Fantome, stafii…

Manifestul Partidului Comunist apărut în primă variantă la Londra, începe cu o formulare incitantă, probând chiar posibilul talent literar al ulterior clasicizaților autori, ideologic însă: „O stafie umblă prin Europa”.  Merită amintită în aceeași direcție aserțiunea lui Lenin „Imperiul habsburgic s-a prăbușit în ritm de vals”.  Sună frumos și veridic…

Puterea inspiratoare a formulei clasicilor o regăsim la un contemporan de-al nostru – și nu e o eroare nicidecum – după care „O stafie bântuie prin Europa”, însă nu cea din secolul XIX, ci una numită liberalism.  

Pentru a nu fi suspectat cumva de plagiat, specific dintru început că stafia la care voi face referire este una duală, adică un cuplu monstruos format din media și justiție cu bântuire specific europeană bine ancorată în spațiul carpato- danubiano-pontic. Acest cuplu  are coordonatele unei monstruoase coaliții cu un scop destul de evident. 

O serie de evenimente europene, deci și de la noi, relevă cum este justiția. Într-o țară scandinavă un tânăr a împușcat mortal peste 70 (șapte zeci) de … tineri, cu câțiva ani în urmă. Drepturile omului fiind însă mai presus de … oameni, criminalul urmează să fie eliberat nu peste mult timp. Despre criminalul mioritic cu 12 (doisprezece) victime, condamnat pe viață dar eliberat, am scris la momentul recompensării lui.  Ceea ce surprinde însă e faptul că nici un jurist – mă refer eminamente la procurori și judecători – nu răspunde în fața nimănui, nu „ar fi” vinovat pentru deciziile luate, nu e victima nici unei fărădelegi, nu au urmași drogați sau fete violate, deci viețuiesc parcă în altă lume dar „aplică” în cea prezentă.

Deciziile juridice sporesc în ticăloșie prin felul în care sunt prezentate de mijloacele media, indiferent de cauza respectivă. Scopul este provocarea senzaționalului, rezultând, nu o dată, o crasă stupiditate mediatică. O anumită isterizare a mediaticilor, accentuează prezentarea menită să ne afecteze emoțional deși efectul e defectarea noastră dacă îi luăm în serios, nefiind însă cazul să ajungem ca ei. „Ar fi” devine certitudine când „vrem noi”. 

Marea problemă este însă alta, iar în acest caz apare o diferență între componenții cuplului media-justiție:  cu totul jenant până la supărător e faptul că mediaticii se pricep la toate precum revoluții activiști de partid, astfel că „vorbim” despre violatori, legume de sezon, delapidatori, pregătirea murăturilor (mereu mai scumpe), criminali, ploi… apocaliptice, gunoaie abandonate, instituțiile de Stat care sunt toate terestre, adică la pământ (școala, poliția, sănătatea, mai puțin televiziunea că oricum corb la corb nu scoate ochii)) et multa caetera… Parcă nici nu ar fi atât de supărător totuși că mediaticii suferă de sindromul renascentist al doctoratului în toate științele… și alte câteva pe deasupra, dacă am ști ce pregătire au… măcar unii, sau dacă au (?). 

Un recent eveniment implicând sistemul de sănătate autohton, din Capitală, a evidențiat ticăloșia maleficului cuplu fantomatic. Acuzații dintre cele mai grave aduse de persoane care nu au vreo pregătire medicală. Juriști dubioși, mediatice isterice proferând sintagme cel puțin jignitoare excelând prin „doamna cu coasa”. Și totuși preferabil decât „cu prostia”. Întrebarea simplă e de unde au juriștii cunoștințe medicale??? Conform principiului dreptului roman, până  la probarea definitivă și irefutabilă „medicului nu trebuie să i se impute posibilitatea  morții”.  Totuși, spre deosebire de mediatici, juriștii pot prezenta o diplomă de absolvire (?)  a specialității în care activează. Tot mai multe voci, le-aș zice voces vanae,  (voci fără credință – a nu se înțelege religioasă), propun eliminarea studiului limbii latine de la Drept, urmată probabil de eliminarea studiului dreptului roman.  Ar fi o soluție pentru a se ajunge la omnisciența mediatică și implicit la unicizarea cuplului în  stafie…  sau fantomă. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *