(video) Alături de Melania Cincea

”Sunt ani de zile de când scriu pe teme politice sau adiacente – corupție adesea instituţionalizată, derapaje antidemocratice, abuzuri de putere ori impostură endemică. În acest peisaj, interviurile cu oameni de cultură – indiferent de forma ei –, cu oameni care, prin opera lor și prin conferințele pe care le susțin, deschid orizonturi, schimbă în bine mentalități şi modelează înspre mai frumos conștiințe, reprezintă o evadare din rutina profesională. Sunt ca o gură de aer proaspăt într‑un mediu uneori apăsător, chiar sufocant, şi pentru jurnalist, şi pentru public. Am avut şansa de a întâlni astfel de oameni şi de a‑i intervieva.

Îi veţi regăsi în paginile acestui volum pe Adriana Babeți, Teodor Baconschi, Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Mircea Mihăieș, Ioana Nicolaie, Tatiana Niculescu, Radu Paraschivescu, Horia‑Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Ioan Stanomir și Thierry Wolton.

Unele interviuri sunt calde, luminoase sau stârnesc nostalgii. Altele sunt de un umor tonic și un sarcasm coroziv. Mai sunt unele care pun cititorul, la modul cel mai serios și pentru zile întregi, pe gânduri, deschizându‑i fronturi de meditație la mari sau grave teme ale lumii.“

— MELANIA CINCEA

MELANIA CINCEA este licențiată în jurnalism. Face parte, din 1995, din redacția ziarului timișorean Timpolis și este fondatoarea site‑ului www.putereaacincea.ro. În 2018 a publicat Frăția penal‑academică. Cercetarea ştiinţifică din penitenciarele României. O investigație jurnalistică (Editura Humanitas) și Compoziţii pe dictafon (Editura Universităţii de Vest din Timişoara).

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *