Punctul 3.

Din   justificatul  triptic contra covid am putut constata în trecute ocazii atât faptul că distanțarea socială nu va dispărea niciodată fie și pentru că nu posedăm cu toții  averi asemănătoare, trebuind să ne limităm la distanțarea fizică,  cât  și că purtarea măștii ne poate transforma în personaje anonime dar ușor de demascat. 

Al treilea punct, căci tripticul obligă, îl reprezintă îndemnul „spălați-vă pe mâini” care, în principiu, nu ar trebui să fie o problemă pentru un popor civilizat. Apar însă o serie de aspecte bizare  pornind de la  lichidul utilizat; aflăm din sursă directă că  într-o așezare rurală montană locuitorii se spală pe mâini cu palincă friptă de…  trei ori (n-are nimic cu treimea) spre a avea către 70 de grade ceea ce îi asigură fiabilitatea ca dezinfectant general, inconfundabil și imbatabil. 

Evident că și a spăla (experlavare) și mână (manus) sunt din latină, poate iarăși de aici și opulența verbală a spălatului în română.

Înainte de toate să lămurim chiar și în treacăt problema celui mai citat spălat pe mâini din istoria ultimelor aproape două milenii: cel al lui Pontius Pilatus. În Evanghelia după  Matei este pomenit episodul conform căruia (27, 19-24),  după ce s-a asigurat de nevinovăția lui Iisus pe care a și declarat-o, Pilatus, de față cu toți s-a spălat pe mâini.  În Evanghelia după Ioan se arată clar că, după discuția cu Iisus, constatând că Acesta nu se încadrează în crimen lesae maiestatis, spunând explicit că nu se consideră împărat, rege pământean,  Pontius, neprimind nici un răspuns la întrebarea Quid est veritas?, ce este adevărul? iese afară și le spune celor adunați: „eu nu-i găsesc nici o pricină”; adică El era nevinovat din perspectiva dreptului roman, căci lucrurile astfel trebuie privite și nu cum credem noi azi, cel puțin voit eronat. Ceea ce a urmat e o altă poveste, inevitabilă căci altfel nu s-ar fi împlinit cuvântul Tatălui. Spălatul pe mâini al lui Pontius Pilatus nu are nimic cu lașitatea, cu refuzul asumării răspunderii, ci dimpotrivă este un gest ritual juridic specific funcționarului de Stat roman care,  prin aceasta, constatând nevinovăția unui inculpat, se dezice de eventualele mizerii ce pot urma. Adică, în termenii indubitabili ai dreptului roman, el se desesizează.  Dacă adăugăm că gestul cu valoare rituală îl aflăm și în Vechiul Testament (Deuteronom, Psalmi), atunci nu putem califica interpretarea  ulterioară decât ca una dintre primele   izbucniri antiromane și antisemite ale creștinilor. Vor urma nenumărate altele.

Cum lucrurile se leagă între ele, pentru a asigura o circulație sănătoasă a banilor dintr-o mână în alta (nu toți au card), transmisiunea  virală, microbiană și bacteriană  neiertând pe nimeni, ar fi oportun pentru unii să-și spele banii, conform eficientei spălări a banilor, cu și prin mijloace specifice verificate în timp. Dacă reușita nu e întotdeauna cea scontată, se recomandă spălarea putinei; aceasta însă tot după o igienizare corectă  spre a nu lăsa urme olfactive care trădează. 

Cele de mai sus nu pot să nu ne conducă spre ideea spălării păcatelor (peccatum lavare îndeamnă fariseic Tertulian, căci avea și el destule), inventată de creștini. Desigur că exceptând crima, violul și pedofilia care necesită execuție civilă adică diminutio capitis, celelalte, inclusiv raptul, sunt relative, fie și pentru că, după cum unii nu cred în „noul virus”, alții nu cred în păcate; apoi, în cazul celor lavabile nu se specifică niciunde dacă pe lângă detergenți uzuali recomandați sau impuși, se acceptă și înălbitori sau dacă ulterior se aprobă și limpezirea finală? De subliniat că adesea spălarea păcatelor e ca o spălare a creierului, iar până la aceasta putem vorbi (ca la meteo) despre spălarea pe cap conform îndemnului „spală-te pe cap cu el (ea)”; în absența efectului wow, e clar că nu este vorba de un șampon de ultimă generație ci de o nereușită interumană. În acest context să amintim și spălatul rufelor în familie deși uman e să ne gândim că și spălătoriile trebuie să trăiască din ceva. 

  Cu toate acestea nu putem omite că spălarea cea mai umană, a sufletului, ne vine tot de la romani: mala vino lavere, îndeamnă înțeleptul Horatius, adică spală-ți cu vin necazurile, mai românește  spus îneacă-ți necazurile în vin. 

Dar, până atunci, înainte de toate,  spălați-vă pe mâini!!!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *