Nu se mai fabrică
Citisem When character was king. Una din cărțile biografice despre Ronald Reagan. Stăteam de vorba cu fratele meu (cartea o aveam de la el). M-am trezit întrebând mai mult retoric, așa cum se-ntâmpla uneori când vorbești cu cineva cu care împarți aceleași dileme și temeri:
– De ce nu mai avem lideri ca el?
– Pentru că nu se mai fabrică.
Numai Ducu o putea spune așa.
De ce România n-a fost și nu este America
Să nu-mi spuneți că, dacă v-aș întreba, n-ați găsi o mulțime de explicații istorice, antropologice, geo-politice, geo-climatice, științifice și complicate. Nu-i locul. Am insă una mai simplă. Și mai puțin convenabilă: pe fond și în general pare a fi și o problemă de caracter. De morală amputată. De cultură întârziată. De cultură a demnității și libertății tradițional masacrate sau ignorate.
Nu cred că alte granițe, altă ascendență sau altă poziție geografică ne trebuie. Ci alte valori în care să măsurăm binele, răul și viitorul. Alte repere. Alte modele. Și caractere. Unele anume, cum puține mai avem, pe care să le cultivăm, nu să le exilăm, așa cum tradițional facem. Rezistați vă rog tentației de a spune că bat câmpii și nu se poate: pe aceleași principii, cultivând aceleași valori și caractere, orice țară poate fi America. Dacă vor oamenii ei.
Un caracter anume
Curaj, inteligență, modestie, onestitate. Credință-n Dumnezeu și-n libertate. Umor, optimism, respect pentru, și încredere în partea bună din oameni. Și, nu în ultimul rând, o enormă, neobosită rezistență în lupta cu adversitatea. Până la capăt.
Așa a ajuns Ronald Reagan, după zeci de ani de politică și încercări eșuate, să conducă și readucă America la matcă: pământul ultim al libertății. Așa a reușit, totodată, să schimbe lumea din temelii și să ne scape de comunism: pe principiul libertății responsabil asumate într-un fel pe care, din ignoranță sau nesăbuință, îl nesocotim. Cu rezultate miraculoase (dupâ cativa ani) greu de cuantificat deocamdată. Pentru că, în ciuda aparențelor, personal mă-ndoiesc că revoluția americană ( termen impropriu în opinia mea), cea începută acum peste 200 de ani și continuată de Reagan, pe principiul leading by example, s-a terminat. Istoria nu se termină brusc, în 10-20 de ani. Cea bună însă se repetă cu efort, curaj și anduranță. In fine, timpul ne va clarifica dacă se mai poate.
Revin la istoria de succes a caracterului necesar. Vorbim de o istorie care a început cu primii coloniști. Care s-a așezat pe drumul ei, cu totul aparte, în 1776, prin Declarația de independență semnată de 51 de oameni de caracter. A continuat cu una din cele mai stabile constituții din lume (1789). Cu 39 de președinți, unii buni, alții răi. Cu războaie interne, regionale și mondiale. Cu bătălii pierdute și câștigate, pentru libertate și bunăstare. Cu spectaculoși pași înainte și destui înapoi. Până când, la începutul anilor ‘80, când pământul ultim al celor liberi părea pierdut, a venit al 40-lea Președinte cu oamenii lui și a redat americanilor și lumii întregi speranța, libertatea și … ce a fost creată să fie America.
Nu putea oricine. Și nu oricum. E nevoie de acele principii, nu de altele, consimțite pe scară largă. Și de un anume caracter. Care pare că nu se mai fabrică.
O problemă de consimțământ
Nimeni n-a schimbat vreodată, în rău sau în bine, de unul singur, o țară. Darămite o lume întreagă. Sigur, schimbările bune n-au venit niciodată de la cei mulți, ci de la cei puțini pentru și către cei mulți. Adversitățile au fost întotdeauna pe măsură. Mai ales la vârf. A existat însă, oriunde și oricând s-a întâmplat, destul consimțământ din partea oamenilor de rând.
Dacă Părinții Fondatori ai Americii și geniul lor ( căci geniu a fost ) au reușit ceva nemaiauzit și nemaipomenit până atunci și de atunci, e pentru că ei n-au privit lumea de sus în jos, n-au încercat să impună în fapt nimic nou, ci s-au uitat mai atent și cu respect la semenii lor. La ce au oamenii comun, indispensabil și mai prețios, ca să poată consimți natural și pe termen lung la noua ordine, mai bună.
Așa au găsit și declarat lumii, sub legământ, numitorul comun al bunăstării oamenilor: viața, libertatea și căutarea fericirii, împreună cu legea dreaptă, aceeași pentru toți. Răspunsurile însă (asta nu place umaniștilor atei) deși le-au adunat din multe părți – din istorie și din cărți – au venit mai ales de deasupra lor. De la Creator, au spus ei. Printre altele, iată de unde s-au inspirat: “For you have been called to live in freedom, my brothers. But do not use freedom to satisfy your sinful nature. Instead use your freedom to serve one another in love” (Căci voi, frații mei, ați fost chemați să trăiți în libertate. Dar nu folosiți libertatea în slujba naturii voastre păcătoase, ci spre a servi unul celuilalt cu iubire –Epistola către Galateni 5:13, Noul Testament). Așa s-a născut și a rămas America liberă. Încă.
Mă îndoiesc sincer că destui ar fi consimțit și că miracolul american – the land of the free – s-ar fi înfăptuit dacă cetățenii celor 13 colonii nu s-ar fi simțit deja, cu mic cu mare, One nation under God. Sub Dumnezeul creștinește înțeles și respectat. Finalmente asta pare să le fi dat curaj, uniune și rezistență în lupta cu adversitatea. Fondatorii au înțeles. Oameni înțelepți.
Mă îndoiesc sincer că al 40-lea președinte, Ronald Reagan, ar fi putut întoarce America pe drumul ei dacă n-ar fi acționat pe aceleași principii, onest asumate, și nu s-ar fi bucurat de același tip de consimțământ din partea americanilor de rând.
We are a nation under God, and I believe God intended for us to be free. If we ever forget that we are One Nation Under God, then we will be a nation gone under. Câți lideri politici occidentali și democrați își mai asumă azi, la numai o generație distanță, autentic, mesajul ăsta, fără să le tremure vocea corectitudinii politice și multiculturale? Are dreptate Ducu: pe moment nu se mai fabrică.
Noi, problema și soluția
Evident, vă veți întreba ce legătură au toate astea cu noi. Au. Am spus-o anul trecut ,într-un text despre ce a însemnat pentru mine și destui ca mine America, chiar și atunci când într-acolo puteam doar visa. Mai ales pentru cei tineri cred că e important. (http://ihincu.wordpress.com/2013/05/12/america-the-beautiful-si-daca-nu-va-mai-fi/) A spus-o Ducu, acum 9 ani, în altă epocă, la fel ca azi – regimul Năstase îi zicea. Tot pentru că America și Ronald Reagan au fost și au rămas importanți. ( http://www.revista22.ro/omul-care-a-scapat-europa-de-comunism-951.html). Iar pentru că anul trecut ne-am întors în timp și acolo am rămas, deși n-ar fi trebuit, ar fi momentul să înțelegem:
Our Government has no power except that granted it by the people(Ronald Reagan, 20 ianuarie 1981). Guvernul nostru nu are nicio putere în afara celei oferite de popor. Asta-i ideea. Asta înseamnă popor suveran. Scrie și-n constituția noastră. Doar că până nu se-nțelege, inclusiv de către apolitici, scrie degeaba.
Ca atare, acum, după 45 de ani de comunism și 24 de la eliberarea de comunism, suntem acolo unde am consimțit să fim. Sau, mai precis, acolo unde cei mai mulți dintre noi, oameni liberi, dar fără habar de libertate, au consimțit inept, direct sau absent.
Ne aflăm într-un loc postprincipial și postcerebral. Fără direcție, fără identitate și fără demnitate. Refuzând însă, în continuare, să învățam modele de succes și lecții istorice demne de luat în seamă. Suntem originali. Cu rezultate pe măsură, confirmate internațional și oficial, la final de 2013: cea mai săracă țară din UE, cel mai corupt parlament, școli și universități de rușinea lumii, peste opt sute de mii de analfabeți, peste 3 milioane de români fugiți peste hotare, plus, cine mai stă să numere miile și milioanele de Oameni Noi, mediocri, dar mândri și multilateral deviați de la un viitor decent.
Aici ne aflăm prin liberă opțiune. Cei care ne conduc acum au știut anul trecut și știu că în continuare se pot baza pe acest tip de consimțământ.
Soluția? Una singură: alte principii, alte modele și mai mult respect pentru ele. Care să fie? Acelea. Singurele după care oameni ca noi au făcut, dintr-un pământ la fel ca al nostru, America. Avuția lor? Nu, nu-s oceanele, petrolul, industria și fermele. Ci oamenii și principiile. O problemă de opțiune în libertate. O problemă de caracter. Care, cine știe, poate-n America se mai fabrică. Ei au principii și modele la care să se întoarcă. Noi va trebui să le recuperăm și să le fabricăm de acum încolo. Dacă vrem.
An mai buni, cu alte opțiuni, vă doresc.
Desi este posibil sa fiti surprinsa, admiratia mea pentru dumneavoastra ramane la acelasi nivel ridicat. Spun ca este posibil sa fiti surprinsa datorita luarilor mele de pozitie antidvs de pe contributors.
Sper sa pot citi in continuare articole si comentarii scrise de dumneavoastra aici, pe contributors sau pe blog.
Cu acelasi respect si mereu sincer
un om normal
Sper ca nu o sa va suparati prea tare daca va scriu din nou.
Am citit de multe ori raspunsul dat de dumneavoastra si am sa incerc sa va raspund, de fapt sa imi raspund.
V-am citit prima oara comentariile la textul domnului Liiceanu. Apoi pe cel dat la „articolul” domnului Orasanu. Apoi textele de aici.
Am fost surprins, in articolul de fata, sa simt sinceritatea cu care vorbiti de Dumnezeu. Surprins de echilibrul dintre volumul de cunostinte, logica si opinie puternica, pe de o parte si credinta in Dumnezeu, pe de alta parte.
Prima oara, pentru mine, cand intalnesc asa o persoana.
Ca atare, am avut convingerea ca raspunsul dat, va fi unul din inima (si cu mult creier).
Asa a fost…
Acum, cu putina teama, trebuie sa va mai spun ceva. Cred ca v-ati dat seama ca sunt sincer, si ca atare vreau sa primiti ce spun ca o declaratie sincera.
Eu sunt liber. liber. Tot textul dumneavoastra abunda de motive pentru a face pasul urmator…credinta in Dumnezeu. Dar eu sunt liber.Liber cum am spus in textul domnului Liiceanu. Nici nu stiu cum sa ma exprim. Eu sunt liber si sunt intr-o alternativa, nu o faza inferioara credintei in dumnezeu. Eu sunt undeva unde dumneavoastra nu ati fost. Iar dumnevoastra undeva unde eu nu am fost.
Raman deschis totusi, pentru ca aveti dreptate cand spuneti ca va fi un proces lung.
Modul meu de exprimare nu este cel mai fericit, dar va rog sa neglijati forma.
Genial ! 😀
Multumesc
Mi-ar placea sa aud sau citesc mai mult. Si despre alte subiecte.
Sunt fascinat dar putin trist.
As vrea sa argumentez presupunerile pe care le faceti despre mine dar nu pot sa construiesc nimic.
Daca puteti trece peste manuirea mea slaba a limbii romane, mi-ar placea sa citesc opinia dumneavoastra despre „timpul cea mai irosita resursa”. Nu acum, nu aici ci unde si cand ati uitat de mine.
Cu respect
Luminati-ma putin, va rog!
Desi sunt adeptul tuturor ideilor enumerate de dumneavoastra (nu numai din acest articol)am o problema cu God.
Iubesc oamenii, le doresc numai bine dar nu pot sa accept God. Inteleg ideea si beneficiul pentru oameni dar nu pot sa fiu ipocrit.
De cate ori citesc autori in care am incredere (ca dumneavoastra cu idei logica si solutii), ma blochez cand citesc de God si gasesc numai explicatii stiintifice. Nu pot sa ma dezic de tot si sa accept ideea. Ma simt capabil de orice sacrificiu pentru oameni, dar de nici unul pentru God.
🙂 Ma faceti sa zambesc. Nu obisnuiesc sa raspund la comentarii, in general din lipsa de timp. Cu atat mai putin extensiv. Insa, dvs va voi raspunde, pentru ca identific ( poate ma insel) la dvs dorinta autentica de a intelege si de a iesi din”blocajul” in care va aflati. Iata raspunsul meu:
“lamuritul” acestei realitati (Dumnezeu; pt ca realitate este) ramane o problema strict individuala. Intre Dumnezeu si dvs.Nu intre dvs si oameni. O chestiune de vointa, cautare si optiune libera, individuala.Si un efort personal. Depinde cat de liber si de deschis sunteti sau doriti sa fiti in abordarea temei. Deocamdata nu sunteti; nu suficient. “nu pot accepta”, “ma blochez cand citesc de God” ilustreaza o limitare autoimpusa, de care probabil nu sunteti constient si careia nu i-ati identificat sursa (de unde vi se trage); atitudinal (volitional) porniti de pe pozitii negativiste, inchise; daca intr-adevar vreti, puteti sa acceptati, sa va eliberati, asa cum pot si alti semeni. Insa, retineti: ca orice proces de cautare si cunoastere nu tine doar de ratiune. Unii spun ca si iubirea e un proces de cunoastere (nu doar al semenilor, ci si a lui Dzeu). Trebuie prin urmare o abordare multipla; cel putin o tripla deschidere/eliberare spirituala: rationala, intuitiva si sufleteasca (daca va iubiti semenii, asa, imperfecti, ba chiar rai, foarte rai uneori, de ce nu va puteti deschide sufleteste si dincolo de ei? fata de creatorul lor, gen?). Deocamdata notez un fapt interesant in ce va priveste: ca nu puteti scrie (probabil nici pronunta) public in limba materna cuvantul Dumnezeu ( God suna mai chic, mai modern, mai cool, mai eluziv). Aveti retineri. Amuzant. Oare de ce? Vi se pare indecent? Caraghios? Rusinos? Sub demnitatea dvs de fiinta inteligenta? Arhaic? Demodat? Numai dvs va puteti raspunde la intrebarile astea, dupa o introspectie serioasa.
Oricum, pentru abordare rationala (lamuriri) incercati Blaise Pascal, Cugetari. E un inceput bun pentru agnostici, atei si rationalisti. Pe de alta parte: sper ca nu va asteptati ca-n rationalitatea dvs omeneasca, limitata, sa-l gasiti si “intelegeti” pe Dzeu, eventual exhaustiv. Eventual punand mana pe el (sper ca nu vi L-ati imaginat vreodata ca pe un om; icoanele sunt doar expresia neputintei noastre de a ilustra ce “vedem” cu ochii spiritului nostru limitat; daca “vedem”; biblicul “dupa chipul si asemanarea lui” se interpreteaza altfel) sau conversand precum cu un semen de-al dvs 🙂 Sper (pt dvs) ca nu asa asteptati “intalnirea” cu Dzeu ( credinta, “dovada” existentei Lui sau intalnirea cu credinta. (e o gluma menita sa va faca sa reflectati, ca si continuarea)
Sau, in fine, cand si daca veti fi in stare sa creati din nimic, sau din elemente anorganice existente (ramane desigur problema sa le creati intai pe acelea, incepand de la particulele subatomice pe care deocamdata oamenii inca de descopera si se minuneaza cu ce precizie functioneaza)… Atunci poate obtineti o “audienta” la Dzeu. De exemplu, cand veti fi in stare sa creati macar din elementele tabloului Mendeleev (atatea stim noi) o celula vie sau o fiinta vie dotata cu varii nivele de inteligenta si creativitate si sa le faceti sa functioneze cu precizie matematica (mult dincolo de hazard – s-au facut calcule probabilistice; e imposibil ca toate astea sa fie rodul intamplarii). Adica atunci cand veti fi descoperit secretul Creatiei vietii din neviata, in miliarde de forme, de la cele lipsite de inteligenta pana la om, macar atat cat am descoperit noi ca exista pana acum, pe planeta asta (pe altele n-am ajuns; doar pe Luna, deci veti fi si dvs un mic Dumnezeu local, atunci poate “puneti” mana in acest fel pe El.
Sigur, era tot o gluma. Una care va invita insa la reflectie (exercitiu rational) serioasa asupra acestor aspecte (incontestabile rational) ale realitatii in care fiintam.
Acum, serios: Deocamdata omul nu intelege de ce si cum functioneaza el insusi (medicina de abia a depasit etapa sugarului si a ajuns la gradinita). Si totusi functioneaza cu o precizie si complexitate diferita de a tuturor celorlalte forme de viata cunoscute, inteligente sau neinteligente. Iar inteligenta si caracteristicile sale sunt inexplicabile prin evolutionismul si determinismul ateist darwinian – de exemplu, omul, cea mai complexa spiritual si creativa fiinta de pe Terra, are mai putini cromozomi decat cea mai evoluata primata sub el pe scara evolutionista, respectiv maimuta, ceea ce contrazice regula evolutiei naturale, care merge intotdeauna dinspre simplu spre complex. De asemenea, evolutionismul ateu (negationismul Creatiei) nu poate explica de ce caracteristicile diverselor specii animale nu sunt transferabile intre specii: iata, euglena verde e tot euglena verde; cainele tot caine; maimuta tot maimuta. Niciunele dintre animalele astea inferioare n-au reusit vreodata sa creeze vreun obiect neinsufletit macar, o roata, ceva, o caruta care sa le usureze viata, un cutit, o undita, daramite un computer sau internetul pe care ne jucam noi acum comunicand la distanta. Si totusi coexistam, fara ca ele sa-si depaseasca limitarile biologice, sa se fi transformat vreodata in om, sau sa dea semne macar (oricat incercam noi sa le invatam si dresam). Teoria evolutionista, la esenta, spune ca dvs va trageti din maimuta. Totusi, maimuta, in conditii identice, de mediu natural, cu omul, tot maimuta a ramas, n-a evuluat. Accidentul(hazardul) nu explica saltul evolutiv intre specii(s-a incercat prin calcule proabilistice,introducand in algoritmul probabilistic un numar enorm de date, pe cele cunoscute; s-a ajuns la un rezultat comic, echivalent cu zero)
Deci, chiar si in abordarea rationala (deista) a lui Dzeu (ceea ce doriti dvs) aveti mult de gandit singur. Imposibil sa va lamuresc eu in cateva vorbe. Puteti incepe prin a va uita mai atent in jur punandu-va problema cine/ce a creat toate formele astea de viata, atat de diferite, si totusi atat de complexe (nici celulele nu stim bine cum functioneaza), cu caracteristici netransferabile, insa coexistente intr-un ecosistem echilibrat si autoregenerabil (pana si in minieconomia organismului dvs, celulele mor si se regenereaza permanent pana muriti; o data la 7 ani, sunteti alta persoana dpdv biologic, pastrand insa acelasi tipar genetic, unic, individual). Apoi, va ridicati ochii spre cer si observati ca si sistemul solar functioneaza dupa reguli pe care de abia ati inceput sa le intelegeti; galaxia n-o puteti vedea cu ochiul liber, de celelalte galaxii nu mai vorbim, totusi planete, stele si sateliti, au fost descoperite afland regula matematica si aplicand-o la cunostiintele astrofizice, cate avem (sigur, a durat mii de ani). Deci exista reguli, identificabile chiar si de catre noi, fiinte minore in economia planetei si universului. Reguli preexeistente, dincolo de limitele intelegerii noastre (ce simt e putin), deocamdata. Si asa veti trage inevitabila concluzie ca toate astea au fost create inteligent (actul de creatie este inteligent; desigur, o inteligenta mult superioara noua). Nu, ateii si evolutionistii nu pot contrazice rational logica si evidenta asta oricat au incercat. Ei, si de aici incolo….
O alta tema de reflectie (gandire rationala), daca tot ziceti ca sunteti de acord cu ideile din textul asta (politice): oare de ce Marx (si ganditorii anteriori din care se trage pe ici pe colo ideologia sa, istoric dovedita a fi falsa, antiumana si nociva, ganditori gen Descartes, Rousseau) nega existenta lui Dzeu, milita impotriva religiei (crestine, sa ne-ntelegem) propovaduia ateismul si ideea Omului Nou-atotputernic si unic zeu? Oare de ce mai toti ateii militanti (nu e cazul dvs) din toate timpurile au fost (si au ramas) de orientare ideologica stangista (marxista, neomarxista, progresista)? E ceva acolo… O limitare… O corelare… Poate nu intamplatoare?
Dar, puteti incepe, cum spuneam, cu Blaise Pascal. E un inceput bun (nici studiul periodic, lent, rabdator, al Bibliei, nu strica). Insa nu asteptati revelatii rapide. Chiar si calea cunoasterii rationale a lui Dzeu (incompleta) e lunga si plina de dubii. Si este insuficienta pentru credinta. Acolo aveti nevoie si de deschidere intuitiva si sufleteasca. O chestiune de atitudine si optiune personala. De eliberare de prejudecati(religia e depasita; problema cu religia si morala crestina e ca nu e suficient si corect inteleasa, nu depasita). Apropo de Pascal – el spunea ca daca il cautati pe Dzeu e semn ca l-ati gasit deja 🙂 Deci, ramane sa insistati. Curaj 🙂
PS: cunoasterea in general este un proces lung, greu, si multiplu, care nu se termina niciodata. Presupune nu doar efort individual permanent, intuitiv, bun simt si inteligenta, dar si gandire si simtire libera (subliniez libera). Si curaj. Calea spre credinta, la fel. Nu veti ajunge niciodata sa admiteti nici macar existenta lui Dzeu, daca nu va veti deschide orizontul dincolo de cel pe care il aveti acum, dincolo de cel rational si utilitar. Nici daca va va fi teama de ce nu intelegeti si e peste dvs. Va trebuie iubire, nu frica de Creator, asa cum gresit indeamna, in opinia mea, unii clerici si teologi. Iubirea da deschidere, frica este o limitare. E vorba, sigur, de teama (fireasca pana la un punct) de a admite ca sunteti o fiinta fragila, limitata si sub controlul functional si puterea creativa al altor forme de existenta, superioare, pe care nu le percepeti, nu le vedeti (vorba lui Andrei Plesu, intre noi si Dzeu, cerurile sunt pline – Despre ingeri). Si mai trebuie ceva: modestie si umilinta in raport de Dumnezeu. Nu, omul, chiar asa, superior tuturor celorlalte fiinte cunoscute, nu e zeu nici macar pe planeta lui.
Va doresc succes in depasirea acestor blocaje. Sper ca raspunsul meu sa va fie oarecum de folos.