Osanalele cu care a fost salutat volumul memorialistic al profesorului Ion Ianosi nu au lasat loc pentru analize critice. Cu encomiastica monotonie, ni s-a comunicat, de catre succesive jurii si nenumaratii comentatori, ca profesorul este epitomul deschiderii morale si arhetipul consecventei intru principii. Cu exceptia substantialei si onestei recenziii semnata de istoricul Cristian Vasile in revista „22”, nu am citit macar un comentariu in care sa se discute pozitia lui Ion Ianosi in septembrie 1965, cand studentii de la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, hartuiti de Securitate, au asteptat din partea esteticianului un semn de solidaritate. Intre cadrele didactice, cel care si-a atras ura eterna a organelor de represiune a fost Tudor Bugnariu, filosof marxist critic, sotul doamnei Dorli Blaga, fiica autorului “Trilogiei culturii”.
Intelectual ilegalist, membru fondator al Comitetului National Antifascist, un om care nu si-a folosit niciodata statutul de vechi comunist pentru privilegii personale (avea carnetul de partid nr. 256), un sprijinitor al multor fosti studenti de la Filosofie, exmatriculati ori chiar arestati in anii 50, care incercau sa revina in spatiul public, Tudor Bugnariu a primit sanctiune pe linie de partid (vot de blam cu avertisment) si a fost demis din functia de decan al Facultatii de Filosofie. In anii care au urmat, Ion Ianosi a devenit sef de catedra, a publicat masiv, inclusiv lucrari notabile, dar si antologii din clasicii “marxism-leninismului”. A sustinut, trebuie spus, prin referate editoriale, lucrari altfel greu publicabile in Romania. Ion Ianosi nu a fost, evident, Ion Dodu Balan sau Mihai Dulea. A fost Ion Ianosi…
Am scris despre ispita Ingerului Rosu, marea patima a ganditorului Ianosi. Am scris, si imi mentin parerea, ca, in pofida unei impresionante eruditii, Ion Ianosi a ramas opac la ceea ce inseamna originile si consecintele totalitarismelor in veacul XX. Doamna Dorli Blaga-Bugnariu scrie: “In cartea domnului I. Ianosi imi lipsesc referiri la tragediile prin care au trecut atatea mii si mii de oameni. Meritau niste ganduri.” Cartea profesorului Ianosi face parte dintr-un sindrom pe care il putem numi al normalizarii comunismului. De aici si oroarea sa in raport cu condamnarea sistemului cu care s-a identificat, inclusiv prin functii in aparatul CC al PMR, drept unul ilegitim si criminal. Public aici, cu permisiunea sa, textul doamnei Dorli Blaga-Bugnariu, nascut ca fireasca reactie la cartea lui Ion Ianosi. Cum ar fi evoluat Tudor Bugnariu dupa 1990? Eu unul nu ma indoiesc ca ar fi refuzat orice partizanat si ca marxismul sau, genuin si neindoios idealist, din alta plamada decat acela al lui Ion Ianosi, l-ar fi adus aproape de cei care sustin adevarul impotriva minciunii. O precizare finala: numai cine n-a citit niciun rand al meu in ultimele trei decenii ma poate banui de simpatii marxizante. Dar, nu neg, simpatizez cu onoarea impotriva lasitatii si relativismului moral.
Vladimir Tismăneanu.
Dorli Blaga- Bugnariu.
« Adevarul trebuie spus pana la capat si la timp… »
Precizari pe marginea unei carti : « …internationala lui ».
[Ion Ianosi.« Internationala mea. Cronica unei vieti. » Editura Polirom, 2012, 854 p.]
Titlul acestui text reprezinta cred ultimele cuvinte notate de Tudor Bugnariu cand era deja foarte bolnav, prin 1988… Ma simt datoare fata de el sa comentez o carte, aparuta in 2012 si in care apare si numele lui. Iar el nu mai exista, pentru a-si exprima opinia. Asa incat fac eu ce pot, pe baza de documente. Cum spun francezii, mai bine mai tarziu, decat niciodata..
A aparut in primavara anului 2012 un volum de « memorii » ale domnului Ion Ianosi, profesor universitar si mambru de onoare al Academiei Romane. In trecutul sau mai indepartat, timp de mai multi ani, functionar de un nivel mai inalt la CC al PCR, In aceasta calitate l-am si cunoscut, dupa o audienta a mea la Leonte Rautu [a doua, la vreo trei ani dupa decesul Tatalui meu] . Am scris despre aceste lucruri in revista « Apostrof ». Totul a fost strans intr-o carte « Tatal meu, Lucian Blaga ». Re-editata de Humanitas in 2012 [editie revizuita si adaugita ; intre timp fusesem, prin 2003, acreditata cercetatoare la CNSAS, avand astfel acces la multe documente].
In 2010 primesc un telefon de la dl.I. Ianosi. Imi spune ca isi scrie memoriile si ma intreaba daca am mai publicat ceva in plus fata de « Apostrof ». Deoarece inca nu primisem de la dl. Gabriel Liiceanu oferta de re-editare a cartii mele, i-am raspuns ca nu am nimic esential.
Revin la cartea dlui. I. Ianosi. Intai titlul « …internationala mea ». Sa-ti insusesti, ce ? O melodie superba, un simbol al multora. Si muzica ce l-a insotit pe Tudor Bugnariu la incinerarea lui. Singura muzica ce putea sa-l insoteasca…Nu imi amintesc cine a fost prezent…Mai tarziu mi s-a spus ca in dreapta crematoriului a fost o Dacie bleu, cu perdelute negre, de unde, evident Securitatea, a filmat cine participa…
Mi-am procurat cartea si cumva am citit-o de la doua capete. Am fost informata ca apare si Tudor Bugnariu, in legatura cu scandalul din 1965 cu studentii de la facultatea de filozofie ; cand Bugnariu le-a luat apararea impotriva Securitatii . Evenimentele au fost mult mai dramatice decat le relateaza I. Ianosi Am stat de mai multe ori de vorba recent cu fostul student Mihai Turcu din Sibiu, unul din studentii victime. Dl. Ianosi reproduce cate ceva din ce publicasem eu in « Apostrof »[note informative ale lui Pavel Apostol, Raul Sorban, Vasile, etc.]. O sa mai revin asupra acestui subiect.
Trebuie sa recunosc ca nu am citit toata cartea cu creionul in mana. Dar era interesanta. La inceput copilaria, intr-un mediu cultivat si instarit, in Brasov, un oras mai mult de limba germana.. Craciunul, cand se canta « Stille Nacht » si la Ianosi acasa…Apoi, dupa 1948 a fost interzis Craciunul. A uitat dl. I. Ianosi ? Evident de PCR, cei ce se ocupau de ideologie, cultura. Se lucra in zilele de Craciun Elevii si studentii nu aveau vacanta. Cei ce mergeau la colindat mai erau si sanctionati. Mie si in anii ’80 imi dadeau lacrimile cand auzeam pe la radio « Stille Nacht », parca mi se furase ceva zeci de ani…mi se pare putin ciudata mentionarea acestei muzici de Craciun, tipic austriaca, din copilaria mea.
Revin. Cartea cuprinde un fel de istorii paralele ale partidelor comuniste: din URSS si a PCR. Nume pe care le auzisem. Nume mari in ambele partide, dar numai oamenii in varsta isi mai amintescde ele.
Descrierea Leningradului. Fusesem si eu cu Tudor in 1957. Ermitajul, pictura moderna europeana, asta e amintirea mea. Si a unui oras construit dupa model apusean si planuri, sistematizat. Un metrou mai elegant [dar nu asa de impunator] ca cel de la Moscova. Nopti albe. Am fost si la Moscova in 1957, am putut vizita anumite parti ale Kremlinului. Se pastra biroul lui Lenin [foarte modest] si biblioteca lui personala cu acces la raft. Interesant, continea carti de filozofie in limba germana pe care le avea si tatal meu.
In Mauzoleu am avut un dialog tacut si personal cu Stalin. Era ca o papusa de ceara intr-o cutie de sticla. Mai tarziu l-au pus in zidul Kremlinului.
Si dl. I. Ianosi povesteste impresii despre Leningrad ; se simteau inca urmele razboiului, ale asediului de sute de zile, ale bombardamentelor si ale foametei. Distrugerile inca nu erau reparate si populatia o ducea foarte greu. Interesant este ca bursierii straini care erau acolo pentru « aspirantura » aveau burse mai mari decat localnicii si se mai puteau descurca putin cu procurarea mancarii [sa zicem la negru].
Dau in carte si de Thomas Mann si vizita dlui Ianosi in Elvetia, Zurich, Kilchberg, Alte Landstrasse.
Am fost si eu acolo, in 1989 si in 1990, in vizita la Golo Mann. Si cimitirul, unde este aproape toata familia, din nou in 2009.
Plimbandu-ma asa prin carte brusc dau de numele [p.367], meu « Dorli Blaga » si o scurta si aproximativa biografie a lui Tudor Bugnariu. Am discutat cu dl. Ianosi la telefon. I-am explicat unele lucruri cu care nu sunt de acord. Dece, foarte subtil ma ataca. De fapt stiam de ce, ca sa faca placere unor prieteni.
Despre carte s-au scris recenzii si banuiesc ca a fost discutata. A fost si premiata. Reactiile unor persoane nu ma intereseaza absolut deloc, mai ales ca nu fac parte dintre cei cu care « socializez » [termen la moda acum]. I-am exclus de mult.
Acesta este motivul pentru care scriu aceste randuri. Pentru ca datele privind viata lui Tudor Bugnariu si opiniile lui sa fie cunoscute corect. Am documente [ de exemplu cartea lui de munca in care sunt consemnate toate arestarile si functiile indeplinite] si « memorii » scrise chiar de el in ultimii ani de viata, din care am decupat cateva citate. Si alte documente, de la CNSAS, etc.
Sa o luam pe rand. Tudor Bugnariu si-a luat licenta in filozofie, Universitatea din Cluj. iunie 1932 ; a fost angajat preparator1929, apoi asistent 1932-1933, cand inceteaza activitatea sa la « Universitatea Regele Ferdinand I » din Cluj.
Intrand in miscarea antifascista, ca membru fondator al primului « Comitet national antifascist », [a avut nr. de carnet de partid 259 ! Numerele se dadeau dupa vechimea in partid] a avut mai multe procese politice cu rasunet si in occident, au urmat si arestarile:
– arestat 1935.01.15 – 1935.o2.17
– arestat 1935.11.23 – 1936.12.08
– arestat1937..07.27 – 1938.05.26
– internat in lagarul Caracal 1940.07.20
– predat autoritatilor maghiare 1940.11.07. [dupa Dictatul de la Viena, aug. 1940]
– conform deciziei Consiliului de Razboi, din 1935, Tudor Bugnariu este privat de drepturi civile timp de 10 ani.
Dupa 23 august 1944 a fost primul primar al Clujului eliberat fara lupte, si anume intre 10.10.1944 – 31.05.1945. Am avut placerea sa vad, mai ales dupa 1989, un fragment de « jurnal de actualitati », cand in martie 1945 , cu trenul regal, autoritatile au venit in Transilvania de Nord, la Cluj, sa preia administratia. Regele si Guvernul. Pe peron , un domn in palton negru si fular alb de matase, capul descoperit, ii intampina cu paine si sare. Era Tudor Bugnariu. In arhiva lui Tudor s-a pastrat tot programul acelor manifestari. El mi-a povestit ca in ultimul moment a avut greutati pentru ca nu erau suficiente drapele romanesti pentru a le pune in gara [in fond trecusera doar cateva luni de la elberarea de sub ocupatia maghiara], asa incat a dat dispozitie sa se caute prin Cluj steaguri ale tarilor membre ONU pentru a umple golurile din gara.
Intre 10.02.1956 – 19.11. 1956 este numit adjuct al ministrului invatamatului, Ilie Murgulescu, impreuna cu Coriolan Dragulescu. Accepta, nu pentru ca ar fi fost cautator de « functii », ci pentru Murgulescu , intelectual de stanga din Cluj, Tudor l-a cunoscut inca din perioada interbelica. Cu Coriolan Dragulescu se cunostea din perioada studentiei, tot din Cluj. Dupa Revolutia din Ungaria, cand si studenti din Romania au facut manifestatii de simpatie [la Timisoara chiar copiii lui Dragulescu], Murgulescu a fost demis de Dej iar Tudor Bugnariu si-a dat demisia din solidaritate fata de Murgulescu. A fost transferat la Institutul de stiinte sociale « Jdanov » din 11.1956 – 31 08.1958 cand institutul se uneste cu « Stefan Gheorghiu ». Tudor Bugnariu este transferat la Universitatea din Bucuresti [dar nu disciplinar], decan al facultatii de filozofie si sef de catedra, pana la pensionare. Decan a fost pana in toamna 1965, cand a fost sanctionat pe linie de partid. Cu aceasta am incheiat cu datele personale, de interes in acest context.
Dl. Ianosi spune tot despre T. Bugnariu ca era « anticeausist ». Desigur, regimul lui Ceausescu era national-stalinist pur si dur, iar la noi o destalinizare nu s-a produs nici odata. Nici dupa « raportul » secret al lui Hrusciov, nici cu prilejul diferitelor mascarade ale lui Ceausescu ca de exemplu « reabilittarea » lui L. Patrascanu [aprilie 1968] sau un anumit discurs din august 1968 ! Multi au fost naivi atunci si ne-am trezit cu mai multi membri de partid pe cap de locuitor decat in URSS.
Tudor Bugnariu a fost insa antistalinist inca din perioada interbelica, cand a intrat in miscarea antifascista si in PC in ilegalitate. Pe aceste teme discuta cu ilegalisti in Cluj, dar si in timpul detentiei in lagarul de la Caracal. Era impreuna cu Kohn Hillel, Ilie Cristea [social democrat] si alti activisri, unii foarte dogmatici,
Am decupat unele opinii ale lui T.B.dar nu dau numele activistilor cu care a discutat in contradictoriu si in lagarul de la Caracal. Citez : « …[…] insinuind ca situatia mea de partid nu este clara […] imi imputa unele declaratii in legatura cu procesele din URSS si expresii ireventioase fata de Stalin. »
In continuare T.B. relateaza in memoriile sale continuarea discutiei cu […] Se ajunge si la dicutarea scrierilor lui A. Gide dupa vizita acestuia in URSS. Citez :
« …sunt convins ca cele scrise de A. Gide sunt adevarate desi ele nu dezvaluie decat o infima parte a abuzurilor ce se fac in URSS in numele socialismului ».
« ..nu numai ca o mentin ( n.n. opinia) si sustin ca aceste procese au fost niste inscenari odioase, dar astazi exista noi argumente […]..au fost lichidati numerosi
conducatori comunisti fara procese… ».
Pentru tinerii de azi mai trebuie amintite : distrugerea agricultorilor din Ucraina – se ajunsese la cea mai cumplita foamete, au murit milioane de oameni ; lichidarea generalilor si a altor categorii sociale sau etnice ; deportarile in gulaguri.
Domnul I. Ianosi mai « evalueaza » cursurile lui Bugnariu ca fiind « plictisitoare ». Poate ca erau mai constranse de programa analitica decat ale lui Ianosi. Presupun ca el insusi trebuie sa stie mai bine. Oricum, evaluarea este total lipsita de politete fata de un coleg decedat.
La sedintele din toamna 1965, privind studentii si Securitatea Bugnariu n-a prea luat cuvantul, dar a notat tot ce s-a vorbit si cine. In vara 1966 a transcris toate aceste notite intr-un caiet.
Dar el comenta pe sute si sute de fise, teme care il preocupau, Sau pe care le gasea in presa straina [avea prieteni in strainatate care ii faceau abonamente].
Tin minte ca dupa cutremurul din 1977 am apelat la un coleg de-al meu de serviciu, un baiat cuminte si foarte bun « arhivar » sa-l asiste in ordonarea acestor materiale, am comandat si cutii speciale, panzate…infine mai tarziu nu mai era nici hartie , nici « indigo » [Tudor fura de la Universitatea populara indigo folosit].
Si acum ajungem la « Dorli Blaga » in contextul respectiv. Subtil, dl. Ianosi se face purtatorul de cuvant al unui cuplu care in mod surprinzator si categoric mi-au cerut « arhiva » lui T. Bugnariu [febr.1990]. Ambii cadre didactice la universitate, fiecare cu multe carti publicate. Eu am scris in cartea mea [ Tatal meu, Lucian Blaga, si in ed. a II-a, Ed. Humanitas, 2012] despre toate acestea. Nu exista nici un testament scris. M-am consultat cu sora lui Tudor, Zoe, ilegalista si ea, cu prieteni ai lui Tudor din Cluj, din perioada studentiei lor. Eu, si pe baza sfaturilor primite, i-am refuzat. Dl. Ianosi mai spune : « un redactor priceput… » Chiar sa faci pe niste colegi universitari…redactor ? Cred ca nici unul din ei n-avea nevoie de redactori in scrierile lor. Iar Bugnariu n-ar fi acceptat ; e acesta unul din motivele. pentru care a publicat extrem de putin. Ramasite din epoci trecute la dl,.Ianosi. In anii ’50 redectorii erau primii « cenzori », ba ii mai invatau pe scriitorii pe linie sau pe ziaristi sa scrie corect si dupa noua ortografie. Se pare ca domnul Ianosi a mai si publicat texte elogioase la adresa regimului Ceausescu, prin anii ’70. Texte de acest gen Tudor Bugnariu nu ar fi semnat. Mai spune pe undeva domnul I. Ianosi ca pe la mijlocul anilor ’80 unii din cei care predau stiinte sociale si indeplineau conditiile legale se pensionau. Este adevarat, mai ales cei ce aveau copiii emigrati legal in hulitul capitalism. In locuri chiar foarte pitoresti.
In conversatia pe care am avut-o telefonic cu dl. Ianosi, l-am asigurat ca « arhiva Bugnariu » este donata la « Biblioteca Centrala Universitara – Lucian Blaga » din Cluj unde este bine conservata [hartia se deterioreaza in timp si se trateaza], si accesibila cercetatorilor, cu conditia sa se puna semnele citarii si sursa. In prezent este cercetata si se elaboreaza studii despre Tudor Bugnariu, dar si despre altii. De catre universitari sau cercetatori bine pregatiti. Ca si o istorie a facultatii de filozofie din Bucuresti.
Acum trec la ultima tema care m-a interesat in mod mai special in carte. Am descoperit-o din intamplare la p.351. Este vorba de Revolutia din Ungaria, 1956. Domnul Ianosi insira didactic succesiunea evenimentelor, ceea ce nu e rau pentru tinerii istorici. La p.351 relateaza chestiuni mai personale. M-a interesat pentru ca stiam de atunci, din toamna 1956 opinia lui Tudor, care evident nu era conformista. Eram in Bucuresti, in locuinta mea « in comun », adica o camera intr-un apartament mai mare in care mai locuiau doua familii. Tudor conducea o delegatie in URSS. Tata venise in Bucuresti, statea la niste rude ale noastre. Tudor era inca ministru adjunct dar locuia impreuna cu Coriolan Dragulescu in aceeasi camera, intr-o mansarda la COS [Casa Oamenilor de Stiinta]. Nu a facut uz de nici un fel de facilitati cu circuit inchis ale celebrei « Gospodarii de partid », etc. Am tinut sa fac aceste precizari.
Citind p. 351 am recunoscut imediat persoanele cu care s-a intalnit I.Ianosi intr-o gradina de vara. M-au interesat opiniile lor. Unele lucruri m-au mirat.
Ma intorc la Tudor. Revenit la Bucuresti si-a exprimat indignarea fata de reprmarea prin forta a populatiei protestatare din Budapesta, cu ajutorul tancurilor sovietice. Au fost si la noi manifestatii de simpatie ale studentilor din Timisoara si Bucuresti. Au fost arestari. Au fost prelucrari la sala Floreasca, tinerii au fost indemnati sa-si tradeze colegii [ceea ce mai tarziu s-a terminat cu tragedii, sinucideri]. Murgulescu a fost demis din functia de ministru al invatamantului cu destula duritate de catre Dej. Tudor Bugnariu si-a dat demisia din solidaritate cu Ilie Murgulescu. Despre I. Murgulescu se stie ca a fost un foarte bun ministru al invatamantului, comparat adesea cu Spiru Haret.
Ca sa il imit pe dl. I. Ianosi ma plimb si eu in timp, prin carte. In perioada anilor ’70, dl. Ianosi a avut fericitul prilej de a participa, in strainatate la diverse congrese de estetica, sa cunoasca personalitati interesante. Aceste congrese erau poate singurul prilej ca intelectualii sa mai iasa in afara tarii, sa vada lumea, in conditii relativ decente. Unii au putut sa-si duca si sotiile. Asa s-a ajuns ca sub auspiciile ASSP sa se organizeze si in Romania un Congres de estetica, in 1972. Am citit cu mare interes si de vreo doua ori lista participantilor. Pentru ca lipsea o persoana care atunci a fost si la noi in casa, la cina si cu care corespondam : Zevedei Barbu fostul asistent al Tatalui meu, la universitatea din Cluj /Sibiu. Tata spunea ca era extrem de dotat pentru filozofie, ca si I.D. Sarbu. Intre 1938 si 1943, convins marxist, membru in ilegalitate in PC. Tata a stiut tot timpul dar l-a acoperit, iar atunci cand a fost arestat a fost martor al apararii Zvedei Barbu a fost secretar de redactie al revistei « SAECULUM » pe care Tata a infiintat-o cu sprijinul financiar al unor prieteni. Zevedei Barbu apare in romanul « Luntrea lui Caron » cu numele Simion Barda. In 1946 a fost numit consilier cultural la Londra. A mai revenit o singura data in Romania in 1947. A ramas in Anglia. La CNSAS exista un interesant « dosar » al lui Zevedei Barbu. Lucrarile lui sunt cunoscute si apreciate in occident. Un marxist neconformist. Ar fi fost interesant un comentariu al domnului Ianosi despre el. Dece nu il mentioneaza ?
Este ciudata cartea domnului I. Ianosi. Te incurca revenirile in timp si devansarile. Obsesiv apare adresa «str. Arhitect Louis Blank », adresa la care locuia..Cunosc bine zona. In febr.1957 i s-a repartizat lui Tudor o lucuinta pe str. Haia Lifschtz nr. 12, langa Policlinica 10. O locuinta de doua camere si dependinte foarte mici. Nu frecventam Policlinica 10, pentru ca Tudor nici nu s-a gandit sa-si faca accesul. Mai era o policlinica mica de cartier, la doi pasi.
In decembrie 1958 s-a nascut fiul meu Tudor, la Maternitatea Giulesti, cu unul dintre cei mai buni specialisti, dr. Panait Sarbu [dar cu dosar prost] Apoi am avut-o pediatra pe celebra « Tanti Nuti » [tot cu dosar prost], , era pensionara si o chema toata nomenclatura acasa. Tanti Nuti mi-a facut rost, de ocazie [cred ca de la un diplomat strain], de un superb carucior, usor ca un fulg, pe roti inalte, cu care il plimbam pe Tudorel, prin Aleea Alexandru si apoi pe soseaua trandafirilor pana pe la Arcul de triumf. Parcul si bancile nu ma tentau. Eram foarte linistita in timpul acestor plimbari.
Abia dupa anul 2000 aveam sa aflu, din documente ca eu, da eu, eram pusa sub urmarire de celebrul « Pantiusa », inca din tomna 1958, in aprilie 1960 ma « prelua » cu urmarirea un anume Hollinger. Se stie acum din arhive si documente ca Lucian Blaga figura pe listele de « arestabili », ale lui Dej. A negociat cu Dej pentru a salva pe Blaga, D.D. Rosca, s.a. viitorul meu cumnat Constantin Daicoviciu, prin 1950 . Despre agentul « Vasile » care si el il turna pe Tudor Buganriu se stie acum ca a fost si agent KGB. A murit ca membru plin al Academiei Romane, dupa 1989.
In cartea domnului I. Ianosi imi lipsesc referiri la tragediile prin care au trecut atatea mii si mii de oameni. Meritau niste ganduri.
Am vrut sa termin agreabil aceste randuri. Tudor Bugnariu era un mare fumator. La coltul dintre str. Rozelor si str. Paris era o tutungerie. Dintre primele cuvinte spuse de Tudorel au fost :« Tata – tutun ».
Da, domnul I. Ianosi se framanta mult cu sine insusi, cu istoria, poate « Das Leiden am Ich ? ».
