Stilul arhitectural neoromânesc moldav al lui George Sterian

În geneza stilului arhitectural neoromânesc, unul dintre numeroasele stiluri arhitecturale istoriste de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX în Europa, aportul arhitectului George Sterian (1860-1936) este de regulă ignorat sau minimalizat, deşi el nu este doar fundamental, dar şi foarte original.

Născut la Iaşi şi stabilit ulterior la Bacău, unde a fost arhitect-şef al urbei şi apoi deputat, George Sterian se formează ca arhitect la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris, exact în aceeaşi perioadă în care îi urmează cursurile şi Ion Mincu, arhitectul creditat cu iniţierea stilului neoromânesc în anul 1886, odată cu construirea Casei Lahovari.


La întoarcerea în ţară, George Sterian, ca şi Ion Mincu, se implică în coagularea asociaţiilor profesionale şi a învăţământului superior de arhitectură din România, dar acordă în plus o atenţie deosebită restaurării monumentelor istorice, redactând un prim studiu asupra acestei chestiuni în anul 1889, care îl impune ca raportor al Legii din 1892 privind conservarea şi restaurarea monumentelor istorice şi, în final, ca membru în Comisia Monumentelor Istorice înfiinţată prin Decretul regal de promulgare din 17 noiembrie 1892.

Această preocupare pentru arhitectura vernaculară – şi mai ales pentru arhitectura ecleziastică şi seculară ştefaniadă, care figura proeminent pe lista şantierele de restaurare sau de reconstrucţie ale Comisiei Monumentelor Istorice din epocă, aşa cum o dovedesc lucrările de la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi, de la Biserica Cuţitul de Argint din Bucureşti, de la Biserica Precista din Bacău sau de la curţile domneşti din Hârlău şi Vaslui – se va reflecta şi în creaţiile proprii ale lui George Sterian. De fapt, ceea ce distinge stilul neoromânesc al lui George Sterian de stilul neoromânesc al lui Ion Mincu – unul puternic marcat de arhitectura vernaculară muntenească şi de prelungirile sale în arhitectura seculară şi ecleziastică brâncovenească – este tocmai amprenta lăsată asupra sa de elementele arhitecturale speficific moldave.

Cea dintâi creaţie a lui George Sterian, în care se pot observa particularităţile acestei versiuni moldave a stilului neoromânesc inaugurat cu doar câţiva ani înainte de Ion Mincu, este clădirea Cazinoului din Slănic-Moldova, finalizată în anul 1894.


Arcurile trilobate de la ferestrele Casei Lahovari, sau cele în acoladă de la Palatul Administrativ din Galaţi finalizat în 1906, două marci infailibile ale creaţilor lui Ion Mincu şi ale discipolilor săi (Grigore Cherchez, Toma T. Socolescu, Constantin Iotzu, Victor Ştefănescu, Paul Smărăndescu, Petre Antonescu etc), sunt înlocuite de George Sterian la clădirea Cazinoului de la Slănic-Moldova cu arce bizantine în potcoavă, mult mai tipice pentru arhitectura vernaculară a satelor şi târgurilor din Moldova, unde influenţa greco-otomană a fost mai slabă. În sfârşit, acoperişul Cazinoului din Slănic-Moldova, supraînalţăt cu două turle în formă de bulb, de o clară influenţă slavă, ca şi acoperişul chioşcului din parc de altfel, reprezintă un element tipic pentru arhitectura bisericească din Moldova secolului al XVIII-lea.

Creaţia de maturitate cea mai reprezentativă a lui George Sterian, din păcate un arhitect nu foarte prolific, o constituie monumentala Casă arh. George Sterian din Băcau, pe care a finalizat-o în anul 1921 şi care a funcţionat ca reşedinţă personală şi notariat public, actualmente în proces de restaurare, după ani de degradare, graţie antreprenoriatului unui birou local de arhitectură.

Clădirea reînvie cu îndrazneală elemente de arhitectură seculară şi religioasă ştefaniadă, cum ar fi contraforţi aparenţi, turnul crenelat (prezent de asemenea şi în cazul clădirii Palatului Municipal, construit între anii 1895-1897 pentru a adăposti Ateneul Cultural Vasile Alecsandri, o clădire din nefericire astăzi dispărută) şi o bogată ceramică decorativă exterioară, diferenţiindu-se net de neobrâncovenismul stilului dezvoltat de Ion Mincu şi prefigurând „neoromânescul gotic” al clădirii cu ferestre ogivale – element preluat tot din arhitectura bisericilor ştefaniene – a Teatrului Mărăşti, astăzi Teatrul George Bacovia, ridicată în anul 1927 în centrul oraşului Bacău, cu precizarea că autorul acestui din urmă edificu nu este probabil George Sterian ci un alt arhitect, dar unul vizibil influenţat de programul lui particularist in cadrul stilului neoromânesc.

Deşi preeminenţa lui Ion Mincu în geneza stilului arhitectural neoromânesc şi în dezvoltarea învătământului superior de arhitectură în România este incontenstabilă, arhitectura lui George Sterian, care a fost în egală măsură unul dintre fondatorii şcolii naţionale de arhitectură în epocă, posedă suficiente caracteristici proprii pentru a distinge în ea o tendinţă particularizantă, moldavă sau neoştefaniadă. Urmată ulterior, evident mai mult în surdină decât programatic, doar de arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti – autorul unor edificii precum Biserica Sfântul Vasile cel Mare, Casa Radu R. Rosetti sau Muzeul Ţărănului Român, toate situate în Bucureşti –, această tendinţă moldavă sau neoştefaniadă discernabilă în arhitectura lui George Sterian se află în opoziţie sau în concurenţă cu tendinţa neobrâncoveană dominantă ilustrată de Ion Mincu şi de discipolii săi munteni, o tendinţă care de regulă încă se confundă cu stilul arhitectural neoromânesc în ansamblul său.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *