Orice poveste despre cei de demult ȋncepe pe peronul umei gări ȋndepărtate: armonia ei desuetă este cerul care se arcuieşte peste destinele croite din materia diafană a nostalgiei. Căci orice istorie care se ȋntoarce spre sine, ca un şarpe ce se auto- devoră, tainic, revine pe acest prag al despărţirilor, […]
De demult, atât de demult, din pragul de septembrie privirea se îndrepta spre vacanţele ce se topeau în amintire, ca nişte instantanee pierdute în albumul de fotografii al destinelor îndrăgostite. Căci septembrie, cel care deschide porţile toamnei, este puntea spre care ne îndreptăm, nostalgic, spre a ne putea pierde în […]
A existat în viaţa lui Radu Petrescu un dramatic contratimp în raport cu epoca sa. Anii carierei sale sale au fost marcaţi, în pofida relaxării ideologice căreia îi datorează şi cariera sa literară, de un sentiment al zădărniciei. Acolo unde contemporanii săi etalau măreţia premiilor şi popularitatea de best-seller a […]
Visul este singura poartă pe care, intrând, putem zări ceva din majestatea unui tărâm care ne este interzis în starea de trezie şi de viaţă. Visul este singura poartă pe care, intrând, putem întrevedea acea lumină pe care o vom zări, o dată ce moartea ne va acorda liniştea din […]
Literatura este camera funerară a nostalgiei: privirea care urcă spre desenul de nori al nopţii este educată de dorul trasând, în limpezimea vizonară a cerului, o hartă a melancoliei. Literatura este camera funerară a nostalgiei: cei care nu mai sunt devin, prin jocul de pauze şi de fraze, creaturile blânde […]
August este cea dintâi pagină a toamnei: din ce în ce mai departe de suflul dionisiac al verii, simţim în piepturi aerul dimineţilor de nostalgie, căci pânzele lui septembrie se umflă, treptat, sub atingerea timpului ce ni se scurge printre mâini, ca un nisip diafan al destinului. August este cea […]
Literatura se naşte în spaţiul de cuvinte şi de pauze al singurătăţii: ea nu poate aspira la vocaţia pedagogică a îndrumării morale, după cum nu poate dărui certitudinile spre care se aleargă cei prinşi în infernul de zile interşanjabile. Delicată şi tragică, ea se iveşte din materia de imprecizie a […]
În cele din urmă fiecare frază a literaturii se înscrie în zarea de imprecizie a morţii: cuvintele care se aştern pe ecranele tremurătoare sunt semnele ce se pierd în acest spaţiu de pauze şi de şoapte al absenţei despre care putem doar scrie, ca despre o presimţire a trecerii. Căci […]
Trecerea Atlanticului înseamnă, pemtru Nabokov, nu doar despărţirea de Europa, ci şi sfârşitul unei vieţi: autorul care scrie în limba rusă devine, o dată cu noua sa existenţă, profesorul rătăcitor şi mai apoi iconoclastul părinte al “ Lolitei”. Ceea ce rămâne în urmă este un prim Nabokov, a cărui încercare […]
Nostalgia este cel din urmă cer pe care îl poate zări literatura: dincolo de cuvintele şi de pauzele textului se află doar acest orizont pe care îl putem numi destin. Iar drumul spre destin este însăşi cărarea nostalgiei, de vreme ce, în cele din urmă, ne este dat să ajungem […]
