Dacă ne uităm la hărţile lumii făcute în trecutul mai îndepărtat nu putem decât să zâmbim. Nu prea seamănă deloc cu lumea pe care o ştim noi!
Au existat la început hărţi ale unei lumi plate, apoi pământul a devenit rotund, iar hărţile s-au transformat şi ele. Dar nicio reprezentare nu a fost îndeajuns de amănunţită. Mereu au mai rămas tărâmuri necunoscute, insule misterioase, locuri nepuse pe hartă… A fost mereu o provocare, ideea unei reprezentări topografice a lumii la scară de unu la unu. Dacă în realitate aşa ceva nu prea a existat, scriitorii au dat soluţia. Despre hărta totală scriu Lewis Carroll sau Jorge Luis Borges… Paradoxul acestei hărţi, care trebuia să corespundă, ca mărime, cu teritoriul reprezentat, este depăşit de J. K. Rowling în Harry Potter prin harta care putea arăta ce face oricine, în orice moment, la şcoala de vrajitori Hogwarts.
Dar astea sunt poveşti! Pentru a ne descurca cu adevărat, trebuie să abstractizăm realitatea. Abstracţiile simplifică lucrurile, lăsându-ne să ne concentrăm pe ceea ce este important în ceea ce avem de făcut, evident, fără a sacrifica înţelegerea celor aflate în jurul nostru. Exact pentru asta sunt hărţile!
Ne confruntăm cu problema reprezentării lumii în ficare moment al zilei. Oare ce face o hartă să fie bună? Fiecare dintre noi ne construim în minte hărţi. Problema felului în care ne reprezentăm în sine lumea în care trăim nu este lipsit de importanţă atât din punct de vedere practic, cât şi filosofic: oare ne mişcăm în funcţie de un simţ interior obiectiv sau ne bazăm pe materialitatea reperelor şi a semnelor din lumea exterioară?
Până la urmă, nimic nu poate depăşi experienţa interacţiunii directe cu lumea, când toate simţurile ne sunt implicate. Lumea s-a tot schimbat… nimic nu mai este ce a fost! Dacă trecerea – la scară largă în perioada Renaşterii – de la cărţile manuscris la hărtia tipărită a fost o adevărată revoluţie, acum trecerea de la hârtie la digital este mult mai mult. Iar reprezentarea lumii este şi se simte altfel.
Aţi auzit de Galaxia Lichidă? Are la bază Google Earth şi oferă o experienţă extraordinară. Cu un joystick în mână, în mijlocul unei camere cu monitoare aşezate in cerc, care reproduc imagini din satelit de pe Google Earth, e ca şi cum aţi pilota propria farfurie zburătoare. Puteţi traversa întunericul nopţii pentru a ajunge la valurile oceanului, apoi, din deşert puteţi să vă îndreptaţi şi să survolaţi zgârâie norii din New York. Vă puteţi opri la nivelul străzilor, pentru a fugi apoi desupra munţilor.
Însă atunci când descoperiţi minunea Galaxiei Lichide, sau chiar nemărginirea Google Maps, veţi vedea că, mai degrabă decât să survolaţi Antarctida sau fluviul Mekong, veţi dori să vedeţi, în primul rând, dacă se poate, aparatul de aer condiţionat agăţat de peretele blocului unde locuiţi.
