revistă, în 1936. Un ochi versat ar putea lesne identifica şi mici fragmente din Finger Man, o nuvelă republicată în culegerea Trouble Is My Business, însă apărută iniţial în 1934, tot în Black Mask. Alte secvenţe provin din Mandarin’s Jade, tipărită în Dime Detective Magazine la sfârşitul anului 1937. […]

Intrarea în scenă a lui Marlowe, discutată pe larg în orice abordare a Somnului de veci, este importantă nu doar pentru sugestiile privind definirea personajului, ci şi pentru terenul deschis unui cu totul alt gen de literatură. Temele şi motivele enunţate acum vor supravieţui de-a lungul întregii cariere a lui Chandler, fără a se uza total vreodată. Nu este cazul să reiau aici discuţia despre avatarii lui Marlowe, despre personajele din povestirile anterioare ale lui Chandler unde, sub nume diferite, se creionează un erou care avea să izbucnească în Somnul de veci cu forţa unui fenomen natural. Din multiplele semnificaţii ce pot fi desprinse din portretul autoironic al „investigatorului privat”, una merită relevată de pe acum: conştiinţa de sine aproape paroxistică. Detectivul „bine îmbrăcat” şi „necherchelit” nu este un dandy ce iese în lume pentru a se lăsa admirat, ci un om de o extraordinară raţionalitate care încearcă, prin strategii retorice pline de suculenţă, să-şi ascundă esenţa existenţei.
Masca lui Marlowe, în această primă zi a existenţei sale ca erou ficţional, e una seducătoare, strălucitoare, tocmai pentru că astfel de măşti ascund cel mai bine. Deşi vizita lui la reşedinţa Sternwood pare a ţine de rutina muncii detectivului, un impuls subconştient îl avertizează că a ajuns la o cotitură a existenţei. Nu cred că trebuie căutate înţelesuri mistice în cei treizeci şi trei de ani ai lui Marlowe, pentru că în Somnul de veci nu există nimic hristic. În străfundul conştiinţei sale, Chandler se va fi jucat, însă, cu semnificaţia acestei cifre. În fond, Marlowe, cel care păşeşte pe „străzile murdare” ale oraşului scufundat în păcat, ar putea juca rolul unui salvator. Nu-l joacă, de fapt, la înălţimea la care ar dori, pentru că valorile lui nu interesează pe nimeni. Probabil nici măcar pe mulţi dintre cititorii aventurilor sale scăldate în apa tare a eticismului intransigent.
(…)
Ploaia care cade aproape necontenit pe parcursul celor cinci zile în care Marlowe este angajatul generalului Sternwood nu reuşeşte să cureţe crusta de lăcomie şi cinism a acestei lumi demonizate. Faptul că deznodământul romanului se petrece într-un loc abandonat, unde ruina domină totul – o trimitere evidentă la prăbuşirea morală a oamenilor –, conţine o simbolistică a cărei semnificaţie nu mai trebuie probată
Aici, în infernul plin de zoaie „la îndemână şi îndepărtat totodată ”, se încheie investigaţiile lui Marlowe şi tot aici probează vinovăţia micuţei asasine ce obişnuia să-şi sugă degetul şi să poposească, neinvitată, în paturile bărbaţilor. Descifrarea enigmei nu aduce cu sine aşteptata relaxare. Totul rămâne apăsător. N-ai senzaţia că binele a triumfat asupra răului. Nu există nici expiere, nici răsplată . vinovăţiile continuă să bântuie mintea personajelor.

Metafizica detectivului Marlowe, Editura Polirom, 2008