Fireşte că actul rugăciunii are alt tip de grafic energetic, altă dinamică decât „activitatea“ curentă.
Ca şi temelia unei case, rugăciunea e o „construcţie”, o înfăptuire ziditoare.
Totodată, orice faptă, pentru a fi validată prin soliditate şi rezistenţă, trebuie să fie o specie a rugăciunii: să fie îndreptată spre Celălalt (nu spre slava de sine), să fie tenace, încrezătoare, liberă de pofta recompensei imediate şi de grija lumească a rezultatului prompt şi convenabil.
Şi, mai ales, să ştie că nu există înfăptuire roditoare fără „colaborare“ transcendentă: „Fără de Mine nu puteţi face nimic!“
(Andrei Pleşu, Parabolele lui Isus. Adevărul ca poveste, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, p. 235)
