Ceea ce știm despre creier
se află în creier
spun doctorii
dar ceea ce știm despre inimă
și deopotrivă
ceea ce nu știm despre inimă
nu stau în inimă
vine o vreme cînd a înțelege
înseamnă
a iubi și a ascunde
“sîntem și ceea ce am pierdut”
transplantul de purpură
argintul din vechile fotografii
răzuit ca să ținem minte
“ceea ce știm despre inimă
moare odată cu inima”
ceea ce nu știm alimentează religii
decapitează regi tineri
șubrezește imperii
viața mea e drumul de la rană la cicatrice
zice soldatul
botezat cu apă și cu îndoieli
numele meu îl vor da unei stele
cu filamentul tremurător
numele meu îl vor da
unei săbii de pe o stradă luminată
Vom stinge flacăra mereu
cu tot ce știm despre flacără
de mii de ani așteptăm zeii la cină
și plîngem în locul lor
de mii de ani ceea ce nu știm
înflorește pe dealuri
și pîlpîie în vechile fotografii
lumina e un vers care a reușit
