Fotografia nu este o reproducere plată a realităţii, ci un efort de a o regândi şi reformula. Tunelul fotografic este calea de acces către această lume care se naşte, o dată cu întâlnirea dintre ochi şi spaţiul pe care îl explorează.
Ce straniu să mă agăţ de tine în cădere, să-mi simt alunecarea către un sfârşit veşnic, sperând la întâlnirea cu deznădejdea ce-ţi poartă chipul şi sufletul pe care se reazămă o lume singură şi neştiută de nimeni, unde, pentru o vreme, am trăit o tăcere perfectă şi ameţitoare.
Mă izbesc de un zid pictat amăgitor de noi, cu noi, atât cât să-mi zăresc oglindirea în întunericul ce izvorăşte din propriul meu trup, părăsit de inima înecată şi înfășurată în regrete, ca un soare sufocat de nori, pe care-l privesc doar înăuntrul meu, aparţinându-mi parcă pentru totdeauna.
Azi, când nu exist, îți simt mâna care mă mângâie cu o sensibilitate maladivă şi-mi porunceşte trăiri visate şi efemere, ademenindu-mă către o linişte lugubră care îmi încremeneşte corpul şi mă aruncă brutal în vâltoarea mângâierii, căutându-mi scăparea într-o clipă indefinită şi atemporală, unde eu sunt tu şi tu eşti eu, spânzurati de ziua de azi, care niciodată nu va mai fi ziua de ieri.
Alunec departe de tot ceea ce am fost şi pierderea-mi devine dragă acum, la împreunarea cu cea care ţi-am fost şi cea care nicicând nu-ţi voi mai fi.