Oricine a citit acea perlă din coroana memorialisticii românești care este Eterna întoarcere, adică Ofrandele Corneliei Pillat, a rămas captivat întâi de toate de personajul fabulos, aproape marquezian, Gheorghe Ene Filipescu, tatăl autoarei, orfanul plecat din Oltenița natală, ajuns ucenic cizmar la București, apoi proprietar al unui magazin de încălțăminte de lux în pasajul Jean Villacrosse din Calea Victoriei, premiat la Barcelona în 1929 și ales starostele breslei pe țară, membru respectabil în mișcarea social-democrației noastre de rit vechi.
Ei bine, acum se vede că fiica reușise „doar” pregătirea pânzei. Desăvârșirea tabloului și mai ales înrămarea lui potrivită i-au revenit nepoatei Monica Pillat, întrupare palimpsest a fermecătoarelor împletiri dintre familiile Pillat și Brătianu. După ce a etalat comoara epistolară adunată de Dinu, Pia și Cornelia, Monica Pillat reușește acum scenariul magnetizant al unei redutabile docudrame.
Frumoasa ispravă a Monicăi Pillat e o monografie biografică și o reconstituire de destin personal, dar în același timp frizează istoria socială și restituie cadrele și atmosfera boieriei meșteșugărești de odinioară, adevărată articulație între marea și mica burghezie, ne amintește puterea breslelor medieval-rinascimentale, adesea echivalente masoneriilor.
Dezvãluit în toatã complexitatea personalitãţii sale, Gheorghe Ene Filipescu, fostul ucenic ajuns președintele Sindicatului Profesional al Meseriașilor Cizmari din România și membru în Parlament, le cita confraților comeseni, cum nu se poate mai natural, din Platon și Epictet.
Scenariul există. Convinge, impresionează și încântă.
Dan C. Mihăilescu
Copil analfabet, sosit desculţ în Bucureşti şi muncind ca ucenic de cizmar, a învăţat carte singur şi a ajuns autodidact. A intrat în Partidul Socialist, participând la activitatea din ţară şi din străinătate. Cu timpul şi-a făcut în Bucureşti un atelier de încălţăminte de lux, cu magazin de desfacere, şi câştiga bine… Pleda pentru libertate, dar era autocrat. Citise Biblia, dar nu credea în Dumnezeu. Îşi făcuse o cultură naţionalist-marxistă, dar cunoştea şi pe clasicii greci. Personalitatea lui îmbina generozitatea cu autoritatea şi reuşea să se facă iubit prin nobleţea intenţiilor sale. Când socialiştii s-au scindat, el a rămas între puri. A intrat în temniţă şi dădea lecţii de socialism şi deţinuţilor, şi autorităţilor. … Iubea viaţa şi n-a vrut să accepte moartea nici până în ultima zi. Dar, în ultima oră a vieţii, sufletul său s-a deschis cerului şi a cerut să i se facă o rugăciune. Aşa a sfârşit un bătrân socialist.
Ioan Ianolide
Oamenii cu adevărat mari şi superiori nu sunt aceia care îşi întemeiază forţa pe pădurea milioanelor de baionete după care nu vine decât distrugerea! Oamenii superiori ai Neamului nostru să aprindă făcliile învierii ca, la această făclie de iubire, întunericul plin de primejdii să dispară şi să nu fie nevoit omul să-şi recaute locuinţa străbunilor săi prin caverne spre a scăpa de grozăviile civilizaţiei.
Cum în Antichitatea greacă înţelepţii au lăsat urile la o parte şi au salvat patrimoniul patriei, aşa oamenii superiori astăzi sunt chemaţi să se ridice pe cele mai înalte culmi spre a întinde o mână hotărâtoare şi demnă modestiei şi înţelepciunii, pentru a crea o lume nouă de dreptate şi frăţie.
(fragment din Un glas din popor cãtre oamenii superiori de Gheorghe Ene Filipescu)
