???

Finalul verdienei Aida constă dintr-un singur cuvânt repetat: Pace… Pace… Pace. Este un gest frumos din partea nefericitei Amneris. Trebuie subliniat însă că este pacea de dincolo de mormânt, din lumea presupusă „cealaltă”, deci cu nimic utilă zonei supra pământene. E impresionant, dar atât. 

Ca să înțelegem totuși ce ar trebui să fie pacea (am mai discutat odinioară despre PAX în alt context)  să urmărim câteva aserțiuni clasice convingătoare. 

Cicero: „Dacă dorești pace, potolește-ți limba care vorbește prea mult”.

„Dacă vrei să viețuiești în pace evită cearta, procesele, rivalitatea și insultele”. (doar că nu se potrivesc cu marele orator politic… a pierit pe limba lui).

Tot Tullius: „pace pentru întregul glob pământesc”, adică … Pax Romana.

Absolut contemporan nouă Osculum pacis, „sărutul de pace între conducătorii de state”, mai ales europene, un sărut al parșiveniei, al perversității indiferent de sex sau partid. 

„Tratatele trebuie să fie respectate”; bănuim că în primul rând de învinși…

Titus Livius, bun cunoscător  al  substratului politic, crede că e suficient „să arătați doar intenția de război și veți avea pace”. Depinde însă cine e în spatele celui amenințat cu… pacea.

Vergilius, adevărat om al păcii crede că „în război nu există nici o salvare”. 

Dar cel care caracterizează cel mai bine liderii belicoși, dornici și declanșatori de războaie, este înțeleptul Tacitus: „după ce că pustiesc totul, spun că aceasta-i pace! ”.

Concluzia este că războiul, parafrazându-l pe Horatius, e de un singur tip prin aceea că se moare, ca o consecință a faptului că toată scrânteala conducătoare pe capul alegătorilor cade. Tocmai de aceea „Mamele urăsc războaiele”, scrie același poet. Nu specifică dacă și mămicile conducătorilor care în fapt nu mor.

În contextul celor arătate până aici, e evident că ni se pregătește ceva dar nu oricum, nu de durată. Recent, cu grijă parentală cultivatorii verzei de la Bruxelles ne sfătuiesc să avem pregătită o rezervă de diverse pentru 72 de ore, mai scurt pe trei zile. Printre  cele necesare sunt la urmă rezervele pentru situații „de criză”. Nu se specifică dacă de rinichi, de digestie, de nervi sau mai curând de … pace. 

Vărzarii Europei s-au întâlnit foarte recent din nou, pupându-se (facial) în capitala lui Emmanuel (…Bonaparte), însă rezultatul, nefiind clar în ciuda „bunăvoinței” declarate, nu putem să nu ne întrebăm dacă deciziile luate vor face să rezistăm trei zile de „criză” după  care va fi pace, sau vreo supraviețuitoare bruxelleză ne va cânta „pace… pace… pace”.     

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *