Suicidul…

foarte pe scurt, deși s-ar putea să fie cu implicații  naționale… Terminologic suntem evident tot în latină (suicidium, sui caedere, a se ucide pe sine) dar nu asta e problema. Analistul politic, chiar politologul, Ion Neculce, mergând la surse și nu pe, realizează în serialul său O samă de cuvinte o analiză din care putem deduce fără  dubiu și fără ecran de ce suntem azi în situația în care… suntem. Distinsul analist politic  pornește de la necesitatea existenței unui lider care, mai ales în momente de criză, trebuie trezit la realitate: „Ștefan vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni au mărsu să între în Cetatea Neamțului. Și fiind mumă-sa în cetate, nu l-au lăsat să între și i-au dzis că pasirea în cuibul său nu piere. Ce să să ducă în sus, să strângă oaste, că izbânda va fi a lui. Și așa, pe cuvântu mâne-sa s-au dus în sus și au strâns oaste”. Ordinul nu era nici de la Moscova, nici de la sediul verzei. Deci cu demnitatea stăm prost azi, ar scrie boierul. 

Dacă altfel nu se poate până la urmă, e bine să vedem cui ne supunem, adică nu oricui: „slugi trebuie să se afle, să slujească stăpânului, dar stăpânul să miluiască pe slugă așe”. Nu prea observăm actualmente nici milă, nici miluire, ci doar slujire.  Dacă inevitabil închinarea trebuie săvârșită, ea să fie către cel mai puternic și nu către mediocri, după cum l-a sfătuit muribundul Ștefan vodă pe fiul său Bogdan  „să închine țara la turci, iar nu la alte neamuri, căci neamul turcilor sunt mai înțălepți și mai puternici…”. 

Dar pentru o închinare onorabilă, e nevoie de intermediari inteligenți,  de diplomați, capitol la care e clar nu numai că stăm foarte prost în ultima vreme dar, pare-se nici atunci nu eram mai inteligenți. Cu umor, politologul Neculce relatează trimiterea lui Tăutu logofătul la turci, ca sol pentru recunoașterea închinării țării. Domnul ambasador sau ce o fi fost, ministru de externe, era atât de prost încât probabil nu prea știa unde e, astfel că, servit cu „cahfe nu știe cum o va be. Și au început a închina „Să trăiască împăratul și vizirul”. Nu era vin sau tărie ci cafea pe care „au sorbit felegeanul, ca altă băutură”. 

Evident, când ești mic trebuie să fii măcar șmecher, sugerează boierul nostru, precum Petru vodă la Poartă, să ai stomac să fii înjosit. Un jilț, să-i zicem tron, chiar și al Moldovei merită : „l-au scos la câmpu, și l-au culcat la pământ, învălit  într-un harariu și l-au sărit împăratu de trei ori cu calu. Deci l-au îmbrăcat cu caftan, să fie iarăși domnu în Moldova”. 

Ar mai fi de amintit  cu voia analistului politic Neculce,  de Vasilie vodă care respectă ordinul dat de la Stambul dar reține din pungi și pentru Țară, adică pentru el. Și ajungem astfel, cu mulțumirile cuvenite distinsului politolog, la actualitatea românească, aflând de curând că în consecința unei slugarnice  promisiuni de acum câțiva ani, până la finalul anului vom închide toate minele de cărbune și nici hidrocentrale nu mai înălțăm. Spiritul de penibilă supușenie nu e nou: biroul politic de odinioară, al comitetului central, în urma unei profunde analize a constatat că treburile merg atât de prost pe toate planurile încât singura soluție rămâne exterminarea populației. S-au organizat adunări ale oamenilor muncii în cadrul cărora li s-a explicat: „trebuie să ne spânzurăm. Are cineva vreo neclaritate?”. Un cetățean a ridicat mâna interogativ: „Funia o aducem de acasă sau o dă sindicatul???” 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *