Gloria… cui?

adică în traducerea parafrazei la cele ce urmează, Glorie!… cui?, în folosul cui?  Datul cu părerea a dezvoltat și o variantă rezonabilă în privința conflictului actual, anume că actantul atacat, agresat, trebuie să învingă dar agresorul nu trebuie să fie înfrânt. Nu e nici un paradox în toată formularea și iată de ce.

Istoria ne informează – ne place sau nu,  e irelevant – că o mare putere nu poate fi învinsă finalmente; de la romani încoace. 

Titus Livius în nemuritoarea sa Historia Romana (V, 48) ne relatează cu exactitate mecanismul gloriei romane sintetizate în două cuvinte. După ce au rezistat șapte luni în 390 a. Chr. la asaltul galilor asupra Romei, regretabil dar romanii au fost nevoiți să capituleze; erau doar o mare putere în devenire, după cum o vor demonstra evenimentele viitoare. Brennus, lacom ca toți liderii barbari, le-a cerut romanilor o cantitate imensă de aur – crede-se că o mie de talanți – în schimbul retragerii de pe Tibru. Tribunul Sulpicius, după ce a adunat cantitatea pretinsă de barbar (nu știm în fapt nici cum îl chema, bren în graiul barbar însemnând conducător)  constata că galii utilizau greutăți  false; la reproșul romanilor, Brennus și-a aruncat spada în balanță rostind cu emfaza măruntului care se crede victorios pe veci Vae victis! Vai de cei învinși! Pe moment, am fi tentați să adăugăm pe bună dreptate. 

Evident că în final Vae va deveni… vaiet  pentru galii care dacă nu intrau în Imperiu probabil că nu ar mai fi existat. Ca mulți alții. 

Conștienți de cine sunt, de puterea lor, de faptul că și o înfrângere temporară înseamnă luptă, romanii au creat sintagma Gloria victis! Glorie celor învinși!; este exprimarea conștiinței puterii care chiar înfrântă inițial după o luptă crâncenă, iese învingătoare. Ca atare rezultatul  se împarte la un moment dat între Vai și Glorie. 

Desigur ar fi probabil benefic pentru echilibru ca actualul conflict să dea un atacat glorios și un atacator neînfrânt, deci tot glorios dar asta depinde și de  cum înțelege fiecare termenul în discuție, căci iarăși latina ne face prevăzători. Gloria romanilor poate însemna în primul rând glorie, bun nume, faimă, dorință de glorie, ambiție, dar și barbare vorbe lăudăroase, lăudăroșenie, fanfaronadă. Dincolo însă de înțelesuri, până la glorie se moare cu cinism hexagonal: à la guerre comme à la guerre. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *