Alfabet. Istorie ”brici”

a.De fapt,  ceea ce avem odată cu volumul ”Copiii nopții. Povestea stranie și eroică a României moderne”, e chiar mai mult decât istorie ”brici”. Este o istorie tăioasă a țării noastre, scrisă în elegantul (și, adesea implicit aici, spumos-polemicul stil) britanic. Așadar, ”brici” & ”British”.

ă.Autorul cărții este Paul Kenyon. Istoric și jurnalist de top BBC. Și ca autor, și ca prezență mediatică la vârf – cu portofolii remarcabile.

â.Ceva mai detaliat: Paul Kenyon este autor și jurnalist, laureat al Premiului BAFTA pentru cel mai bun documentar. A făcut reportaje BBC din zone de război periculoase din întreaga lume, realizând peste 50 de documentare despre experiențele trăite. A transmis corespondență jurnalistică din Ucraina, în 2014 și în 2022, și din „Războiul Civil Libian“, pe tot parcursul anului 2011. A călătorit pe cea mai periculoasă rută de migrație din lume, din Africa Subsahariană în Europa, pentru a arăta modul în care tineri africani riscă totul în căutarea unei vieți mai bune. Pe lângă Africa, Kenyon a călătorit mult în Europa de Est

b.E legat prin multe fire de România – recent (amănunt picant, poate) a stat la început de an mai mult timp aici, pentru a documenta și relata despre celebrii și controversații frați Tate. De altfl, paul Kenyon vorbește despre România ca despre ”căminul său spiritual”. Aici, de altfel, și-a întâlnit și soția (Flavia Kenyon – dați un google să vedeți ce profil profesional cu totul remarcabil are distinsa doamnă!), la scurt timp după Revoluția din 1989.

c.Așadar, Paul Kenyon știe, chiar la modul capilar aș/am putea spune, țara noastră – și îi știe foarte bine și istoria. O povestește în această carte – tradusă în 2022 la noi, la editura Litera (tot mai buni și pe zona aceasta – o cărților de istorie: colecția ”Kronica” merită o atenie aparte!) de Antoaneta Olteanu.

d.Kenyon spune că, pentru a scrie această carte, a avut nevoie de nu mai puțin de 27 de ani: de cercetare – adesea la firul ierbii -, de interiorizare, de documentare (de arhivă, din dialog direct), de filtrare, de înțelegere. A meritat o asemenea investiție de timp: pentru că (i-)a ieșit una dintre cele mai capitvante istorii ale României scrise vreodată.

e.Picant: cea mai mare parte a cărții a fost scrisă în faimoasa London Library – ”chiar în sălile în care Bram Stoker a făcut cercetări și a scris Dracula, sperând ca spiritul lui să mă inspire cumva să ajung la un nivel mai înalt de scriere”.

f.La fel: picant – dar și bine calculat, căci Paul Kenyon e un profesionist al story-telling-ului! -, cartea de istoria a României (scrisă, în primul rând, să nu uităm: pentru un public occidental) se deschide, fastuos, cu o suită de relatări care îl au în centru pe Vlad Țepeș.

g.Să deschizi o carte de istorie cu povestea celui despre care s-a spus, de atâtea ori, că a inspirat-o pe cele despre Dracula ar fi doar o opțiune faci dacă narațiunea ar fi monocordă. Nu e cazul cu ceea ce face  Paul Kenyon – și la deschidere, și pe tot parcusul istoriei pe care ne-o propune odată cu cartea sa. Strategia sa de discurs e una foarte inteligentă.

h.Pe de o parte, e evidentă plăcerea de a spune povestea senzațională – registru mitologic și fantastic de-a dreptul – despre Dracula și despre ”cioturile” de realitate care au alimentat una dintre cele ,mai cunoscute narațiuni horror ale modernității.

i.Pe de altă parte, e la fel de evidentă plăcerea lui Paul Kenyon de a demonta, cu tact, subtilitate, în fond cu un amplu apel la o rațiune critică aceată poveste cu vampiri, penumbră, întuneric, moarte și viață (de) dincolo de moarte.

î.Un exemplu numai: Vlad – tatăl celui care  va deveni Vlad Țepeș – și Alexandru sunt parte dintr-un clan care se luptă, pe viață și pe moarte (la propriu), pentru supremație la tronul Țării Românești. Vlad și Alexandru sunt, de altfel, rivali. Vlad – nu Vlad Țepeș, ci tatăl acestuia – ajunge, într-un moment de răscruce, la Nurenberg, capitala neoficială de la acea vreme a Imperiului Roman de Apus. E primit de împăratului Sigismund și, în semn de prețuire, primește un colier de aur a cărui imagine, fin gravată, e cea a unui dragon. Fapte!

j.Tot fapte: ”Vlad a fost rugat să jure că va proteja creștinismul de toate forțele invadatoare. Mai cu seamă, că va lupta până la moarte împotriva armatelor islamice ale turcilor otomani”.

k.Evidență – fapt: jurământul pe care Vlad este invitat să îl facă – și îl face – e ”parola” pentru a intra în Ordinul Dragonului, o societate cavalerească secretă cu 24 de membri – numai 24! – din, de regulă, cele mai proeminente familii regale din Europa. Henric al V-lea a fost membru al Ordinului Dragonului, la un moment dat.

l.Mit & trecerea în mit: ”când s-a întors acasă de la Nurenberg, nu s-a putut abține să nu le spună curtenilor despre ritualurile exotice ale ordinului secret. De atunci i s-a spus Vlad Dragonul, tradus în româna veche prin ”Dracul”. Astfel, a devenit Vlad Dracul, un termen de mare onoare. Dar cuvântul are și un sens secund, anume ”diavol”. Vlad a transmis titlul său de onoare, moment în care a fost transformat în diminutiv, prin adăugarea unui ”a”, astfel băiatul fiind cunoscut ca Dracula”.

m.Elementar, nu? Da – cu condiția ca memoria istorică și curiozitatea bine orientată, inclusiv într-o direcție etimologică să fie bine activate.

n.Bonus: ”coroana mitologică” a lui Vlad Țepeș este doar o secvență din modul în care Paul Kenyon înțelege prezența acestui personaj aparte – important și pentru istoria românilor, dar – nu mai puțin – și pentru imaginarul istoriografic românesc.

o.Pe de o parte: Vlad Țepeș – Vlad ”Dracula” – e un personaj istoric complex, cu o prestație politică (inclusiv în sensul negocierii, a construcției și a întreținerii alianțelor) remarcabilă în epocă și, nu mai puțin, înzestrat cu o viziune și o inteligență militare care l-au făcut realmente de temut la vremea sa.

p.Pe de altă parte: istoriile despre istoria lui Vlad Țepeș – forța modelului (real sau dorit) – se revarsă până către contemporaneitate. Vlad-Țepeș e un mit politic esențial pentru modernitatea istorică românească și a te apropia, din mai multe unghiu, așa cum o face Paul Kenyon, de povestea sa complexă înseamnă a avea acces la un instrument privilegiat de cunoaștere. Încă o dată: nu e întâmplătoare, ci foarte folositoare, această ”intrare” pe care și-o asigură Paul Kenyon în cartea sa de istorie a României.

q.O carte care, a propos și de Dracula, și de Vlad-Țepeș, și de rătăcire istorice cât se poate de reale, se cheamă, să ne reamintim, ”Copiii nopții”.

r.Încă un ”zoom” asupra unei secvențe de discurs aparent secundară sau chiar marginală. Paul Kenyon vorbește, în mai mutlte secvențe, despre familia sa lărgită românească; o face nu numai la secțiunea de mulțumiri pentru cei care l-au îndrumat prin ”sinergia faptelor” și a miturilor de ordin istoric/istoriografic specific românești, ci și – repet: nu o singură dată! – chiar în lucrarea propriu-zisă.

s.În alte cuvinte: atât soacra, cât și socrul său (amândoi, români, cum spuneam și la început), dar și părinți ai celor doi, sunt, explicit, personaje cu rol istoric care sunt evocate în ”Copiii nopții”. Îi vom regăsi dincoace și dincolo de Prut, în interbelic și mai apoi, în comunism. Kenyon scrie, de fapt, alegând foarte inspirat ce anume, despre rudele apropiate ale soției sale într-un fel foarte inteligent și neobișnuit pentru ceea ce înseamnă discursul istoric: scrie despre acestea – ca oamenii ai istoriei mici care e parte – modela(n)tă- din Istoria Mare.

ș.În altă ordine de idei, această istorie a României – una dintre multe posibile, desigur – nu e una care să caute să șochere, care să vâneze senzaționalul, deși e plină de referințe de mare tensiune. Pe de o parte, e o istorie scrisă ”de la distanță” – e o privire de la distanță. Exercițiul distanței – făcută cu bună credință – e unul foarte prețios. Și acest exercițiu e chiar prețios.

t.Pe de altă parte, prin destinul său personal, prin alianțele familiale pe care autorul cărții le-a făcut, e și o carte emaptică.

ț. În toamna anului trecut, am avut privilegiul și bucuria să bem o cafea împreună. A propos de empatie, între altele, mi-a spus așa: ”m-a făcut să devin parțial defensiv, să iau apărarea românilor și să sap mai mult în istoria românilor pentru a descoperi  sufletul, esența României care merge mult înainte de perioada comunistă.”

u.Tot atunci, mi-a detaliat la ce anume se referă titlul cărții – inspirația i-a venit de la Bram Stoker, e vorba lupii care îl protejează pe Dracula. ”Dar în România cred că este succesiunea de liderii corupți și totalitari pe care i-ați avut”.

v.Mai limpede: ”I-aș numi astfel pe aproape toți conducătorii politici ai României: în afară de Regina Mari; titlul are în vedere lideri ca Antonescu, Codreanu, și Ceaușescu, Gheroghiu Dej, Ana Pauker, acești oameni care „au condus” – între ghilimele fie spus – România.”

w.Să mai spunem neapărat I: Paul Kenyon este realmente un foarte bun portretist. Cu mână de prozator de top, ne oferă, adesea în doar câteva fraze, portrete memorabile ale unora dintre marile staruri ale istoriei noastre, mai ales alea istorie politice românești.

Să mai spunem neapărat II: partea leului în decupajul istoric pe ni-l propune (pe o lucrare de 440 de pagini) e, previzibil, istoria modernă a României. Un accent deosebit și o fracție semnificativă în economie întregului volum e în raport cu istoria teribilă a comunismului românesc – e o istorie, să adăugăm imediat, pe care autorul britanic nu o încarcă deloc cu fard.

x.Să mai spunem neapărat III: Paul Kenyon este un strălucit cunoscător și comunicator de contexte pentru diversele momente istorie pe care le-a selecționat pentru istoria sa. Acest fapt: o foarte bună stăpânire (i.e.: înțelegere!) a contextului – contextelor e și mai adecvat spus – în care se întâmplă marile momente istorice e un mare atuu pentru această carte.

y.Nu avem totul în această carte – obiectiv, de altfel, de neatins pentru orice fel de istorie, indiferent cât de mare și de densă ar fi ea. Dar avem foarte mult(e) și spuse/scrise într-un mare fel. Avem, pe de o parte, multe motive de bucurie la lectură, odată cu ”Copiii nopții”. Multe, de asemenea, motive de îngrijorare și reflecție.

z.Cartea e, în fine, spectacolul de rang înalt, un spectacol onest și încântător, al unei minți iscoditoare și extraordinar de inteligente. Adaug – și nu din complezență: ”Copiii nopții” reprezintă e un eveniment editorial. În orice caz: e o remarcabilă și foarte atașantă lucrare de gen!