(Hai la… ) Vot

Cu necesară și plină de conștiință  responsabilitate civică  iată-ne pășind în anul electoral anunțat deja de ceva vreme până la isterizată insistență politic mediatică; excitația viitorilor actanți, a celor care se speră astfel, se justifică prin iminenta varietate electorală, din cătun în capitală și până în UE. 

Deja clasica interogație, indiferent că e vorba de cetățeanul turmentat sau de cel perfect lucid, „eu cu cine (să mai) votez?”  nu e doar consecința unei campanii pluripartinice, putând fi pusă și pe seama unei naivități electorale, vizibilă  însă și la alții după cum ne-au demonstrat deja unii mai „selecți”… De fapt, judecând obiectiv, comentariile post electorale denigratoare la adresa învingătorilor nu sunt altceva decât expresia absenței spiritului democratic al clicii perdante și a analiștilor stipendiați de ea; buni sau răi, aleșii reprezintă voința unei majorități în comparație cu minoritatea bosumflată. Până la urmă disprețul față de învingători, indiferent care sunt ei, e disprețul față de cei care i-au votat. Cum avertizau cei vechi: „comandantul trebuie să fie pregătit și pentru victorie, dar și pentru înfrângere”. 

Pentru a pricepe mai bine ce ne (re)așteaptă  ne  întoarcem – nici nu se putea altfel – la latină, regretabil însă la o anume pervertire a ei, adică o întoarcere pe dos, prin francezul vote. 

Substantivul latinesc votum înseamnă făgăduială făcută zeilor, ofrandă, rugăminte adresată zeilor. De la origine până azi termenul s-a polarizat în asemenea măsură încât votul, chiar dacă presupune o dorință, o rugăminte de mai bine, nu mai are destinație sacră, ci jenant terestră dacă îi privim – vorba Poetului – cu un ochi rece, pe homunculii eligibili din contemporaneitatea noastră europeană și nu numai. Dar, chiar dacă nu mai avem zei, votul rămâne expresia din urnă a lui Vox populi. 

Că votul contemporan (nu doar la noi!) este și o ofrandă adusă maliției  politice, nu ar fi mare lucru, dacă am învăța ceva din asta sau din votum roman, adică urmând sănătosul principiu  do ut des (îți dau ca să îmi dai); zeul Mercur,  era „votat”, primea votum (ofranda) în două etape: jumătate la început, iar restul după împlinirea rugăminții „votantului”. 

Dacă zeii suportau așa ceva, de ce nu am încerca  și cu semenii noștri? Păcat că nu putem vota pe jumătate… dar nu de mântuială. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *